Prezenţa lor însufleţeşte zidurile roase de vreme ale Templului Secerătorilor. E un loc sfânt. Lespezile vopsite creează un mozaic deasupra capetelor noastre – vârtejuri purpurii şi roşii reprezintă
Mai-marii din vechime ai Consiliului Secerătorilor. Felinare în formă
de lacrimă atârnă din tavanele boltite; prin sticla lor colorată se revarsă o lumină de culoarea lavandei. Mă uit la ele, în timp ce Bimpe mă spală din cap până-n picioare. După ce înlătură praful şi mizeria de pe corpul meu, mă unge cu uleiuri cu aromă de citrice.
— Te-ai gândit cine o să-ţi fie Secund? şopteşte Mári, făcându-se că nu vede privirile ucigătoare pe care i le aruncă Bimpe.
Îşi trage gluga, scoţându-şi la iveală cele două cocuri.
— Pentru că, dacă încă nu te-ai hotărât…
Când Bimpe îi arde una peste cap, Mári se face mică de frică.
— Jagunjagun, te rog, ignor-o! zice Bimpe. Ştie că nu trebuie să te deranjeze înainte de Ascensiune.
Încerc să-mi ascund râsul când Mári scoate limba la ea. Bimpe pleacă să aducă un pieptăn. Mári se apleacă spre mine.
— Pot să fac patru incarnări.
Ridic din sprâncene.
— Patru? E impresionant.
— Dacă mă antrenezi, o să învăţ să fac mai multe, şopteşte ea.
Poate reuşesc să fac unele mai mari chiar şi decât ale lui Mâzeli!
Tace brusc când se întoarce Bimpe, dar ne zâmbim complice. Nu scot niciun cuvânt când Bimpe trece pieptănul de fier prin părul meu.
Mári îmi pune pe degete inele groase, de aur. După ce sunt spălată, mă ajută să mă îmbrac cu o fustă roşie, înfoiată. E atât de lungă, că
alunecă pe podeaua de piatră. Bimpe ia o fâşie de mătase roşu-închis.
— Eşti aproape gata, îmi spune.
Încerc să ignor faptul că cicatricile mele sunt în văzul tuturor.
Fetele îmi aranjează materialul pe piept, în falduri. La spate leagă o fundă mare, ca să-mi ascundă semnele îngrozitoare.
Mári îşi trece mâna peste tatuajele aurii de la baza gâtului meu şi întreabă:
— Să acoperim simbolurile astea?
— Nu de tot, spune Bimpe. Fac parte din identitatea ei.
Îmi aplec capul. Bimpe îmi ia de la gât colierul tradiţional şi pune în schimb un colier lat, din aur. Şiraguri de mărgele strălucitoare se revarsă din salbă pe pieptul meu şi în jos, pe spate. Îmi ajung până la sandalele de piele. Aşa, purtând podoaba de cap împodobită cu mărgele, arăt ca Mama.
Ca şi cum Oya s-a trezit la viaţă.
— Treaba noastră s-a-ncheiat.
Bimpe face o plecăciune, imitată iute de Mári.
Ochii ei căprui strălucesc.
— Arăţi incredibil. Eşti mult mai drăguţă decât Mâzeli!
— Mulţumesc!
Zâmbesc, iar fetele fac din nou o plecăciune. Dar după ce ies din încăpere, simt că mi se strânge din nou inima.
Templul Secerătorilor se află pe al treilea munte, şi totuşi aud sporovăială majilor care aşteptă la baza lui. Nu ştiu cum o să protejez un clan întreg, când n-am fost în stare să-l protejez pe Baba. Abia
dacă mă pot proteja pe mine.
Corăbiile pe care le-am văzut din ascunzătoarea mercenarilor lui Roën îmi revin în minte. Mă aşez din nou pe scaun. Ştiu că, dacă voi fi Mai-mare al Secerătorilor, îl voi putea elimina mai uşor pe Inan, dar cu fiecare zi ce trece, libertatea după care jinduiesc pare un vis tot mai îndepărtat.
— Uau!
Mă întorc şi-l văd pe Tzain stând în prag. Fluieră admirativ şi zâmbeşte uluit.
— Arăţi de parcă te măriţi.
— Păi, cam asta fac.
Îl îmbrăţişez.
— Dar, în loc să-mi leg viaţa de o singură persoană, mă leg de un clan întreg.
