Când vârtejurile de aer întâlnesc flăcările, duc repede mâinile la urechi.
CAPITOLUL PATRUZECI
INAN
Chiar şi de aici, din capătul coridorului, explozia mă zguduie până
în măduva oaselor.
Căldura insuportabilă îmi pârjoleşte pielea.
Fumul negru umple aerul.
— Jokôye!
Podidit de tuse, îmi croiesc drum prin fum şi printre bucăţile de pergament carbonizat care plutesc în aer. Dar Ojore mă trage înapoi, departe de luptă. Mă ustură ochii.
— Nu-i lăsa să scape! exclamă Mama.
Arată cu degetul spre cele şapte siluete care se năpustesc să atace prin norii negri. Pe măsură ce fumul se risipeşte, văd că podeaua e plină de trupuri. Jokôye zace fără cunoştinţă, cu un picior într-o poziţie nefirească. E sucit de la jumătate.
Mama aleargă înainte. Îşi aprinde strălucirea verde-smarald în piept. Dar Amari nu bate în retragere. Fac ochii mari când o lumină
albastru-închis pâlpâie şi prinde viaţă în spatele coastelor ei.
Ca un taifun, magia se roteşte în jurul lui Amari, răspândindu-i-se în membre.
— Ya èmí, ya ara! strigă ea.
Lumina albastră iradiază în valuri din mâinile ei, azvârlind cât colo soldaţii care-i stau în cale.
Mama strigă şi, de durere, îşi arcuieşte spatele. Îşi cuprinde capul în mâini, apoi se prăbuşeşte la pământ. Masca ei aurie cade pe piatră, cu un zăngănit.
Amari ridică braţul asupra mea şi inima mi se strânge. Dar când privirile ni se întâlnesc, nu loveşte. Chiar dacă armatele noastre se ciocnesc, eu n-o văd decât pe sora mea. E sânge din sângele meu.
— Amari!
Încerc să încetinesc, dar Ojore mă trage după colţ. Mă străduiesc să rămân în picioare, în timp ce mă împinge pe nişte trepte.
Alergăm printr-un coridor lung. Pulsul mi se înteţeşte. Tumultul
iscat de rebelii Iyika se apropie.
— Aici!
Ojore mă împinge într-o cameră îngustă. Îmi acoperă gura cu palma. Sudoarea mi se scurge pe faţă. Bubuitul înfundat al cizmelor rebelilor Iyika se apropie. Tresar când trec pe lângă noi.
Ojore nu se mişcă decât după ce sunetul paşilor se stinge. Mă uit pe furiş afară şi văd că rebelii se fac nevăzuţi pe un alt rând de trepte.
— Pe Ceruri!
Ojore tremură şi se sprijină de perete. Încerc să respir în voie, dar gâtlejul mi se strânge din ce în ce mai mult, în vreme ce Zélie se îndepărtează. Spiritul ei îl trage pe al meu, de parcă încă ar fi ancorată de sufletul meu.
Încerc s-o atrag în scena mea de vis, dar când magia mea începe să
scânteieze, simt o durere sfâşietoare în cap.
— Te simţi bine?
Ojore se repede să mă sprijine când vede că mă încovoiez. Dau aprobator din cap, în chip de răspuns. Nu contează că mă aflu în acest templu, care amplifică puterile magice; tot nu pot intra în scena de vis.
— Rămâi aici! îmi ordonă Ojore. Mă duc după ceilalţi.
Strâng la piept moneda mea de aramă. El fuge să-i aducă pe mama şi pe Jokôye. Când dispare după colţ, mă uit din nou spre scări.
Ignor vocile mele lăuntrice, care îmi strigă să mă opresc. Alerg după sufletul cu aromă cu sare de mare al lui Zélie.
CAPITOLUL PATRUZECI ŞI UNU
ZÉLIE
— Zélie!
Toţi muşchii mi se încordează când aud vocea lui Inan.
Mă uit în urmă şi îl văd în coridor. O dâră stacojie de sânge i se scurge de la o tâmplă până la bărbie.
Platoşa îi e înnegrită de arsura exploziei. Se clatină şi îşi aruncă
