— Ai nevoie de ajutor?
Ridic privirea şi întâlnesc zâmbetul lui Tzain. Surâsul ăsta mă
înduioşează până în adâncul sufletului.
— Mă aşteptai? îl întreb, iar el ridică din umeri.
— Mi-a fost prea dor de tine.
Îmi sprijin capul pe pieptul lui puternic, găsindu-mi refugiul în braţele lui.
— Şi mie mi-a fost dor de tine, şoptesc. A fost ciudat să fiu acolo fără tine.
Nici nu mai ştiu când am intrat ultima dată într-o luptă fără să-l am pe Tzain alături. Pe vremuri, eram doar noi doi, fără magie, şi cu toate astea am avut întotdeauna mai multă încredere în el decât în oricare alt om. Îl strâng cu putere în braţe. Încerc să fac să dispară
distanţa care a apărut între noi după ce am devenit titán. Nu vreau ca distanţa să crească acum, când ştiu că sunt un cênter.
Tzain o priveşte pe Zélie, care tocmai descalecă de pe Nailah. Ea îi
zâmbeşte, apoi se întoarce la Mâzeli.
— Ai găsit ce-ai vrut? mă întreabă Tzain.
Privesc în urmă, la Mai-marii care încep să descarce pergamentele, ducându-le în sala de consiliu.
— Oarecum. După tot ce am aflat în Chândomblé, ştiu că avem o şansă de izbândă. S-ar putea chiar să am suficientă putere ca s-o înfrunt pe Mama şi să forţez monarhia să se predea.
Muşchii lui Tzain se relaxează la aflarea veştii. Mă trage la pieptul lui.
— Şi apoi vei urca pe tron, îmi zice.
Zâmbesc.
— Apoi voi urca pe tron.
Rămânem aşa, înlănţuiţi. Atingerea lui îmi alungă toate gândurile despre război, despre cênteri, despre tron. În timp ce mă desfăt cu aroma lui de lemn de santal, îmi dau seama cât de mult îl doresc. Cât de mult tânjesc după mai mult.
— Ce este?
Tzain se dă înapoi. Simte că m-am mişcat. Îi înlănţui gâtul cu braţele.
— Ce trebuie să fac ca să mă duci pe braţe până la o cadă? Vreau să
fac baie.
Tzain strânge din buze, prefăcându-se gânditor. Se scarpină în bărbie. Apoi, pe neaşteptate, mă ia în braţe. Râd în timp ce mă poartă
peste podul de piatră.
— E atât de simplu? îl întreb.
— Bineînţeles, zâmbeşte Tzain. Trăiesc ca să te slujesc, regina mea.
Deşi glumeşte, cuvintele lui îmi înfierbântă pielea. El este singurul care mă consideră demnă de acest rang. E singurul care crede că pot fi cu adevărat un cârmuitor.
Ridic mâna spre obrazul său acoperit cu fire aspre de păr şi privirea mi se opreşte asupra buzelor lui. Îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă
aş rămâne doar cu el câteva ore. Cum ar fi sărutul lui.
— Te mai pot ajuta cu ceva, regina mea?
Zâmbetul meu creşte când Tzain se apleacă spre mine. Inima mi se zbate în piept. Îmi înfig unghiile în gâtul lui.
Buzele noastre se ating, iar iureşul de emoţii e atât de puternic,
încât mi se răspândeşte în tot corpul. Un frison îmi izbucneşte între picioare, când mă las cu toată greutatea pe el…
— Unde vreţi să plecaţi?
Capetele noastre se îndepărtează rapid. Ne răsucim spre Jahi. Simt că obrajii îmi iau foc sub privirea scrutătoare a Eolicului. Îl oblig pe Tzain să mă lase jos.
— Avem treabă, mă anunţă Jahi, apoi face semn spre şirul de Mai-mari care se îndreaptă spre sala de consiliu.
Scot un geamăt iritat.
— Nu putem merge să dormim?
