invocând tot felul de scenarii groaznice. Imediat ce o să ajungă acasă, o s-o sune pe consiliera ei, să vadă dacă poate face ea lumină, pentru că în momentul ăsta își ieșea din minți, imaginându-și ce era mai rău.
Poate că demascarea lui Willis se datora vreunei anomalii locale, unei identificări întâmplătoare, dar dacă nu era așa? Dacă într-adevăr cineva chiar îl trădase intenționat, ca să fie ucis? Putea să fie găsită și ea, atacată, ucisă? Să fi riscat și Sam să devină o țintă? Era un gând care o tulbura profund, iar calmul așezat și optimismul ultimilor 14 ani se evaporase într-o clipă. Se străduise din greu să-l convingă pe Paul că n-avea motive de îngrijorare, dar de fapt ea nu credea că e cum spusese. A aruncat o privire peste umăr în timp ce se grăbea spre mașină și a trebuit să admită că, pentru prima dată după mulți ani, era neliniștită
și speriată, de parcă ar fi simțit cum se strânge încet plasa în jurul ei. Era urmărită?
Vânată? O privea cineva chiar acum?
18.
Era o dimineață geroasă în Parcul Coombe, iar bruma trosnea sub tălpile lui Russell când pășea pe iarbă. Cu ani în urmă, când încă se adapta în Croydon, învățându-se cu noua identitate, noua viață, întâlnirile lui cu Isaac Green avuseseră întotdeauna loc în spatele ușilor închise, departe de priviri curioase.
Acum însă îi plăcea să se vadă cu consilierul lui de probațiune în aer liber, ca să
poată combina mișcarea cu grija spirituală. Green se mișca încet, sprijinindu-se zdravăn în baston, din cauza unei răni vechi, dar susținea că-i place aerul curat.
— Pare că-ți merge de minune la serviciu, a remarcat Isaac când au cotit, îndreptându-se către un grup de oameni cu căței.
— Două promovări în ultimii cinci ani, n-are cum să fie rău, a răspuns Russell sigur pe el. Jacob zice că dac-o țin tot așa, s-ar putea să ajung director financiar în viitor.
— Foarte impresionant. Tot îți mai place?
— Categoric. Îmi plac numerele – să urmăresc marja de profit, proiecțiile. Și-mi place că acum creștem, creăm piețe noi în fiecare zi…
— Atunci mă bucur pentru tine. Ai muncit din greu să ajungi unde ești.
Russell a acceptat complimentul lui Isaac și au mers mai departe, consilierul veteran abia reușind să țină pasul cu bărbatul mai tânăr.
— Și familia? Ai mai vorbit cu tatăl tău?
— Acum câteva săptămâni.
— Și mama?
— Când și când, știi și tu cum e.
Isaac știa și mai știa și că nu e cazul să insiste, așa că a trecut la alt subiect.
— Și NA? Sper că te mai duci de două ori pe săptămână.
— Cu religiozitate.
Isaac Green a ridicat privirea spre el, simțind o urmă de sarcasm. Însă Russell i-a alungat repede temerile.
— Sincer, n-am sărit nicio ședință. Îmi face bine și, de fapt, a ajuns să-mi și placă.
— Ți s-a schimbat atitudinea.
— Păi, există un motiv…
Russell s-a oprit și s-a întors spre consilier, care a încetinit și el, aparent bucurându-se că-și poate trage sufletul.
— Am cunoscut pe cineva.
— O fată?
— Daaa. Nu-s ca ăia ai tăi din Londra, a replicat Russell râzând și lăsând să se simtă accentul lui ușor de Bedfordshire.
— De cât timp durează?
— Doar de vreo săptămână-două. Dar sper că o să iasă ceva.
— Are și un nume?
— Amber. Un copil bun, s-a născut în Brighton. A tras mult cu heroina și cocaina, dar acum e pe calea cea dreaptă. A obținut un stagiu ca designer grafic începător, stă în East Croydon, așa că-i doar la o aruncătură de băț de mine.
— Cât de bine o cunoști?
— Nu prea, dar e mișto.
— Și crezi că e înțelept?
Russell s-a încruntat.
— Poftim?
— Știi ce vreau să zic. Ținând cont de trecutul tău, crezi că e înțelept să lași pe cineva să se apropie de tine?
— Nu-s vreun amărât de călugăr, Isaac. Dacă-mi place cineva, îmi place.
