și tu vrei același lucru.

— Fix așa! Ar trebui să fiu în Bolton, la secția mea, în loc să stau aici și să am de-a face cu fanteziile tale aiurite, a replicat el.

Chandra a ridicat dintr-o sprânceană, deloc impresionată de atacul evident la adresa autorității ei.

— Inspectore Coates, ești aici la cererea mea, și-ți mulțumesc. Dar nu-ți face iluzii. Indiferent de grad și statut, o să te arestez și o să te las să te răcorești în celulă dacă am senzația că încerci cu bună știință să obstrucționezi o anchetă în desfășurare. Ne-am înțeles?

El a privit-o încruntat și sfidător, însă n-a ripostat.

— Bun, hai s-o luăm de unde rămăseserăm. Pe 7 noiembrie, erai în Shepherd’s Bush, la o conferință a Ministerului Justiției; ai ajuns cu trenul de 6:53 de la Manchester și te-ai întors acasă cu trenul de 21:53, de la Euston. Am dreptate până aici?

— Da, a răspuns Coates țâfnos.

— Ai trimis sau ai primit vreun mesaj cât ai fost în Londra?

— Sigur. Zeci.

— De pe ce dispozitive?

— De pe telefonul și laptopul meu, care se află ambele în posesia ta în momentul de față.

— De pe alte dispozitive?

— Nu! De câte ori vrei să-ți mai spun? N-am avut niciodată un Samsung Galaxy.

— Ești absolut sigur? Pentru că e ultima ta ocazie…

— De ce-aș face ce insinuezi tu? a întrerupt-o Coates abrupt. De ce să-mi risc cariera, să-mi trădez vocația, să pun în pericol viața cuiva care era în grija mea?

— Speram să-mi spui tu.

— Eram în echipa MAPPA care se ocupa de el, pentru numele lui Dumnezeu.

Îl monitorizam pe Mark Willis de peste doi ani, verificam dacă e în siguranță, mă

asiguram că-și refăcea viața. De ce să mă întorc dintr-odată împotriva lui, pentru un moment ieftin de răzbunare?

— Poate că aveai îndoieli legate de el? Poate că ți s-a părut că te ia de prost și se preface că respectă regulile, în timp ce, de fapt, comitea iar infracțiuni? Au fost niște incidente la începutul perioadei de probațiune, când au existat preocupări legate de comportamentul lui, nu?

— Asta a fost acum o mie de ani și a fost doar o neînțelegere. Mark Willis a fost foarte cuminte în ultima vreme.

— Atunci, poate ai crezut că n-a primit o pedeapsă suficientă de la bun început? Sunt mulți polițiști în zona ta care cred că doar câțiva ani într-un centru de securitate n-au însemnat mare dreptate pentru familia Bridge.

— Poate, dar n-am cunoscut niciodată pe cineva care să exprime părerea asta și cu siguranță na-ș fi tolerat-o.

Polițistul s-a rezemat de spătarul scaunului și și-a încrucișat brațele, parcă

îndreptând discuția spre un final firesc. Însă Chandra n-avea de gând să tolereze așa ceva.

— Povestește-mi despre Ian Blackwell.

Acum a văzut o reacție. Coates și-a revenit rapid, dar Chandra a văzut clar un moment de nesiguranță, ba chiar de teamă.

— E vărul meu, a explicat Coates, înainte să adauge repede: Dar nu suntem apropiați.

— A fost dat afară acum doi ani, pentru abateri.

Chandra a lăsat cuvintele să plutească între ei.

— Un incident neplăcut, nu-i așa? Blackwell a transmis informații confidențiale cât era polițist. A incitat opinia publică să atace un suspect de pedofilie care stătea în zona Burnley. Așa e?

— Da.

— Și nu e adevărat și că el e creierul din spatele grupului Justiția Nu Doarme Niciodată, un grup online de justițiari care se specializează în demascarea așa-ziselor „pericole pentru societate”? Un grup care a părut să fie cu un pas înaintea tuturor în privința uciderii neașteptate a lui Mark Willis și a postat fotografii cu cadavrul lui la o oră după deces. Au fost cu mult înaintea marilor rețele de televiziune, a rețelelor sociale…

— Și-atunci, ai adunat doi și cu doi și ai ajuns la concluzia că eu m-am sinucis profesional ca să-i ajut pe Ian și adunătura lui de cetățeni vigilenți?

Chandra n-a spus nimic, privindu-l pătrunzător.

— Doamne, Dumnezeule, asta-i o sminteală! s-a răstit Coates, pierzându-și cumpătul. N-am nicio urmă de respect pentru Ian și cu certitudine nu l-aș ajuta în niciun fel. S-a trădat pe sine, și-a trădat vocația, ca să nu mai zic de familie, când a luat-o razna. Ideea că l-aș putea ajuta întrece orice imaginație.

— Deci nu țineți legătura?

— Sigur că nu, e un nenorocit de paria! Și în poliție, și în familie.

— Curios, pentru că ți-am verificat istoricul convorbirilor – de pe telefonul pe care recunoști că-l deții – și arată că ai vorbit cu el destul de des în ultimele câteva săptămâni.

Încă o reacție vizibilă; Coates prins din nou în corzi. Chandra a scos două coli de hârtie din dosar și le-a întors, ca să le vadă și el.

— O dată pe 2 decembrie, o dată pe 12 decembrie, apoi pe 14 decembrie.

— El m-a sunat.

— Deci ați vorbit? Recunoști?

— Da, dar…

— Despre ce-ați vorbit?

Coates a ezitat, căutând cuvintele potrivite.

— Uite ce-i, recunosc că încerca să mă aducă de partea lui și mă presa să-i dau firimituri de informație, orice ar fi putut folosi ca să-și scoată grupul în față.

— Am înțeles.

— Dar i-am zis unde să se ducă. I-am zis că pune în pericol și cariera mea, și libertatea lui.

— Deci ai spus nu și ai închis?