Avea întâlnire cu o ucigașă.

22.

— Nu-mi pasă ce-ai făcut sau ce n-ai făcut. Aici dau o șansă corectă oricui.

Maistrul solid îl domina pe Jack, străpungându-l cu privirea.

— În schimb, mă aștept la punctualitate, profesionalism și muncă pe brânci, ne-am înțeles?

Jack a încuviințat, dar n-a spus nimic, de parcă-și înghițise limba.

— Ăsta-i un nou proiect imobiliar important, sunt câteva luni de muncă, așa că dacă-ți joci bine cartea, ar putea să-ți meargă bine. Ai calificare de zidar, nu?

— Aham, a reușit să îngaime Jack, cu glas încordat și pițigăiat.

— Bun, atunci începi la bungalouri. Am o gașcă bunicică de băieți care lucrează

acolo, ar trebui să te acomodezi numai bine.

Maistrul a arătat spre colțul șantierului. Jack a ezitat, agitat, apoi a făcut un pas șovăielnic, însă George Simmons a întins mâna și l-a oprit, asigurându-l pe ton scăzut:

— N-ai de ce să-ți faci griji, băiete. Toți am călcat greșit la un moment dat în viață.

Vorbise pe un ton de cunoscător, în spiritul solidarității.

— Pune mâna și muncește și o să fie totul bine. Asta-i prima zi din restul vieții tale.

L-a bătut hotărât pe spate și l-a trimis la treabă. Îndemnul fusese energic, optimist, vesel, dar Jack nu se simțea deloc așa. Era dezorientat și nesigur, văzând totul parcă de la distanță, privind de undeva de sus această scenă curioasă. Tot ce se întâmplase azi fusese neliniștitor și nefamiliar, nu în ultimul rând faptul că

fusese sculat din pat de consiliera lui de probațiune iritată. Drumul până la șantier fusese la fel de derutant și se uitase pe geam la lumea care trecea pe lângă el.

Navetiști care se grăbeau să ajungă la serviciu, părinți care împingeau cărucioare, copii în uniforme elegante – scene de fiecare zi, și totuși se simțea detașat de

toate, ca și cum îndeletnicirile unei zile de muncă erau pentru toată lumea, mai puțin pentru el.

Când a ajuns la șantier, a fost un pic mai bine, pentru că șoferul de taxi l-a lăsat acolo și a plecat fără niciun cuvânt. Fusese nevoit să se orienteze singur și greșise drumul de câteva ori până să găsească punctul de contact. George Simmons fusese prietenos, dar repezit, și de aceea Jack s-a trezit mergând prin centrul unui șantier de construcții zgomotos. Nu mai fusese niciodată la serviciu, fiindcă își petrecuse cei 19 ani de viață într-o casă unde suferise abuzuri, o celulă de închisoare și un centru păzit. Cum funcționa? Care erau regulile? Cum te porți fără să enervezi pe cineva sau să atragi o atenție nedorită? N-avusese niciodată

un tată care să-l ducă la un meci de fotbal, să-l învețe cum să socializeze, cum să

facă față altor oameni, mizerii de-astea. Ce-ar fi trebuit să facă?

— Ia uite, băieți, avem prospături…

Jenat, Jack și-a dat seama că muncitorul solid se referea la el. Alți câțiva au ridicat privirea, curioși de sosirea lui.

— Nu-i mare lucru de capul lui, dar ne prinde bine oricând un zidar în plus.

Cum te cheamă, frumosule?

— Jack.

— Jack frumușelu’?

— Cred că da.

— Nu mai fi așa speriat, băiete. Nu te mănânc. Vino lângă Jez și arată-ne ce știi…

Jack s-a conformat, conștient că restul echipei schimba priviri de cunoscător.

S-a așezat lângă Jez, un băiat deșirat cu păr ca focul, și a luat o cărămidă și o mistrie, urmând exemplul colegului său.

— Și de unde ești, Jack? a întrebat Jez prietenos.

— Epping, a mormăit Jack, concentrându-se să întindă uniform mortarul.

— Pădurean, ai? Te ocupași cu ciudățenii, Jacky, băiete?

— Nu prea cred, a îngăimat el.

— Nu prea pari convins, a râs el, mai aruncând niște mortar. Și-atunci care-i șpilul? Fotbal? Păsări? Iarbă?

— Fotbal, aș zice.

— Ce echipă?

Jack a ezitat o clipă, apoi a răspuns:

— West Ham.

Jez a pufnit dezgustat.

— Doamne, Dumnezeule! Băieți, ne-am ales cu un nenorocit de suporter West Ham…

Spre Jack s-a îndreptat un val de insulte, apoi fiecare și-a văzut de muncă, iar interesul pentru noutatea venirii lui s-a diminuat.

— Ai văzut pozele alea pe Twitter? a întrebat Jez entuziasmat.

— Ce?

— Știi tu, ăla din Bolton. Un grup pe internet – justițiari, ceva – le-a postat.

Pozele n-au rămas mult, dar erau aiurea, omule. Se vedea țeasta crăpată, sânge peste tot.

Jack a încremenit, cu cărămida ridicată în mână. Habar n-avea despre ce vorbea Jez, dar nu-i plăcea.

— Și el cine era?

— Mark Willis. Tipul care a fript-o la proțap pe capra aia bătrână și după aia i-a crăpat capul când era copilaș de țâță. L-au prins unii aseară, l-au fugărit printr-un complex de locuințe. Cică ar fi sărit de pe un pod vreo zece metri, doar să