— Nu am făcut-o singură. Am avut mult ajutor.
Ramaya aruncă o privire scurtă în direcţia mea, dar se uită prin mine, de parcă aş fi din sticlă. Simt că iau foc pe dinăuntru când se apropie de Zélie şi-i întinde mâna.
— Abia aşteptăm să te avem în Consiliu! zice Ramaya.
— O, nu ştiu ce să spun. Sunt aici ca să câştigăm războiul.
— Câştigarea războiului este doar începutul, răspunde prompt Ramaya. Cu ajutorul puterilor tale, îi putem anihila pe Nehanda şi pe titánii ei. Îndată ce scăpăm de monarhie, o să te punem pe tron.
— Staţi puţin! Cum?
Zélie îşi ridică brusc capul şi privirile ni se întâlnesc. Nici măcar nu ştiu ce să spun. Nu mai am glas.
— Cine ar fi mai potrivit să ne conducă, decât Soldatul-Care-Aduce-Moartea? întreabă Ramaya.
Am gâtlejul uscat. Fac un pas înainte – o încercare timidă de-a lua parte la conversaţie. Însă nu apuc să vorbesc. Un alt membru al Consiliului trece ca fulgerul pe lângă noi.
— Am veşti din Lagos!
Îmblânzitorul – o fată îndesată, cu umeri laţi şi multe rotunjimi –
se aşază pe un scaun. În părul mătăsos şi cârlionţat are floarea-soarelui. Mici păsări-colibri bat din aripi în jurul florilor. Armura cu tentă de roz a îmblânzitoarei luceşte când îi înmânează Ramayei un pergament micuţ, luat din ciocul păsării-colibri care-i stă pe umăr.
Ramaya citeşte uluită bileţelul.
— Glumeşti?! Prinţul e în viaţă?
Inan? Mă aplec spre ele, încercând să descifrez cuvintele scrise cu cerneală neagră.
Îmblânzitoarea îşi dă ochii peste cap şi răspunde:
— Da, ştiu. Parcă omori gândaci când încerci să scapi de cei din familia regală.
Se uită drept în ochii lui Zélie şi dă din cap, scuturându-şi buclele albe.
— Eu sunt Na’imah. Aş face o plecăciune, dar nu mă plec în faţa nimănui.
Ramaya clatină din cap.
— N-are nicio noimă. De ce să ofere regele mâncare oricărui maji care dezertează?
Zélie întinde mâna după pergament, însă i-o iau înainte. Ramaya se zbârleşte în timp ce citesc, dar nici măcar purtarea ei nu împuţinează bucuria pe care mi-a stârnit-o decretul dat de Inan.
Duc repede mâna la inimă. Îi citesc promisiunile – încercarea lui curajoasă de a instaura pacea. E mai mult decât a făcut orice alt monarh.
Am ştiut eu că Inan poate fi un astfel de rege!
— Zélie, priveşte!
Îi pun pergamentul în mâini, luptându-mă cu nodul ce mi s-a pus în gât.
— Inan se ţine de cuvânt!
Mi se învârte capul. Mă gândesc la semnificaţia acestui decret. Am crezut că am nevoie de putere ca s-o îndepărtez pe Mama de pe tronul Orïshei şi să construiesc un regat în care majii să fie în siguranţă. Dar, dacă Inan vrea să-i amnistieze pe cei din Iyika, poate că nu va mai fi nevoie să luptăm. Dac-aş izbuti să vorbesc cu el, am
putea ajunge la un acord avantajos pentru ambele părţi. Cu termenii potriviţi, am putea convinge şi monarhia, şi majii să depună armele!
Ramaya se uită la Zélie.
— L-ai înfruntat pe rege. Ce înţelegi din treaba asta?
Chipul lui Zélie împietreşte. Se uită lung la pergament. Simt că mi se taie picioarele când aruncă mesajul pe jos.
— Dacă micul prinţ le oferă mâncare majilor, înseamnă că hrana e otrăvită.
— Zélie, nu! rostesc abia auzit.
Cuvintele ei îi întărâtă pe membrii Consiliului.
Zélie adaugă:
— E iscusit la vorbe, dar ar fi o prostie să-i daţi crezare.
Na’imah se apleacă spre ea.
— Ce sugerezi? Cum să ripostăm?
— Mâncarea aceea e tot ce au, spune Zélie. Daţi-i foc şi lăsaţi-i să
