O întrerup:
— Nu despre asta vorbesc. E posibil să combini diferite feluri de magie? Magiile unor oameni care nu aparţin aceluiaşi clan?
Mama Agba face ochii mari şi se dă un pas înapoi, ridicând din sprâncene.
— De ce întrebi?
— În ìsípayá mea, am văzut culori diferite. Am văzut purpuriu amestecat cu auriu. Era un curcubeu de culori, îi explic. Un curcubeu al puterii.
Mama Agba strânge din buze.
— Înţeleg. E destul de rar să combini aceeaşi magie, dar să
amesteci magii diferite… din câte ştiu eu, nu s-a întâmplat decât o singură dată. De fapt, tocmai din acest motiv există majacite în Orïsha.
Rămân cu gura căscată în timp ce Mama Agba îmi spune povestea Pământicului şi a Cancerului care şi-au combinat magiile, realizând o conexiune atât de puternică şi de fulminantă, încât a creat depozite de majacite în tot ţinutul.
— Cei doi maji au murit pe loc, povesteşte Mama Agba. Însă noi simţim şi astăzi efectul conexiunii lor. Depozitele de majacite pe care ei le-au creat sunt cele pe care monarhia le exploatează de peste un secol.
— S-ar putea întâmpla din nou? o întreb.
— Teoretic, da. Dacă o asemenea legătură ar putea fi susţinută, dacă cei care o mânuiesc ar fi capabili să-i supravieţuiască, nu se ştie
ce s-ar putea întâmpla. Un Pământic şi un Arzător ar face să
ţâşnească vulcani din pământ. Un Secerător şi un Vindecător ar fi capabili chiar să învie morţii.
Dau din cap, gândindu-mă la potenţialul combinaţiilor de magie.
O astfel de putere e greu de controlat. Te face să te simţi mai presus chiar şi decât zeii.
— Dar, Zélie, să apuci pe acea cale…
Îi curm vorba:
— Ştiu. Aşa ceva încă nu face parte din planul meu.
Se aud glasuri. Majii îşi părăsesc dormitoarele, iar eu şi Mama Agba ieşim în balcon. Mă uit cum grupurile traversează podul de piatră, spre al treilea munte. Trec peste izvoarele termale, ca să
participe la întrunirile din templele clanurilor de care aparţin.
Mâzeli merge în faţa lui Bimpe şi a lui Mári. Urechile lui mari sunt uşor de recunoscut în mulţime. Mama Agba zâmbeşte. Mă mângâie pe braţ.
— Îţi mai aminteşti ìsípayá ta? o întreb, iar Mama Agba oftează.
Un zâmbet blajin i se aşterne pe faţa, atât de strălucitor, încât pare să lumineze toată încăperea.
— Am tras cu ochiul în lumea de dincolo, şopteşte Mama Agba.
Am îngenuncheat în vârful muntelui. Mama Cer m-a primit cu braţele deschise.
— Sună minunat, şoptesc eu.
— Chiar aşa a fost. Au trecut zeci de ani de atunci, dar încă îmi amintesc căldura aceea minunată, unică. Acea dragoste.
Mama Agba îmi îndreaptă colierul şi îmi ia turbanul de pe cap. Îmi scutură părul înainte să mă conducă afară din încăpere.
— Tu eşti cea de care Secerătorii tăi au nevoie, Mai-mare Zélie.
Doar ţie mai trebuie să-ţi dovedeşti acest lucru.
Când mă îndrept spre al treilea munte, văd că majoritatea clanurilor s-au pus serios pe treabă. Cu excepţia Secerătorilor, fiecare clan are cel puţin zece maji capabili de luptă.
Majii se adună în faţa templelor clanurilor şi se antrenează în timp ce divinerii privesc. Când trec pe lângă ei, în drumul meu spre turnul Secerătorilor, puţina încredere pe care mi-a insuflat-o Mama Agba
începe să se risipească.
— Nu aşa! îl corectează Na’imah.
Clatină din cap atât de energic, încât buclele ei se împrăştie într-o ploaie de petale portocalii. Libelule se rotesc în jurul capului ei.
Potriveşte mâinile unuia dintre maji în dreptul tâmplelor gheparnarei sale.
— Simte conexiunea înainte să rosteşti incantaţia!
Îmblânzitorul dă din cap şi închide ochii. Încruntat, se concentrează. Maimuţe micuţe se hârjonesc pe spatele lui. Unele îi atârnă de gât şi de urechi.
