— Mai întâi, majacitele blochează această boală pe care tu o numeşti har. Apoi te arde din interior.

Tensiunea mi se acumulează în piept, ca o bombă care stă să

explodeze. Uitându-mă la fată, o văd pe Zélie în lanţuri.

Simt cum mirosea pielea ei, când soldaţii tatălui meu îi sfârtecau carnea de pe spate.

— Ai o inimă miloasă, Inan, şopteşte Mama. Acest lucru te va ajuta să fii un rege bun. Dar te vei distruge dacă nu faci diferenţa între cei pe care trebuie să-i protejezi şi cei pe care trebuie să-i elimini.

— Dar, Mamă…

— Rebelii ăştia ţi-au ars oraşul din temelii. Au vrut ca tu şi poporul tău să muriţi de foame. Ei sunt o otravă pentru Orïsha! Dacă nu tai mâna acum, în cele din urmă vei fi forţat să retezi tot braţul.

Tac şi cuget la vorbele ei. Ştiu că, atât timp cât rebelii ne terorizează, toţi majii din Orïsha vor fi consideraţi criminali, Iyika trebuie să dispară.

Însă, deşi o ştiu, simt cum mi se răsucesc măruntaiele când Ojore o înşfacă de păr pe tânăra Arzător. Îi smuceşte capul, lăsându-i gâtul la vedere.

— E ultima ta şansă să vorbeşti, o previne Jokôye, dar tânăra Arzător o scuipă.

Fata urlă în momentul în care acul îi pătrunde în piele.

Se prăbuşeşte din mâinile lui Ojore, cu corpul cuprins de convulsii, în timp ce majacitele o omoară dinăuntru. Mama mă obligă să privesc în altă parte.

— În ultimele zile, ai făcut mai mult bine decât au făcut alţi monarhi în toată domnia lor, mă asigură Mama. Nu te da bătut!

Încheie acest război, ca să poţi ajuta întregul regat!

Încuviinţez, dar privirea mea alunecă spre trupul neînsufleţit al fetei. Jokôye întinde mâna după un alt ac şi întreabă:

— Cine urmează?

CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI OPT

AMARI

Sunt surprinsă de dorul pe care-l simt imediat după Ascensiunea lui Zélie drept Mai-mare al Secerătorilor. Ceremonia durează ore întregi, până la lăsarea nopţii.

În sărbătoarea ce se dezlănţuie pe muntele sanctuarului, fiecare maji şi diviner se luptă pentru atenţia ei. În tot acest timp, cei trei Secerători ai lui Zélie se îngrămădesc lângă ea ca nişte răţuşte.

Nici măcar la adunare, înainte ca Mama să dea buzna peste noi, sprijinul pe care l-au manifestat orïshanii nu a atins proporţiile bucuriei fără margini a acestor maji. Mă întreb cum e să te simţi acceptat, să ai un loc al tău, unde să te poţi întoarce.

— Mi-ar fi plăcut ca Baba să vadă toate astea, zâmbeşte Tzain. Şi Mama. Nu am mai văzut-o pe Zél râzând aşa de dinainte de Raid. În copilărie, era cea mai fericită dacă se afla în mijlocul clanului Mamei.

Dau din cap. Încep să înţeleg ce înseamnă să fii un Mai-mare. Până

acum am avut impresia că seamănă cu a ocupa un tron, dar acum îmi dau seama că e mult mai mult decât atât. Nu e doar o poziţie care conferă putere. Un Mai-mare reprezintă temelia clanului său.

Ramaya stă în mijlocul cercului său de Conectori. Aduce mai mult a mamă, decât a general plin de cruzime. O tânără divineră îi strecoară un crin în părul bogat. Cicatricea Ramayei se încreţeşte când fata surâde.

Îmi privesc mâinile brăzdate de tăieturi, întrebându-mă dacă mi se va îngădui vreodată să stau în mijlocul lor. Mă încearcă sentimentul că, chiar de-aş fi la fel de puternică precum Mama, ei tot nu m-ar accepta.

Bătaia pătrunzătoare a unui clopot răsună în munţi, amuţind deodată întreaga sărbătoare. Majoritatea majilor par să ştie ce înseamnă acest sunet, însă eu şi Zélie ne uităm una la cealaltă cu nedumerire.

Toată lumea rămâne înmărmurită văzând cum un Arzător aleargă

pe podul de piatră. Armura lui e mânjită de sânge.

Ramaya se ridică în picioare.

— Ce s-a întâmplat?

Arzătorul se opreşte din alergat.

— Lagosul! Soldaţii noştri au pierit.

Cuvintele Arzătorului taie răsuflarea tuturor celor de faţă.

Sprâncenele groase ale Ramayei se încruntă.

— Cum adică au pierit?

— Regele a contraatacat, spune Arzătorul, gâfâind. El şi titánii ne-au nimicit tabăra. Până dimineaţă, îşi vor redeschide drumurile. Deja au restabilit comunicaţiile militare.

Muntele răsună de murmurul celor care încep să jelească

pierderea. Ceea ce a fost până de curând scena unei bucurii nemăsurate se înăbuşă sub valurile schimbătoare ale războiului.

Este vina lor. Strâng pumnii şi rostesc doar în gând cuvintele astea, pe care nu le pot spune cu voce tare. Unde am fi acum, dacă ei ar fi acceptat propunerea lui Inan, dacă pur şi simplu m-ar fi ascultat pe mine?

— Mai-mari! strigă Ramaya, chemându-i pe lideri în mijlocul lespezii de calcedonie.

Mă ridic şi încerc să mă apropii. Vreau să aud ce plan pun la cale.

— Ce facem acum? întreabă Kâmarū. Nu va trece mult timp până

când o să primească întăriri.

— Avem totuşi o şansă să-i copleşim, dacă atacăm repede, zice Ramaya, apoi se întoarce spre Zélie. Ce crezi? Te simţi suficient de puternică să lupţi contra reginei?

Înainte ca Zélie să răspundă, intru cu forţa în cercul lor, ceea ce atrage asupra mea priviri mânioase din partea tuturor Mai-marilor.

Le vorbesc:

— Ar fi o greşeală să-i primim cu un atac. Dacă i-aş putea trimite veste fratelui meu, mi-aş da seama dacă mai doreşte să facă pace…

Ramaya mă împinge cu atâta putere, încât mă prăbuşesc pe lespedea de calcedonie. Tăcerea se aşterne peste munte. Se apropie de mine. Obrajii parcă mi-au luat foc.

Mă priveşte duşmănos, iar cicatricea i se încreţeşte.