Privim în sus şi îl vedem pe Ojore plimbându-se printre cadavre.
— Sunt doar şase corpuri. Am numărat şapte oameni pe dealul acela.
Dau fuga la el şi mă îngrozesc când îmi dau seama cine lipseşte.
— Unde e fata? strig. Unde e Raifa?
Confuzia se răspândeşte. Oamenii mei o caută în pădure, dar îi zăresc silueta înaltă şi slabă în spatele ruinelor zidului spart. Se răsuceşte brusc când îşi aude numele. Văd că poartă o mască aurie.
În ochii ei mari şi căprui se citeşte panica. Îşi îndreaptă privirea spre singura potecă ce duce înapoi spre piaţă. Acum înţeleg care e adevărata ei ţintă.
Ceilalţi au fost doar o diversiune.
— Opriţi-o! ordon.
Raifa îşi smulge masca. Aleargă cât de repede o pot duce picioarele subţiri. Părul alb îi flutură pe spate. Trece repede pe lângă locuinţele divinerilor şi ajunge în dreptul ruinelor din cartierul negustorilor.
Soldaţii care apără căruţele cu raţii îi ies în faţă. Raifa întinde o mână. Din degetele ei zboară scântei.
— Iná òrìsa, gbò ìpè mi!
Un titán o pune la pământ, însă văpăile ei incandescente reuşesc să
ajungă în aer. Sunt tot mai luminoase şi se ridică la cer. Mă năpădeşte groaza când flăcările ating puterea deplină. Cinci comete se năpustesc asupra căruţelor cu raţii. Oamenii sar la o parte. Inima mi se opreşte când acestea lovesc. Într-o fracţiune de secundă, raţiile de mâncare sunt în flăcări.
— Nu!
Cad în genunchi, cu mâna încleştată pe piept, chinuindu-mă să
respir. Mâncarea noastră arde. O furie care-mi pare străină mă
inundă din străfundul sufletului.
Jumătate din raţiile noastre au fost distruse în câteva secunde.
— A fost doar începutul! strigă Raifa, zbătându-se.
Câţiva soldaţi o ţin la pământ. Fata tremură când Ojore se îndreaptă spre ea cu paşi apăsaţi, dar continuă să strige:
— Timpul tău a trecut! Lagosul va pieri în flăcări, până la ultima piatră! Vine Soldatul-Care-Aduce-Moartea…
Tresar când Ojore o reduce la tăcere cu o lovitură de sabie.
Vine Soldatul-Care-Aduce-Moartea.
Ştiu cine se ascunde sub acest nume. Zélie a jurat că-mi va aduce pieirea. Doar că nu m-am aşteptat să atace atât de repede. Am subestimat resursele şi soldaţii pe care îi are în subordine.
Jokôye clocoteşte de mânie în spatele meu.
— Sunteţi mulţumit, Majestate? Slavă Cerurilor pentru idealurile voastre!
Sângele Raifei bălteşte în timp ce soldaţii încearcă să stingă
flăcările ce au cuprins piaţa, dar proviziile care ard nu mai pot fi salvate. Deşi trupul mi-e copleşit de furie, inima mi-e cuprinsă de tristeţe.
Privesc disperarea consilierilor mei, furia soldaţilor mei. Din depărtare, sătenii încep să iasă din tunelurile subterane. Ce vor face când vor vedea că i-am condamnat să fie atacaţi de Iyika sau să moară
de foame?
— O să îndrept totul! strig din toate puterile. Promit!
Aş vrea să ştiu cum anume.
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI PATRU
AMARI
Simt că gâtlejul meu a luat foc. Fierea gălbuie împroaşcă iarba de pe pajişte. Cumva, încă simt aroma dulceagă a pătlaginei. Mirosul mă
face să vomit din nou.
În timp mă antrenez împreună cu Zélie, pe terenul din afara sanctuarului Iyika, mă întreb unde greşesc. Indiferent ce metodă
încerc, să-mi folosesc magia de titán e o tortură. Puterile mele se dezlănţuie, iar eu nu le pot controla.
Zélie vede că încep să gâfâi.
— Poate c-a fost o idee proastă. Dac-o ţinem tot aşa, o să te răneşti.
