au rămas între două şi cinci sute de soldaţi în rândurile lor.

— Cum stăm cu găsirea bazei rebelilor? o întreb.

Jokôye arată pe hartă, spre munţii aflaţi la nord de Lagos.

— Suntem aproape, dar nu suficient. Potrivit rapoartelor primite de la fortăreţele din Gusau şi Gombe, toate mişcările lor par să

provină din Munţii Olasimbo. Am trimis iscoade, dar nu s-a întors niciuna. În orice caz, există semne că Iyika îşi pun din nou trupele în mişcare.

Ojore se întoarce la masă. Ia două suluri de pergament.

— Sunt sigur că o cunoaşteţi cu toţii pe fosta prinţesă.

Ojore agaţă un anunţ vechi, pentru persoane căutate, pe care a fost schiţată faţa surorii mele. E ciudat s-o văd aşa pe Amari. Desenul nu reuşeşte să surprindă cât de mult s-a schimbat.

— Principala ei complice este o maji pe nume Zélie Adebola, continuă Ojore. E originară din Ibadan, apoi a locuit în Ilorin. A avut un rol fundamental în readucerea magiei. Majii din tot regatul o numesc „Soldatul-Care-Aduce-Moartea”.

Încerc să nu mă mai uit la chipul din afiş, dar nu pot privi în altă

parte. E ca şi cum Zélie mă priveşte pătrunzător, de departe, cu o ferocitate ce străbate prin ochii ei argintii. O privesc prea mult. Deja simt pe gât vrejurile cu care a încercat să mă sugrume. Îi simt buzele lângă urechea mea. Dacă nu pot sta în aceeaşi încăpere cu un portret de-al ei, nu ştiu ce voi face când vom fi faţă în faţă.

— Ştim în ce direcţie se îndreaptă? îi întreb.

— Bănuim că spre Lagos, răspunde Jokôye. Au reuşit să scape de soldaţii noştri după o adunare a insurgenţilor în Zaria, dar astăzi au fost zăriţi îndreptându-se spre sud.

Obrajii Mamei pălesc.

— Vin încoace? întreabă ea. Mai avem nevoie de cel puţin două

săptămâni ca să terminăm de clădit noul zid.

— Şi cum rămâne cu şanţul? intervine căpitanul Kunle, ştergându-şi transpiraţia de pe tâmple.

— Va dura câteva săptămâni până când Mareicii vor reuşi să-l umple.

Panica pune stăpânire pe cei din încăpere. Ceva nu se leagă.

— Amirale, rebelii deja sunt la sud de Lagos. Ce-ar avea de câştigat dacă fac cale întoarsă?

Ojore ne arată pe hartă un drum şerpuitor.

— Noi credem că această rută le asigură accesul direct spre palat.

Mi-am luat libertatea de a trimite mai multe trupe la graniţa Lagosului, dar vom avea nevoie de resurse însemnate ca să-i oprim.

Strâmb din nas. În mintea mea, prelungesc drumul pe care intenţionează să apuce. Calea mă duce direct în jungla Funmilayo.

Printr-un templu străvechi.

Izbesc cu palmele în masă şi mă ridic.

— Ştiu unde se duc!

Alerg spre hartă şi bat cu degetul în pânza veche.

— Aici există un templu străvechi, ridicat pentru maji. Are capacitatea de-a le amplifica puterile.

Mama se schimbă la faţă.

— Dacă recuperează ceea ce caută, e posibil să devină prea puternici ca să-i învingem.

— Nu şi dacă-i interceptăm, îi zic. Dacă vin dinspre munţi, suntem mai aproape de templu. Dacă plecăm diseară, s-ar putea să-i prindem

din urmă!

— Eşti sigur că poţi da ochii cu sora ta?

Ojore a dat glas întrebării care stă pe buzele tuturor şi pe care nimeni altcineva nu îndrăzneşte să o rostească. Eu şi Mama schimbăm o privire fulgerătoare. Apoi caut un motiv să mă uit în altă

parte.

Mă îndrept spre afiş, privesc îndelung chipul lui Amari. Îmi amintesc cum l-a provocat pe Tata în numele meu. Dacă n-ar fi intervenit, probabil că aş fi mort.

— Aş minţi dac-aş zice că pot să-i fac rău surorii mele.

Mă întorc cu faţa spre sală.

— Dar pot s-o capturez mai ales acum, când ea şi rebelii Iyika sunt o ameninţare pentru regat.

Mama strânge din buze, dar îşi înclină capul, în semn de respect.

— Ce facem cu ceilalţi? întreabă Ojore. Îi omorâm?

Cercetez îndelung afişele, de data asta zăbovind asupra chipului lui Zélie.

— Deocamdată, să facem tot posibilul ca să-i prindem, decid eu.

Odată capturaţi, o să găsim o pedeapsă potrivită pentru ei.

CAPITOLUL TREIZECI ŞI TREI

AMARI

Vântul îmi flutură buclele în timp ce gonim prin junglă, călare pe gheparnarele noastre. Lujeri groşi de viţă-de-vie mă lovesc usturător când trec în grabă pe lângă ele. Trebuie să ţin pasul.

Mai-marii călăresc cu înverşunare, iar Zélie goneşte cel mai iute dintre ei. Nu mă pot împiedica să mă gândesc că, dacă ne apropiem de Chândomblé, suntem mai aproape şi de sfârşitul acestui război sângeros.

Gândeşte, Amari! Îmi muncesc mintea. Animalul meu de călărie prinde viteză. Imediat cum rebelii Iyika vor pune mâna pe pergamente, vor dori să atace. Bătălia va ajunge până în Lagos.