De bucurie, bat din palme. Emoţia îmi umple pieptul, ca un balon ce pluteşte. Dar revin repede cu picioarele pe pământ. Tot nu este suficient.

— Ce s-a întâmplat? întreabă Inan, când mă vede mâhnită.

Scutur din cap.

— Nu contează că ne dorim aceleaşi lucruri. Rebelii Iyika nu vor crede că declaraţia ta e adevărată. Îndată ce vor auzi că nu le-am respectat ordinele şi că am vorbit cu tine, vor fi prea furioşi ca să

asculte ce-am de spus.

Inan îşi frământă degetele, încruntat.

— Şi dacă n-o aud de la tine? întreabă el. Dac-o vor auzi chiar de la mine? Aş putea să întocmesc un tratat şi să-l prezint în faţa liderilor Iyika.

Inima îmi tresare când îmi dau seama cât de sincer vorbeşte. Dacă

însuşi regele se oferă să încheie un astfel de tratat, până şi Zélie ar trebui să-l asculte.

Îmi măsor cu grijă cuvintele:

— Va trebui să vii singur…

— Nu am de ales. După tot ce s-a întâmplat în Chândomblé, Consiliul Regal ar prefera să ordone să fiu executat, mai degrabă

decât să aprobe tratatul.

— Dar cum vei ieşi din palat? îl întreb.

— Dacă ştie că mă întâlnesc cu tine, Ojore mă va acoperi.

Inan îmi întinde mâna. Simt o strângere de inimă. Asta-i tot ce mi-am dorit: pacea pe care ştiam că o putem obţine.

Dar, în timp ce privesc liniile din palma fratelui meu, vocea lui Zélie mi se insinuează în minte.

Va face ceea ce trebuie atunci când îi vine uşor, dar în momentelecruciale te va înjunghia pe la spate! Nu poţi avea încredere în el, Amari.

Ceea ce ne lasă sunt doar cicatrici.

Mă uit la el.

— Ce se va întâmpla cu mine? Cât timp ai lipsit, m-am pregătit să

fiu regină. Ce urmează după pace?

Inan îşi coboară braţul.

— Mama e un aliat extraordinar, dar trecutul ei a compromis-o.

Orïsha are nevoie de o regină dispusă să facă orice ca să îndrepte nedreptăţile.

Degetele îmi sunt inerte. Inan desface braţele, gata să mă strângă

la piept.

— Vorbeşti serios? îl întreb.

— Vom conduce regatul împreună, Amari. Aşa cum ar fi trebuit de la bun început.

O greutate uriaşă mi se ridică de pe suflet. Mă arunc în braţele lui.

Îmi creşte inima când îl văd aşa. Am ştiut dintotdeauna că e capabil de-a fi un rege magnific.

Dar, în timp ce mă îmbrăţişează, simt înţepături în cicatricile mele.

Mă rog ca Zélie să-i lase un răgaz suficient de lung cât să aducem în Orïsha pacea pe care o dorim amândoi.

CAPITOLUL PATRUZECI ŞI OPT

ZÉLIE

Soarele se ridică la orizont. Secerătorii mei nu scot o vorbă. Aşezaţi pe o stâncă, privim cum răsăritul aprinde cerul, iar razele calde se revarsă peste dealurile din jurul sanctuarului şi luminează păturile de ceaţă care se strecoară printre copacii sequoia. Babuinemii se leagănă

printre crengile înfrunzite ale junglei. Privesc cu atenţie cărarea pe care vreau să apuc. Razele soarelui luminează linia de finiş.

Arăt spre dealul unde eu şi Amari ne-am antrenat prima dată.

— Acolo! Primul care ajunge în vârful dealului câştigă.

Mári îşi freacă palmele.

— Eu voi fi câştigătoarea. Să nu-mi staţi în cale!

Zâmbesc fiindcă o văd aşa de hotărâtă. Dealul e la aproape trei kilometri de zidurile sanctuarului. Va fi cea mai mare distanţă pe care o vom fi parcurs până acum. După o jumătate de lună de antrenamente, e modul perfect de a stabili cât de bine stăpânesc majii noile incantaţii.

— După ce câştig, pot fi Secundul tău? mă întreabă Mári.

În spatele meu, Mâzeli îşi încrucişează braţele la piept. Deşi a început să-şi controleze mai bine incantaţiile, încă nu-şi poate mânui aripile cu îndemânare.

— Câştigătorul va avea dreptul să se împăuneze la nesfârşit cu izbânda lui, îi răspund. Acestea sunt primele întreceri ale Secerătorilor. Oya însăşi va înălţa laude învingătorului.

Feţele celor trei se luminează. Îmi tresare inima. Şi eu o priveam la fel pe Mama Agba, când ne spunea poveşti despre zei.

Cei trei se aşază pe poziţii, gata să recite incantaţia. Bimpe îşi pocneşte încheieturile degetelor. Mâzeli întinde un picior într-o parte.

Îmi ridic braţele.

— Atenţie! Trei… doi…

— Unu! strigă Mári.