Iar apoi Baba a plătit cu viaţa pentru naivitatea mea.

Amari face un pas înainte, cu mâinile ridicate.

— Inan a întocmit un tratat care vă oferă tot ce vă doriţi. Aşa, veţi putea fi liberi. Îi vei putea ocroti pe toţi cei dragi ţie!

Mă uit când la unul, când la celălalt. Urăsc faptul că vreau să-mi las mâinile să coboare. Urăsc dorinţa mea disperată de-a crede că

există un sfârşit pentru această luptă care nu se mai termină.

Inan închide ochii şi vorbeşte:

— Acum câteva luni, când eram plin de ură şi de îndoială, tu şi Amari mi-aţi cerut să ascult glasul raţiunii. Gândeşte-te câte vieţi am fi putut salva dacă aş fi fost liderul care ar fi trebuit să fiu atunci!

Închipuie-ţi câţi maji poţi salva tu, dacă acum eşti acel soi de cârmuitor!

Cuvintele lui mă readuc în prezent. Ştiu prea bine despre ce

vorbeşte. Se referă la clipele de dinainte ca Amari şi Tzain să fie capturaţi. Înainte s-o găsim pe Zulaikha şi aşezarea divinerilor.

— Nu e corect să-ţi cer să ai încredere în mine, spune Inan. Mai ales după tot ce am făcut. După tot ce ai pierdut. Dar, dacă vrei cu adevărat să-ţi protejezi clanul, de ce să nu alegi pacea? De ce să nu-i alegi pe singurii monarhi din Orïsha care îţi vor da ceea ce vrei?

Pieptul meu se ridică şi coboară în ritmul cuvintelor lui. Îmi amintesc zâmbetul triumfător al lui Mâzeli. Dorinţa nestăvilită din ochii lui Mári. Îmi imaginez cum toţi Secerătorii aflaţi în afara zidurilor sanctuarului – Secerătorii pe care acum nu-i cunosc –

aşteaptă să facă din nou parte dintr-un clan.

Amari îşi coboară mâinile.

— Te rog! Măcar permite-le Mai-marilor să citească tratatul lui Inan! Doar atât îţi cer.

Îmi întorc privirea spre Inan, spre palma mea sprijinită de pieptul lui. Bătăile inimii sale reverberează prin oasele mele şi îmi amintesc de momentele în care acelaşi puls îmi amintea de maree. De un loc sigur. De acasă.

Oftez prelung şi închid ochii. Îmi las mâinile să coboare. Lacrimile pe care le ferecasem în mine se descătuşează când păşesc în spate.

— Faci ceea ce trebuie.

Amari dă să mă îmbrăţişeze, dar eu ridic o mână, ca s-o ţin la distanţă.

— Nu vă las să treceţi de mine până nu văd tratatul.

Inan dă aprobator din cap. Bagă mâna în desaga de piele pe care o poartă în spate. Când scoate pergamentul, parcă simt cum o greutate mi se ridică de pe suflet.

De atâta timp am vrut să lupt. Să-l fac să plătească pentru tot ce a făcut. Dar, cumva, mă simt uşurată să cedez. Toate lanţurile din jurul inimii mele încep să se desfacă.

Dacă pacea aceasta va fi reală… dacă ne îngăduie mie şi Secerătorilor mei să fim liberi…

Pe toţi zeii!

Ar fi extraordinar.

— Poftim!

Inan îmi întinde pergamentul, iar eu încep să citesc. El şi Amari îşi

ţin respiraţia cât timp cântăresc în minte fiecare cuvânt.

— Tratatul ăsta nu-i suficient ca să-i conving pe ceilalţi, le spun.

Dar va fi suficient pentru a vă aduce la masa…

Izbucneşte chemarea unui corn. Sunetul devine tot mai pătrunzător. Se aude dinspre sanctuar.

Amari se răsuceşte şi Inan se încruntă.

— Ce-i asta? îl întreabă pe fratele ei.

— Nu ştiu… zice el. Jur că am venit singur aici!

Umbrele încep să mi se răspândească din braţ, împletindu-se în jurul unei crengi de deasupra mea. Le las să mă ridice printre copaci, prin bolta de crengi şi frunze. Mă rog ca temerile mele să nu se adeverească.

Dar după ce mă ridic, îl văd: sigiliul negru cu auriu al Nehandei.

Peste o sută de stindarde de catifea flutură în vântul junglei, anunţând sosirea unui şir interminabil de caravane militare.

Un fior rece ca gheaţa – aşa cum n-am mai simţit încă din noaptea Raidului – mă pătrunde până în măduva oaselor.

Inamicul e la porţile noastre.

Războiul a venit la noi.

CAPITOLUL CINCIZECI

AMARI

— Eşti un monstru!

Zélie ţipă ascuţit. Îşi întinde umbrele şi coboară înapoi pe pământ.

Se năpusteşte cu bastonul asupra lui Inan, dar încremeneşte când cornul rebelilor sună din nou. Pe chip i se citeşte dezamăgirea. Se face nevăzută printre copaci. După ce dispare, mă prăbuşesc în genunchi.

După ce i-am salvat viaţa.

După ce am luptat împotriva Tatei, ca să-l apăr.

După cât de mult m-am rugat de Zélie să aibă încredere în el.

Lacrimile îmi ard ochii. Mă ghemuiesc. Nu pot să cred că Inan mi-a făcut aşa ceva, că i-a făcut asta lui Zélie!

Inan încearcă să se apropie de mine.