Mijesc ochii şi mă proţăpesc în faţa lui.
— Care-i treaba? Ţi-am rănit sentimentele, iar acum ai chef de jocuri?
Roën ridică din umeri.
— Vreau doar ca ea să ştie adevărul. Se pare că sunt singurul care te cunoaşte cu adevărat.
Nâo se uită când la mine, când la el.
— Voi doi trebuie să vorbiţi…
— Nu te opri! mă răstesc la ea. Roën pur şi simplu vrea să fie băgat în seamă.
Mă răsucesc pe călcâie. Mercenarul îmi strigă:
— Proştii ăştia îşi varsă sângele pentru tine! Mor pentru tine, iar tu nu vrei decât să fugi şi să-ţi lingi rănile…
— Cu ce drept spui lucrurile astea? Tu ţi-ai părăsit casa!
— Pentru că eu nu aveam nimic! urlă la mine. Nu aveam pe nimeni. O să câştigi lupta, plus că ai atâţia oameni pe care îi iubeşti!
Nu-mi pare rău pentru tine. Nu-ţi mai plânge de milă!
Gâtul mă arde. Aerul pare să aibă un gust ciudat. Pereţii peşterii încep să se apropie tot mai mult.
— Nu ai dreptul să mă judeci, îi şoptesc. N-am vrut să se întâmple nimic din toate astea!
— Nimeni n-a vrut. Dar eşti aici, când atâţia alţii nu mai sunt!
Roën îşi pune mâinile în cap, de parcă vrea să-şi smulgă părul.
— Ai supravieţuit Raidului şi soldaţilor. Ai supravieţuit furiei unui rege. Nu eşti o victimă, Zélie. Eşti o supravieţuitoare! Nu mai fugi!
Cuvintele lui mă ţintuiesc în loc. Mă lovesc în adâncul sufletului.
Roën mă priveşte fix. Oftează şi duce un pumn la frunte, pe urmă îşi lasă braţul să coboare. Trece pe lângă mine şi pe lângă Nâo.
— N-are rost. Sunt doar un mercenar. Ce ştiu eu?
— Roën.
Îmi duc o mână la piept. Respir anevoie. Aerul stătut al peşterii începe să se rarefieze. Mi se învârte capul.
— Încetiniţi! strigă Nâo.
Când Roën porneşte înverşunat înainte, Mareica întinde un braţ, ca să prelungească bula de aer.
— Nu ştiu ce se întâmplă între voi, dar trebuie să rămânem împreună!
Pentru că Roën nu ascultă, Nâo înjură, prelungind iar bula de aer.
Şi în clipa următoare o văd.
O mică scânteie roşie deasupra părului negru al mercenarului.
— Roën!
Dar nu se întoarce.
Picioarele mele prind viteză. Mirosul de gaz e mai pătrunzător.
Tălpile mele lovesc cu putere piatra.
— Aşteaptă!
Aş recunoaşte oriunde mirosul ăsta de arsură.
— Roën, opreşte-te!
O împing cu putere pe Nâo în spatele meu.
În clipa când Roën se răsuceşte spre noi, primul fitil se aprinde şi totul în jur explodează.
CAPITOLUL ŞAPTEZECI
ZÉLIE
BUM!
