simpatia pe care reuşisem s-o câştig printre soldaţi.
— Poate că nu sunteţi de acord cu metodele mele, dar aşa vom avea o şansă de-a trăi în pace.
Mă întorc din nou spre Jokôye.
— Nu vom supravieţui decât dacă ambele tabere lasă armele deoparte.
Jokôye scutură din cap, dar nu-mi contestă decizia. Tata a apreciat întotdeauna loialitatea ei. Dacă i-aş putea câştiga încrederea, ştiu că
şi eu m-aş bucura de aceeaşi loialitate.
— Şi ce-o să se întâmple cu cei care nu ni se vor alătura? întreabă
Jokôye. Cei care nu vor da doi bani pe oferta noastră?
— Toţi majii care vor face această alegere vor simţi furia mea. Îţi promit: nu mă voi da înapoi de la nimic!
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI DOI
AMARI
Nâo şi Mâzeli ne conduc pe lângă dormitoarele înguste şi prin dreptul unor turnuri pe jumătate construite. Încerc să-mi adun curajul. Din ce în ce mai mulţi oameni se îngrămădesc de-a lungul celui de-al doilea munte din baza Iyika, deoarece vestea sosirii noastre s-a răspândit ca focul.
Mâzeli savurează din plin atenţia de care se bucură.
— Faceţi loc! strigă el. Trece Soldatul-Care-Aduce-Moartea!
Supranumele ăsta răsună în jurul lui Zélie în timp ce ne croim drum. Mulţimea şuşoteşte. Oamenii se holbează la ea de parcă ar fi o zeitate. La mine se uită ca la o insectă.
Nu ştiu dacă toţi îmi aruncă priviri duşmănoase fiindcă ştiu cine sunt sau din cauza şuviţei albe din părul meu. Încerc s-o ascund.
Trecem pe sub bolta acoperită de lujeri de viţă-de-vie a celui de-al doilea turn ca mărime de pe munte.
— Apartamentele Mai-marilor sunt la etajele superioare, explică
Nâo. Parterul îl folosim drept cantină.
— Slavă Cerurilor!
Îmi lasă gura apă când simt miros de pui cu condimente şi de pătlagină prăjită. Platouri cu orez jollof stau aliniate lângă peretele îndepărtat; n-am mai văzut atâta mâncare de câteva luni. Dar pofta mea de mâncare dispare când Nâo ne conduce în spate, spre masa Mai-marilor. Deşi sunt îmbrăcaţi în aceleaşi armuri precum ceilalţi, liderii celor cinci clanuri emană putere.
Mâzeli se avântă:
— Mare Consiliu, daţi-mi voie să vă prezint viitorul clanului Secerătorilor! Legenda tărâmurilor… Viitoarea mamă a celor trei fii ai mei…
— Mâzeli, mai taci!
Nâo îi dă băiatului o palmă peste cap, apoi se aşază pe un scaun liber şi vorbeşte:
— Mare Consiliu, Soldatul-Care-Aduce-Moartea e alături de noi, în
sfârşit.
Zélie se încordează. Mai-marii din Consiliu tac. Toate privirile sunt aţintite asupra ei.
— Jagunjagun Ikú! răsună în toată cantina.
Îmi dreg vocea. Aştept să fiu prezentată, dar parcă nici n-aş fi aici.
Niciunui membru al Consiliului nu pare să-i pese de mine.
— Jagunjagun.
O fată cu o cicatrice care-i brăzdează ochiul stâng vorbeşte prima.
E cu câţiva ani mai în vârstă decât noi, stă cu spatele la perete şi cu un braţ peste genunchi. Rămân cu gura căscată când văd claia de bucle albe ce-i încadrează chipul cafeniu. E plină de pistrui. Am mai văzut-o pe fata asta.
Rebela de la adunare!
Atunci, m-a fulgerat din ochi. Avea vopsea roşie pe mâini. După
cum îi sorb ceilalţi cuvintele, îmi dau seama că este liderul lor secret.
Fata se lasă într-un genunchi şi se prezintă:
— Eu sunt Ramaya, Mai-Marele Clanului Conectorilor. E o onoare să-l întâlnesc pe soldatul care ne-a readus magia.
Zélie face semn spre mine.
