Mama îşi invocă magia, iar discuţiile încetează. Aerul se învârte în jurul ei când desface braţele, aprinzându-i o strălucire verde în piept.
Scântei verde-închis scapără în jurul armurii ei aurii, iar venele de pe gât i se umflă. Mama întinde degetele. Titánii din cerc încremenesc.
— Ceruri! exclam înfiorat.
Titánii din jurul Mamei se prăbuşesc la pământ, gemând. Ea le soarbe ashêul din vene. Soldaţii cad în genunchi. Ochii mamei capătă
o lucire verde.
Îşi împinge mâinile în faţă şi energia se dezlănţuie. Lumina verde taie în munţii de moloz ca un cuţit.
Ne acoperim ochii când zidul explodează. O învălmăşeală de metal contorsionat şi de resturi e proiectată în aer. Când fumul începe să se risipească, mi se strânge inima. Şapte membri Iyika stau în vârful celui mai înalt deal care se ridică deasupra Lagosului.
Să începem!
Se lasă liniştea. Îi măsurăm pe rebeli din priviri. Feţele şi buclele lor albe sunt mânjite de ţărână. Caftanele jerpelite le atârnă pe braţe.
Nu par prietenoşi, dar e destul că au venit. E primul semn de speranţă. Primul semn că s-ar putea încheia pacea.
— Raifa, mă bucur că ai venit.
Ridic o mână spre tânăra Arzătoare care stă în faţă. Face un pas înainte. O imit.
Mama încearcă să mă împiedice să trec peste porţile doborâte, dar o împing deoparte. Dacă vreau ca planul să funcţioneze, rebelii trebuie să vadă că am încredere în ei. Trebuie să creadă că nu mi-e frică.
Le fac celorlalţi semn să înainteze.
— E în regulă! Sunteţi protejaţi de ordinele mele.
Raifa nu scoate niciun cuvânt. În ciuda distanţei dintre noi, îi aud respiraţia îngreunată. Dar când se apropie, întinde mâna. Întâmpin decizia ei cu un zâmbet. Întind şi eu o mână.
Apoi văd că în vârfurile degetelor ei apar scântei.
— Protejaţi-l pe rege!
Vocea Mamei e stridentă. Într-o clipă, se dezlănţuie haosul.
Soldaţii mă trag înapoi şi titánii Mamei năvălesc ca o furtună, detonând toate bombele cu majacite pe care le au.
Sferele lor se sfărâmă de pământ. Peste tot se aude sunet de sticlă
spartă. Cineva îmi pune pe faţă, cu forţa, o mască aurie. Capul mi se învârte. Gazul otrăvitor învăluie câmpul de bătălie. E imposibil să
vezi ce se întâmplă.
— Mamă!
Cicatricea mă ustură. Aştept ca pâcla negricioasă să se risipească.
Când fumul se mai subţiază, mă smulg din strânsoare. Mă rog ca trupurile prăbuşite la pământ să nu fie ale soldaţilor mei.
— Toată lumea e teafără?
Vocea mi se frânge. Mă apropii de majii care zac pe pământul pârjolit. Rebelii sunt atât de carbonizaţi, că nu mai pot fi recunoscuţi.
Pielea lor sfârâie din cauza majacitelui care încă le acoperă corpurile.
Deşi câţiva soldaţi de-ai mei au zgârieturi şi vânătăi proaspete, toţi oamenii mei sunt nevătămaţi. Mama îşi şterge o dâră de sânge de pe buze şi scuipă.
— Viermi împuţiţi!
— Îmi pare rău, îi zic.
Mă împleticesc în spate. Mă chinui să-mi păstrez echilibrul, să
rămân în picioare. Corpul mi se zguduie când înţeleg cu adevărat cele petrecute. Am crezut că am făcut primul pas spre pace. Am riscat totul ca să fiu un altfel de rege. Dar rebelii Iyika au atacat chiar înainte de-a ajunge în oraş.
Ojore are dreptate. Majii nu vor pace.
Vor victorie cu orice preţ.
Privirea încruntată a Mamei se mai înmoaie când îmi citeşte disperarea pe chip. Oftează şi mă ia de mână.
— Ai cârmuit cu inima, dar trebuie să înţelegi că nu toată lumea din Orïsha merită asta.
Mă silesc să dau din cap. Strâng în pumn moneda de aramă, ca să-mi liniştesc tremurul mâinii.
— Aşteptaţi!
