O apucă de umeri, iar Amari plânge şi mai tare.

— Nu permite ca un singur moment să te definească sau să te distrugă! Calea zeilor e misterioasă. Încrede-te în planul lor!

Când Amari dă din cap, Mama Agba o sărută pe obraz. Încerc să

mă pregătesc sufleteşte, dar nu reuşesc. Se răsuceşte spre mine. Un zâmbet îi luminează pielea măslinie, care străluceşte aidoma apusului de soare din spatele ei. Păşeşte mai departe, neclintită în hotărârea ei.

E pregătită. Dar eu nu voi fi niciodată pregătită pentru sacrificiul ei.

Ochii i se umplu de lacrimi. Îmi ridică bărbia şi îmi îndreaptă

umerii.

— Mica mea războinică… Nu mai eşti atât de mică.

— Mama Agba…

Nu-mi găsesc cuvintele. Chiar dacă îmi repet că pot s-o fac, tot nu sunt pregătită să-mi sfâşii inima în două.

— Aminteşte-ţi ce ţi-am spus!

Îmi şterge lacrimile şi îşi pune palma pe pieptul meu.

— În fiecare respiraţie. În fiecare incantaţie. Lupţi cu acelaşi curaj pe care-l avea tatăl tău. Însufleţită de spiritul mamei tale. Când totul se va sfârşi, vei lupta şi cu ajutorul meu.

Mă sărută pe frunte, îmi strânge mâna cu putere. O iau în braţe.

Mă străduiesc să-i savurez îmbrăţişarea. Încerc să-mi întipăresc în minte fiecare rid al ei. Să respir aroma de unt de shea din buclele ei.

Îşi apleacă uşor capul şi îngenunchează. Mâna îmi tremură când o iau pe a ei şi îmi scot pumnalul.

— Începe!

Crestez în palma ei o linie din care începe să şiroiască sângele.

Acesta se scurge pe mâna ei, răspândind o lumină albă. Mama Agba răsuflă prelung când îi desenez semnul sacru pe frunte, cu degetul mare. Îi sprijin mâna pe sternul meu şi şoptesc comanda:

— Ẹ tọnná agbára yin.

Tatuajele de pe spatele meu încep să strălucească, pe măsură ce magia de sânge preia controlul. Mama Agba icneşte când prima picătură de sânge cade pe pământ. Se scufundă în piatră, sfârâind şi scoţând fum.

Lumina albă se împrăştie din centrul cercului nostru, răspândind crăpături în munte, ca o pânză de păianjen. Când îi atinge pe majii din jurul meu, aud zece bătăi de inimă.

Bum-bum.

Bum-bum.

Fiecare bate ca un tunet. Pulsul lor cheamă furtuna. Vânturi şuierătoare încep să se rotească în jurul nostru. Particule de lumină

albă se materializează în dreptul piepturilor, când fiecare forţă vitală

este invocată. Rămân suspendate ca nişte licurici în noapte, strălucind tot mai puternic în timp ce spun incantaţia. Legăturile se formează şi se amestecă între ele, apoi se îndreaptă spre mine.

— Ẹ tọnná agbára yin.

Tatuajele mele strălucesc mai puternic decât oricând. Particulele se condensează. Magia se împleteşte ca firele unei tapiserii. Corpul mi se încordează când particulele îmi ating pieptul.

Sunt ridicată în aer. Mama Agba mă urmează, ridicându-se deasupra pietrei. Mâinile îi cad inerte, iar pieptul i se ridică. Vântul îi flutură roba de mătase.

— Ẹ tọnná agbára yin!

Mă doare să rostesc cuvintele astea. Magia de sânge o cuprinde pe Mama Agba din interior, iradiind din fiecare venă. Străluceşte cel mai tare atunci când ajunge la inima ei. Clarvăzătoarea începe să se dezintegreze.

Tenul ei devine mai întunecat decât noaptea. Particule de lumină

strălucesc prin armura şi mătăsurile ei, scânteind ca nişte stele ţesute în pielea Mamei Agba.

Odată cu înălţarea ei, diferenţele de ritm dintre inimi se estompează. Bătaie după bătaie, fiecare puls încetineşte. Se sincronizează cu ritmul sacru, în vreme ce rostesc comanda străveche.

— Ẹ tọnná agbára yin.

Razele din jurul Mamei Agba devin orbitoare. Luminează prin noapte, ca o cometă.

Nu-mi dau seama când picioarele mele ating pământul. Pieptul îmi bubuie cu forţa unei vijelii. Fiecare puls este un fulger care se descarcă în venele mele.

Puterea a zece inimi ce bat ca una singură.

Îmi apăs mâna pe piept şi privesc în sus. Simt pulsul iubirii Mamei Agba. Deşi îmi curg lacrimi pe obraji, ceea ce simt acum mă face să

zâmbesc.

— Títí di òdí kejì.

Şoptesc jurământul solemn. Ridic de jos bastonul ei.

Nu te voi dezamăgi.

CAPITOLUL OPTZECI ŞI CINCI

INAN

Am crezut că, atunci când va veni momentul, voi fi măcinat de îndoieli, că durerea din abdomenul meu mă va paraliza. Dar acum, când îmi privesc reflexia în oglinda Tatei, simt că toată povara mi se ridică de pe umeri. M-am luptat atâta amar de timp să fac ceea ce trebuie!

În seara asta, îmi voi lăsa amprenta ca rege.

Cioc! Cioc!

La uşă e mama. Arată splendid în rochia ei cusută din fir de aur.