— Hei, nu te plânge! răspunde el. Tu ţi-ai dorit să porţi responsabilitatea asta.
Dezamăgirea îmi apasă umerii. Mă întorc spre Tzain. Îl cuprind din nou cu braţele. Oftează şi mă mângâie pe spate.
— Rămâne pe altă dată, da? întreb.
— Fă ce ai de făcut!
Buzele lui le ating din nou pe ale mele şi mă las învăluită de sentimentul de siguranţă pe care mi-l dă sărutul ăsta. Mă strânge de talie. Simt fiori în tot corpul.
În timp ce mă îndepărtez, îmi doresc să nu fi trebuit să mă rup din îmbrăţişarea lui. Dar Orïsha e mai presus de toate. Mai presus chiar şi decât el.
Jahi mă măsoară din priviri. Trec pe lângă el, făcându-mă că nu observ.
— Trezeşte-o pe Mama Agba! îi cer. Ea e singura care ne poate da răspunsuri.
Nimeni nu vorbeşte în vreme ce Mama Agba studiază textul cu litere aurii de pe pielea lui Zélie. Mă dor umerii, fiindcă ţin în mâini pătura ce ascunde cicatricile şi spatele gol al lui Zélie de ochii celorlalţi Mai-mari. Mama Agba notează traduceri din sênbaría pe un pergament maro. Foşnetul pensulei ei din stuf se aude în sala de consiliu.
După o oră, Mama Agba lasă pensula deoparte. E gata să ne spună
ce a descoperit.
— N-am mai văzut astfel de însemne de când învăţam cu sêntarii,
spune ea. Tatuajele sunt semnul pietrei-lunii. E perechea pietrei-soarelui, pe care ai recuperat-o de la Ibeji.
— Dar piatra-soarelui a fost distrusă în timpul ritualului, zice Zélie. S-a sfărâmat în mâinile mele, după ce am folosit-o ca să readuc magia.
— Spre deosebire de perechea ei, nu poţi ţine în mână piatra-lunii, explică Mama Agba. Este o putere dăruită de zei. Probabil că ei ţi-au acordat-o în timpul solstiţiului.
Mama Agba aşteaptă în timp ce Zélie îmbracă un caftan fără
mâneci. Ţesătura roşu-închis luceşte în contrast cu nuanţa pielii ei.
După ce s-a îmbrăcat, Zélie îşi ocupă locul la masă, aşezându-se în faţa unei statui de bronz, cu cristale de ametist în loc de ochi.
— Piatra-lunii se aprinde la comandă, continuă Mama Agba.
Puţini sunt cei care îi pot invoca puterea.
Ridică degetele uscăţive spre pieptul lui Zélie şi începe să recite cuvintele sacre.
— Ẹ tọnná agbára yin.
Zélie trage scurt aer în piept, iar tatuajele ei devin incandescente.
Liniile fine răspândesc licăriri aurii atât de puternice, încât se întrezăresc prin caftanul de culoarea vinului. Deşi nu e la fel de puternică precum strălucirea lor din încăperea cu pergamente, imaginea asta mă lasă fără cuvinte. Zélie pare o zeiţă care ne învăluie în strălucirea ei aurie.
— Piatra-lunii poate lega energiile vitale din interiorul nostru, al tuturor, ne explică Mama Agba. Dacă această abilitate ţi-a fost oferită
în timpul ritualului sacru, asta ar explica originea puterilor lui Amari şi ale Nehandei. Ai putea folosi piatra-lunii pentru a crea mai mulţi cênteri, aşa cum sunt ele.
Mă aplec către ea, cu gura căscată.
— Stai puţin! Ce spui? Mai mulţi cênteri ne-ar aduce mai multă
putere. Ne-ar oferi mai multe avantaje ca să negociem sfârşitul războiului. Vor fi la fel de puternici ca Mama?
— E posibil ca puterea lor să nu se manifeste în acelaşi mod, dar orice maji care poate aduna atât de mult ashê în propriul corp ar fi în stare de fapte mari.
Mama Agba dă din cap şi explică:
— Un Mareic ar putea isca un tsunami doar cu o simplă mişcare de mână. O Clarvăzătoare în floarea vârstei ar putea să vadă prin orice punct din timp. Dar asumarea unei puteri mari cere şi mari sacrificii.
Mama Agba tace o clipă. Ochii ei zăbovesc asupra mea.
— Tu şi mama ta sunteţi cênteri acum, dar nu a trebuit să sacrifici pe cineva drag ţie pentru a primi o astfel de putere?
Gâtul mi se usucă. Îmi feresc privirea. Amintirile îmi ard spatele ca un fier înroşit în foc.
— Oarecum. Mi-am ucis tatăl pe pământurile sacre unde a avut loc ritualul.
Mama Agba oftează adânc şi strânge din buze. Îşi îndepărtează
mâna de pieptul lui Zélie. Fără atingerea ei, strălucirea aurie a tatuajelor pietrei-lunii se stinge.
— Dacă vreţi să creaţi un alt cênter, trebuie să fiţi dispuşi să faceţi un astfel de sacrificiu, spune Mama Agba. Numai o pierdere însemnată poate dărui puterea folosită pentru a crea cênteri în timpul solstiţiului.
— Şi dacă aş găsi o altă cale de-a folosi piatra-lunii ca să ne leg forţele vitale, fără să fie nevoie să ucidem un om drag nouă? întreabă
