În tot acest timp, Ojore mă priveşte. Un soldat tremurând de emoţie. Puterea lui de titán depăşeşte orice am văzut până acum. E cu mult peste abilităţile unui Faur obişnuit.
— M-am dispreţuit, şopteşte el. Am dispreţuit ceea ce am devenit.
Am crezut că magia e problema, dar, de fapt, tu şi maică-ta aţi fost problema încă de la început!
Iau repede un alt pumnal de la centură şi-l azvârl spre el, însă
Ojore despică metalul înainte ca acesta să-l atingă. Se aude un zgomot puternic când arma se sfărâmă în aşchii groase. Pocneşte din degete şi aşchiile îmi străpung coapsa.
— Nu meriţi tronul, îmi zice Ojore.
Durerea ascuţită îmi taie răsuflarea. Corpul meu e cuprins de spasme. Metalul îmi pătrunde în sânge. Ojore îşi flexează degetele şi, cu un singur gest, îşi smulge armura de pe corp.
Aceasta se mulează pe bicepsul lui, transformându-se într-o lamă
zimţată.
— După tot ce-ai făcut ca să distrugi acest regat, nu poţi avea pretenţia să-l cârmuieşti.
Metalul de sub mine se înfăşoară în jurul încheieturilor mele. Abia dacă mai văd bine. Ojore mă ridică în aer. Atârn în faţa lui, încins cu legături de metal.
— Tu şi maică-ta sunteţi o otravă.
Puterea lui îmi topeşte platoşa. Îşi potriveşte tăişul chiar deasupra cicatricii căpătate de la Tata.
— O să te ucid ca să pun capăt acestei molime…
Mă reped în faţă şi îl lovesc cu genunchiul în bărbie. O pocnitură
puternică răsună în încăpere. Picioarele lui Ojore tremură.
Legăturile de metal care mă ţineau captiv se topesc. Vărul meu se împleticeşte, iar eu mă prăbuşesc la podea. Când se năpusteşte asupra mea, un nor albastru îmi ţâşneşte din palmă.
Oasele braţului meu trosnesc – magia mea îl loveşte în piept, paralizându-l.
Mă târăsc spre uşă. Ojore îşi dezveleşte dinţii. Se luptă să scape din încleştarea mea. Trupul lui se zguduie.
— Ajutor! strig cu voce răguşită.
Ojore răcneşte ca un animal, cu pumnii încleştaţi. Plăcile de fier se desprind din pereţi. Metalul mă înconjoară. Puterea lui le transformă
în săbii.
Mă uit în urma mea şi nu recunosc monstrul care poartă chipul lui Ojore. Noi i-am făcut asta. L-am otrăvit cu ura noastră.
Iar acum vom plăti. Nici măcar nu mă pot preface că nu e îndreptăţit să se poarte aşa. Merită să răzbune tot sângele care ne pătează mâinile. Întreaga Ori’sha merită să fie răzbunată…
— Inan!
O explozie smulge din balamale uşa fortăreţei.
Ridic privirea. Mama aleargă spre mine, cu o mână ridicată. Gestul ei face să ţâşnească o coloană de pământ.
Ochii lui Ojore ies din orbite când aceasta îi străpunge stomacul.
Lamele de metal care mă înconjoară cad la podea, cu un zăngănit.
Ojore se prăbuşeşte pe burtă. Sângele îi şiroieşte din abdomen.
— Repede! strigă Mama. Chemaţi-i pe Vindecători! Trebuie să ne
retragem!
Aud tropot de cizme, dar nu văd nimic altceva decât ura care a îngheţat pe chipul lui Ojore.
A murit.
Ojore e mort.
Adevărul acesta doare mai tare decât orice rană.
CAPITOLUL ŞAPTEZECI ŞI DOI
ZÉLIE
Răsuflu prelung şi şuierător când străpung luciul apei, ieşind la suprafaţă. Mă chinui să respir printre accese de tuse. Munţi necunoscuţi mă înconjoară. O lumină de un galben palid străluceşte de sus.
Mă târăsc pe porţiunea îngustă de piatră aflată de-a lungul apei.
