— Amari, îţi jur! Asta nu făcea parte din planul meu…

Vocea lui se pierde. Nu-l pot auzi din cauza zgomotului războiului.

Sute de care scârţâitoare se îndreaptă cu viteză spre noi. O mare de sigilii de catifea flutură în vânt. L-am adus pe Inan aici pentru a face pace cu majii.

În schimb, el ne-a adus pieirea.

Vocea lui Inan tremură:

— Trebuie să mă crezi! Doar Ojore ştia că aveam de gând să vin aici. A promis că nu va sufla nicio vorbă!

Va face ceea ce trebuie atunci când îi vine uşor, dar în momentelecruciale te va înjunghia pe la spate! Nu poţi avea încredere în el, Amari.

Ceea ce ne lasă sunt doar cicatrici.

Cuvintele lui Zélie îmi revin în minte, năruindu-mă pe dinăuntru.

Am vrut că cred că prietena mea se înşală. Am crezut că Inan e singura persoană din lume în care pot avea încredere. Am crezut că e singurul om care are aceeaşi viziune a unei Orïsha unite ca şi mine.

Dar trebuie să înfrunt realitatea: nu există minciună pe care el să

n-o poată spune.

Este, într-adevăr, fiul Tatei.

A fost un monstru de la bun început.

— O să… O să le ordon să se oprească! strigă Inan, acoperind vaietul. Sirenei. Dă-mi doar o şansă!

Să mă uit la el e ca şi cum aş privi într-un gol. Simt că alunec, că

nu mai sunt omul care îmi doresc să fiu. Devin omul care familia mea m-a forţat să devin.

Inan şi Mama sunt la fel ca Tata.

Orïsha nu se va elibera de tirania lor decât când vor zăcea amândoi în ţărână.

— Amari…

Inan face ochii mari când îmi răsfir degetele. Bătăile inimii lui pulsează în urechile mele. Îmi vibrează prin oase.

Şuviţe albastre de magie se preling de pe pielea lui, în timp ce îi sorb ashêul din vene. Pulsul său încetinit reverberează în pieptul meu. Mi-ar fi atât de uşor să-l opresc definitiv, să-i scurg ultimul strop de energie vitală şi să nu mă uit niciodată înapoi.

Loveşte, Amari!

Mi se taie răsuflarea când vocea tatălui meu îmi răsună în minte.

Mă gândesc că am stat în faţa lui Inan, în pivniţa palatului, cu atâţia ani în urmă. N-am vrut să atac cu toată puterea şi am fost rănită.

Mereu sunt rănită.

Soldaţii titáni se ivesc în vârful dealului de deasupra noastră.

Aleargă printre copacii junglei. I-am numărat: aproape treizeci în primul val. Care acoperite, trase de pantenare, îi urmează.

Dar cu cât se apropie mai mult, cu atât mai multe bătăi de inimă

mi se strecoară în urechi. Simt ashêul celorlalţi titáni Conectori precum căldura unei flăcări. Puterea mea creşte pe măsură ce sorb forţa vitală din venele lor.

— Noi doi am terminat-o.

Mă apropii şi îmi lipesc palma de pieptul fratelui meu. Din ce în ce mai multă magie îmi alimentează palmele, încărcându-mă cu putere.

Primul val de titáni coboară dealul.

— Nu mai eşti fratele meu, spun printre dinţi. Eşti mort pentru mine.

Lacrimile mi se scurg pe obraji când îi arunc trupul la pământ.

Inan e cuprins de spasme. Ashêul celorlalţi titáni vuieşte în mine, îmi

ridic mâinile.

Când primii soldaţi atacă, durerea din inima mea îi loveşte cu un val albastru, nesfârşit.

CAPITOLUL CINCIZECI ŞI UNU

ZÉLIE

Cum a putut să facă asta?

Mă urăsc pentru că-mi pun o asemenea întrebare. Crengi şi liane îmi zgârie pielea în timp ce alerg înapoi spre sanctuar. Gâtlejul îmi arde.

Mă gândesc la expresia din ochii lui Inan. La tandreţea din cuvintele lui. A devenit atât de priceput…

E ca şi cum ar crede în propriile minciuni.

Şi Amari…

Acum n-am timp să mă gândesc la trădarea ei. Carele sunt tot mai aproape. Vreo treizeci de soldaţi vin călare pe pantenare. Acum se află la un kilometru distanţă de muntele care baricadează sanctuarul.

Nu pot permite ca armata monarhiei să se apropie. Dacă Nehanda e cu ei, va spulbera muntele cu totul. Sanctuarul şi Iyika vor fi îngropaţi sub dărâmături.

— Jagunjagun!

Mâzeli mă strigă. Se desprinde din micul grup de Secerători aflat la jumătate de kilometru de sanctuar. Pe măsură ce mă apropii, văd teroarea strălucind în ochii lor căprui. De dragul lor, încerc să par calmă.

— Ce facem? întreabă Bimpe. Deocamdată, n-a ieşit nimeni din sanctuar.