Deşi chipul ei e impenetrabil, buzele îi tremură din cauza emoţiei pe care se străduieşte s-o ascundă. Într-un fel, mă doare să ştiu că
încă îi pasă de mine, chiar şi după grozăviile pe care le-am săvârşit.
— Zélie, te rog! Lasă-mă să fac măcar un lucru aşa cum trebuie.
— Nu pot.
Se aude o altă voce:
— N-ar trebui să fii nevoită să faci aşa ceva.
Ridicăm amândouă privirea. Un zgomot se apropie – ritmul constant al lemnului care se loveşte de piatră. Rămân mută de uimire când o siluetă înveşmântată într-o pelerină iese din umbră, sprijinită
în baston.
— Mama Agba?
Clarvăzătoarea se uită când la mine, când la Zélie. Tristeţea pare să
iradieze din inima ei.
— Nu ţi-a venit sorocul, copila mea. Zélie, ia-mă pe mine în schimb!
CAPITOLUL OPTZECI ŞI PATRU
ZÉLIE
Uşurarea pe care am simţit-o văzând-o pe Mama Agba se transformă rapid în disperare.
— Nu!
Mama Agba clatină din cap.
— Nici nu încape vorbă! Prea mulţi copii au pierit în luptele astea.
— Am spus nu! izbucnesc. Voi găsi o cale. Am nevoie de puţin timp.
— Nu ai timp.
Mama Agba mă apucă de umăr, obligându-mă să mă uit în ochii ei.
— Nehanda a declarat deja că războiul s-a sfârşit. Majii pe care i-a capturat mai au doar câteva zile până vor fi executaţi.
— Mama Agba…
Îşi ridică bastonul deasupra capului meu.
— Tí o ò bá pa enu ù rẹ mọ! Taci şi ascultă!
Tresar, aşteptând ca bastonul să se abată asupra mea. Nările Mamei Agba freamătă. Lasă bastonul să coboare şi vine mai aproape.
Dar n-o pot privi în ochi. Gâtul mă arde din cauza lucrurilor pe care îmi doresc să nu le fi spus.
— Uită-te la mine!
Îmi cuprinde obrazul în palmă.
— Zélie, uită-te la mine! Te iubesc din toată inima. Nu există lucru pe care să-l faci şi pentru care să nu te iert.
Mă cuprinde în braţe, învăluindu-mă în miros de ceai îndulcit.
Lacrimile mi se rostogolesc pe obraji. Savurez pe îndelete parfumul iubirii ei.
Încerc din nou să mă împotrivesc:
— Nu te las să faci asta.
— Nu ai de ales, răspunde ea. Poporul nostru are nevoie de tine.
— De tine au şi mai multă nevoie.
Strâng în pumni faldurile hainelor ei, gândindu-mă la tot ce a construit, la tot ce a salvat. Majii ar fi murit de zece ori până acum,
dacă nu ar fi fost strădaniile ei. Toată familia mea ar fi pierit.
Mama Agba îmi ia mâna într-a ei. Atingerea asta îmi curmă
