O mişcare sub pământ.
Când incarnări monstruoase răsar din ţărână, primul deal explodează.
Îşi croiesc drum cu ghearele, scurmând; fiecare e mare cât un gorilion. Chiar şi atunci când îmi folosesc puterea la maximum, pot invoca doar câteva zeci de incarnări. Acum, în câteva secunde, eu şi Mâzeli creăm sute.
— …mo ké pè yin ní òní…
Venele de pe gât ni se umflă. Valul de spirite se ridică. De pe corpurile lor se scurge praful. Când se năpustesc, un tsunami de incarnări se revarsă.
Cênterul îşi dezlănţuie tăişul şi ne spulberă incarnările. Dar nu este suficient de puternică pentru a doborî întregul val. Vântul iscat de ea se stinge la jumătate de kilometru de noi.
— Nu te opri! strig.
Simt cum inima lui Mâzeli bate în pieptul meu. Corpul îmi arde.
Ashêul nostru se contopeşte.
Magia pietrei-lunii ne leagă sufletele, creând o forţă fără seamăn.
Incarnările se târăsc pe căruţe şi sfâşie soldaţii în bucăţi. Ţipetele titánilor răsună când soldaţii noştri atacă. Dar, cu cât eu şi Mâzeli ne forţăm mai mult, cu atât creşte durerea noastră.
— Zélie…
Mâzeli îmi rosteşte numele printre dinţi. Ţipetele lui se înteţesc în clipa în care fâşii de piele încep să i se desprindă de pe braţe.
Ashêul puternic goneşte prin venele noastre. Ne arde pe dinăuntru. Aş vrea să mă desprind, dar cênterul Eolic rămâne în picioare.
— Încă o dată! îi strig lui Mâzeli. Ẹmí àwọn tí ó ti sùn …
Strâng din dinţi ca să nu mai simt durerea. Câteva dealuri explodează şi se transformă în incarnări. Puterea Oyei goneşte prin
noi.
Alte spirite se ridică precum munţii şi se reped spre inamic.
Incarnările noastre se năpustesc asupra generalului, care izbucneşte în urlete. O explozie de lumină argintie se zăreşte dedesubtul incarnărilor, iar cênterul se prăbuşeşte. După ce incarnările se îndepărtează, cadavrul ei zace prăbuşit pe o movilă de resturi, ca o păpuşă din cârpe.
— I-am dat gata! exclam bucuroasă.
Mă întorc spre Mâzeli, dar el nu se mişcă. Pe la colţurile buzelor i se scurg picături de sânge. Degetele îi sunt inerte.
— Mâzeli?
Strălucirea purpurie din privirea lui se stinge. Îşi dă ochii peste cap. Se împleticeşte în spate. Efortul de-a susţine magia noastră unită
l-a răpus. Puterea imensă i-a secătuit fiinţa.
Îşi duce mâinile la piept, iar eu simt că inima lui e cât pe ce să se oprească.
— Mâzeli!
Se prăbuşeşte la pământ. Întind o mână spre el, ca să-l susţin.
Însă chiar în clipa când trupul lui atinge pământul, picioarele mele cedează.
CAPITOLUL CINCIZECI ŞI CINCI
ZÉLIE
— KHANI!
Vocea mea abia dacă se aude. Kâmarū ne duce pe braţe în infirmerie. Vindecătorii eliberează imediat zona, făcându-ne loc.
Suntem puşi cu grijă în hamace. Deşi abia dacă-mi pot ridica braţele, strâng mâna lui Mâzeli, cu ultimele rămăşiţe de vlagă.
Lumina aurie a tatuajelor mele abia mai pâlpâie, pe măsură ce bătăile inimii lui încetinesc. Pulsul meu încetineşte odată cu al lui.
Piatra-lunii încă ne leagă spiritele. Fără un sacrificiu de sânge, nu vom putea menţine legătura.
— Of, zei!
Khani se apropie în fugă de noi. Pe chipul ei se citeşte îngrijorarea.
Hainele sale de culoarea mandarinei şi părul ei alb sunt stropite de sânge. Îşi potriveşte ochelarii pe nas. Apoi începe să împartă ordine.
— Yameenah, adu apă! Chibudo, cârpe curate! Obu, repede! Am nevoie de ajutorul tuturor!
— Idán ti ẹjẹ, jí láti wo ọna rẹ láradá…
— Ogbé inú, dáhùn ìpè wa…
Incantaţiile ritmice ale Vindecătorilor reverberează printre coloanele acoperite de iederă. Khani şi Vindecătorii ei îşi canalizează
ashêul spre noi. Îşi pun mâinile deasupra capetelor noastre, pe inimile noastre, pe abdomenele noastre.
Dar, în ciuda incantaţiilor rostite cu înverşunare, pielea noastră e tot mai rece, cu fiecare secundă. Răsuflăm din ce în ce mai încet.
Mâzeli îngaimă:
— Legătura… Trebuie s-o întrerupi.
Forţa lui vitală tot mai împuţinată se agaţă de a mea – o ancoră
care mă trage în adâncuri. Dar, în ciuda presiunii pe care o simt în piept, nu vreau să cedez. Nu-mi pasă că tuşesc cu sânge. Nu-mi pasă
cât de mult mă doare.
Legătura care mă ucide este singurul lucru care îl ţine în viaţă.
