INAN
Inima mi se zbate în gât. Eu şi Mama coborâm spre cartierul negustorilor, ca să-i întâmpinăm pe dezertorii Iyika. După cel mai recent atac al rebelilor, soldaţii noştri nu au irosit deloc timpul cu reparaţii. În doar câteva zile, toate cadavrele din piaţă au fost înlăturate.
Păşim peste molozul rămas, măturat spre marginea străzilor din Lagos, ca să facă loc căruţelor cu raţiile noi. Tarabele s-au deschis în zori, iar coada sătenilor care aşteaptă să ia de mâncare se întinde până aproape de locuinţele divinerilor.
— Inan, eşti sigur?
Mama apucă frâiele leopanarului meu de zăpadă, trăgându-mă
aproape. În spatele nostru, soldaţii îi conduc pe săteni în buncărele subterane construite de Mama şi de titánii ei.
— Jokôye te-a cam pus la zid. Viermele ăla te-a luat pe nepregătite.
Te descurci minunat, dar e în regulă să te răzgândeşti.
Mama dă glas gândurilor care nu mi-au dat pace şi mi s-au învârtit în cap toată noaptea. N-am nici cea mai mică idee dacă planul meu va funcţiona, nici dacă asta e ce-i mai bine pentru Orïsha.
Trecem călare pe lângă ruinele mahalalelor divinerilor. Nu sunt sigur dacă distrugerea asta mă îndeamnă să merg mai departe sau să
mă întorc. Cocioabele în toate culorile curcubeului, care-mi înconjurau oraşul, aveau un farmec aparte. Acum, din ele au rămas doar grămezi de moloz şi cenuşă.
Mă opresc în faţa unui deal imens. Altădată, aici se aflau cincizeci de colibe; acum, doar nişte resturi de metal se iţesc din pământ.
— Rebelii Iyika au făcut asta?
Mama clatină din cap.
— Nu. Eu am făcut-o.
În privirea ei de chihlimbar luceşte o ferocitate nemaiîntâlnită.
Toate încercările mele de a face magie aproape că m-au lăsat fără
cunoştinţă, dar Mama pare să stăpânească o putere ca a zeilor.
— Înainte ca viermii ăia să atace, n-am ştiut că eu nu sunt ca ceilalţi, spune Mama. Titánii noi se răneau punându-şi noile abilităţi la încercare, dar eu reuşeam să le absorb magia. O mânuiam cu o putere pe care niciun maji nu a izbutit s-o întreacă.
Vorbeşte tot mai tare, pe măsură ce entuziasmul ei sporeşte.
— Prea multă vreme am fost fără apărare faţă de dezastrul pe care l-au provocat majii, dar acum zeii ne-au binecuvântat şi pe noi.
Suntem suficient de puternici încât să-i anihilăm, Inan. Singurul mod în care putem aduce o pace durabilă e să curăţăm de viermi acest ţinut!
Cuvintele ei fac să-mi îngheţe degetele. Să curăţăm Orïsha de maji ar însemna să terminăm ce a început Tata. Ar însemna încă un Raid.
În vreme ce ne apropiem de ruinele zidurilor ce protejează Lagosul de pădure, simt că toate problemele lumii apasă tot mai mult pe umerii mei. Nu mai am timp. Trebuie să fac o alegere.
— Pot să spulber aceste ruine, spune Mama. Dar nu le pot clădi la loc. Chiar vrei să rişti singura noastră apărare pentru câţiva viermi rebeli?
Generalul Jokôye şi ceilalţi consilieri privesc de la distanţă.
Dezaprobarea lor atârnă ca o sabie deasupra capului meu. Dacă mă
înşel, toţi vom avea de suferit. Dar dacă am dreptate…
Văd în minte ochii căprui şi adânciţi în orbite ai Raifei. Privirea ei arde ca un fier înroşit în foc. Da, tânăra Arzătoare şi-a arătat dispreţul faţă de mine, dar şi ea era doar piele şi os, la fel ca sătenii mei.
Răsuflu cu putere.
— Trebuie să încercăm. Eu trebuie să încerc.
Iată ocazia de-a aduce pacea pe care tatăl meu n-a putut s-o aducă.
Mama îşi ţuguie buzele, dar încuviinţează din cap. Descalecă în faţa zidurilor în ruine. La un semn, titánii se adună în cerc în jurul ei, impunători în armurile lor aurite.
— Majestatea Voastră, faceţi o greşeală, zice Jokôye, clătinând din cap.
Mă alătur ei şi celorlalţi membri ai Consiliului Regal.
— Generale, îţi înţeleg punctul de vedere, dar majii au nevoie de pace la fel de mult ca noi.
— Lor nu le pasă de pace, bombăne Ojore. Ei vor victoria cu orice
preţ.
Îşi trece mâna peste cicatricile de pe gâtul lui. Îmi ridic privirea spre cer. Înalţ o rugăciune către zei: Vă rog, arătaţi că am dreptate!
Faceţi în aşa fel încât Consiliul să se înşele!
