Lumina se ridică până în dreptul ochilor ei. Amari icneşte. Valuri albastre pătrund prin pereţii ca sticla, pe măsură ce magia ei se amplifică.
Încăperea pergamentelor se transformă din nou, iar eu mă gândesc la fâşiile de lumină albastră care ţâşneau din ea, cu câteva minute în urmă. Îmi aduc aminte de viziunea pe care mi-a arătat-o Oya în ìsípayá mea. În ziua aceea, nu mi-am dat seama ce anume văzusem, dar am înţeles cât de mare era puterea tuturor fâşiilor de lumină care
s-au întrepătruns.
Îmi desprind mâna dintr-a lui Amari. Mă răsucesc spre ceilalţi Mai-mari. Lucrurile se limpezesc în mintea mea. Dintr-odată, totul capătă sens. Pricep care-i sursa puterii imense a Nehandei.
— Deci asta mi-a arătat Oya în timpul Ascensiunii mele! rostesc uluită. Cred că ştiu cum s-o înving pe regină.
CAPITOLUL TREIZECI ŞI NOUĂ
AMARI
— Nu înţeleg.
Mâzeli întinde o mână către cea a lui Zélie, dar nu se întâmplă
nimic. Tatuajele ei îşi pierd strălucirea când Kenyon, Jahi şi Kâmarū
încearcă, rând pe rând, să provoace o reacţie.
Însă când Zélie îmi atinge din nou degetele, strălucirea ca de cobalt mi se aprinde în piept. Îmi aşez degetele pe stern şi o simt: vibraţia magiei mele care se amplifică.
— Pot să-ţi văd ashêul, îmi zice Zélie. E un vârtej atât de puternic în jurul tău! Ai mai mult ashê decât ar putea stăpâni un singur om.
Mă priveşte cu atenţie. Vede ceva ce noi, ceilalţi, nu putem vedea.
— Cred că ai putea să absorbi magia din titáni. La fel ca mama ta!
— Cum?!
O privesc încruntată. Nu are sens deloc. Felul în care se mişcă
mama, felul în care îşi foloseşte magia… N-am reuşit niciodată să
stăpânesc o asemenea putere.
— Zélie, ai fost cu mine pe dealul acela, când m-ai ajutat să mă
antrenez. Magia mea nu funcţionează aşa.
— Putem fi sigure de asta? N-ai petrecut mult timp în preajma altor titáni.
Mă trage spre peretele care ne desparte de inamicii noştri şi mă
sileşte să desfac braţele.
— Când Nehanda ne-a atacat în timpul adunării, ceilalţi titáni Pământici erau în jurul ei. Le-a absorbit magia prin palmele ei.
Dau să-mi retrag mâna, dar mă opresc. Simt ceva dincolo de zid.
Tumultul magiei îmi cuprinde pieptul, stârnindu-mi fiori în tot corpul.
— Simţi? mă întreabă Zélie.
Nu ştiu ce să-i răspund. Când îmi lipesc palmele de peretele de stâncă, în urechile mele pulsează nişte bătăi de inimă distante.
Trei… patru… cinci… Număr ritmurile în gând. Cu cât mă
concentrez mai mult, cu atât răsună mai puternic.
— Încearcă! mă îndrumă Zélie, punându-şi mâinile pe spatele meu.
Lumina mi se aprinde în piept, pe urmă mi se revarsă din ochi.
Prinde viaţă, colorând lumea din faţa mea în nuanţe de albastru.
Trag adânc aer în piept şi mă concentrez asupra fiecărei bătăi de inimă pe care o simt dincolo de zid.
— Aşa! zice Zélie, cu glas scăzut. Văd cum magia creşte tot mai mult în tine.
Simt că pielea îmi ia foc. Din degetele mele scapără scântei albastre. Strâng din dinţi. Magia mea se învolburează.
— Încă puţin! mă încurajează ea. Răsfiră-ţi degetele!
O ascult. Mi se taie respiraţia când văd raze albastre de ashê pătrunzând prin pereţii lucioşi.
— Ceruri!
