Jack a dat din cap obosit, dar n-a făcut nicio încercare să se pună în mișcare.

— Haide, dă-i bice, mă uit eu după taxi.

Olivia și-a umplut paharul și a sorbit cu poftă din el, bucurându-se de apa rece ca gheața.

— Tu ești bine?

Întrebarea a luat-o prin surprindere, iar reacția ei a fost rapidă și neconvingătoare.

— Excepțional. De ce să nu fiu bine?

— Păi, pari cam palidă. Și, fără supărare sau mai știu eu ce, dar ești transpirată

toată.

Nedumerită, Olivia și-a trecut palma peste frunte și și-a șters broboanele de sudoare, observând cu ocazia asta cât de încinsă și umedă era la subraț. Mai rău, simțea cum o trece încă un val de greață.

— E ceva în neregulă? a întrebat Jack, făcând un pas spre ea. Ai nevoie să te așezi?

A mai făcut un pas, iar Olivia a ridicat mâna să-l oprească, dându-și seama cât de nepotrivit era să stea așa de aproape de tânărul ăsta pe jumătate despuiat.

— Sunt în regulă.

— Nu, nu ești… ești albă ca varul.

— Am zis că sunt în regulă.

A rostit cuvintele cu asprime, furioasă și neliniștită. Însă el părea cu totul netulburat de stânjeneala ei și o privea fix. Îi trecură prin cap gânduri nebunești.

Să fie posibil să știe? Să-și dea seama că e însărcinată? Olivia a alungat năzăririle din minte și s-a îndreptat, dominându-l din nou pe adolescentul firav.

— Iar tu ești în întârziere. Așa că fuguța! Vreau să te întorci și să fii pregătit de plecare în două minute.

Jack a privit-o o clipă intrigat, apoi s-a întors încet și a ieșit din încăpere. Olivia a expirat și a încercat să se adune, să-și controleze greața tot mai puternică. S-a întors, și-a umplut din nou paharul cu apă, mustrându-se că este slabă și toantă, impunându-și să-și recapete calmul. Dar era mai ușor de zis decât de făcut și, când a ridicat paharul spre gură, a constatat cu surprindere că-i tremurau mâinile.

20.

Chandra Dabral își simțea stomacul făcând tumbe în timp ce se îndrepta spre centrul încăperii. Era cea mai importantă investigație pe care o coordonase vreodată, cea mai amplă operațiune care fusese repartizată vreodată echipei sale și toate privirile erau îndreptate spre ea, și în centrul de comandă, și în afara lui.

Dacă o încheia cu succes, putea încă să viseze la o nouă promovare. Un eșec i-ar fi spulberat pentru totdeauna aceste speranțe.

— Presupun că până acum știți toți cu ce avem de-a face, a zis ea dominând sala și păstrându-și vocea puternică și calmă.

Și 20 de chipuri în așteptare încuviințară, pentru că circuitul zvonurilor își făcuse deja treaba.

— Abuz în funcție. E o infracțiune foarte gravă, de care s-au făcut vinovați câțiva dintre foștii voștri colegi în ultimii câțiva ani, astfel că ancheta noastră, metodele noastre, comportamentul nostru trebuie să fie impecabile de data asta.

Trebuie să lucrăm calm, profesional și hotărât, până când făptașul este arestat și pus sub acuzare. Ținând cont de gravitatea infracțiunii, știu că n-o să fie nicio problemă pentru voi.

Chandra s-a oprit, mulțumită să vadă multe reacții decise din partea grupului.

Echipa părea plină de energie, hotărâtă, loială, dar cum ar fi putut să fie sigură?

Îi moștenise pe cei mai mulți dintre ei de la predecesorul său și habar n-avea cum o să reacționeze văzându-se incluși într-o asemenea anchetă de interes pentru presă. Putea să aibă încredere în ei că vor fi discreți? Sau ar putea fi tentat vreunul să intre în cârdășie cu un ziarist ambițios, să profite de oportunitățile financiare pe care i le garanta un astfel de caz?

— Confidențialitatea e capitală într-o astfel de anchetă, așa că nu dăm din casă

– nici partenerilor, nici prietenilor, nici presei. Ce se discută în încăperea asta rămâne aici.

Chandra s-a oprit din nou, lăsându-și privirea să treacă peste fiecare chip, până

s-a asigurat că mesajul ei a fost recepționat. Apoi s-a dus la panoul cu datele crimei.

— Așa, acum o lună și jumătate, pe 7 noiembrie, la ora 10:15, a fost trimis un mesaj din Londra, de pe un telefon Samsung Galaxy. Localizarea în rețeaua celulară arată că telefonul se afla undeva în apropiere de Shepherd’s Bush. Acolo sunt multe proprietăți rezidențiale și magazine, dar și un centru de conferințe, la care o să mă întorc imediat…

A arătat pe hartă o zonă încercuită din vestul Londrei, după care a continuat:

— Telefonul și SIM-ul nu au un proprietar înregistrat, dar avem numărul de serie al telefonului, care s-ar putea dovedi util când o să reținem un suspect.

Mesajul i-a fost trimis lui Steven Bridge, care locuiește în Hartlepool, și spunea

„Mark Willis locuiește, sub numele Liam Sullivan, în apartamentul nr. 2, York Tower, în Rumworth Estate, Bolton”. Scurt, dar foarte drăguț, din punctul de vedere al domnului Bridge. Așa cum știți, când avea doar 12 ani, Mark Willis a violat-o și ucis-o pe Valerie Bridge, o văduvă în vârstă de 78 de ani. A făcut șapte ani într-un centru pentru infractori minori, după care a fost declarat apt pentru eliberare condiționată, moment în care s-a mutat la Bolton, unde a primit o identitate nouă și o a doua șansă în viață. Familia lui Valerie Bridge nu a fost încântată și nu e greu de înțeles de ce…

Chandra a tras aer în piept, apoi a adăugat:

— Valerie s-a chinuit multă vreme, iar rănile au fost grave. Fractură craniană, ambele brațe rupte, ca să nu mai vorbim de intestinul perforat, din cauza brutalității agresiunii sexuale.

Chandra a văzut un agent începător cum întoarce privirea, dar a continuat:

— Cei trei băieți ai ei, Steven, Vince și Mick, au declarat de multe ori că l-ar sfâșia pe Willis dacă ar pune mâna pe el, trâmbițându-și intențiile pe Twitter, Instagram și așa mai departe, în ciuda unor avertismente repetate din partea poliției. Ieri-dimineață, la prima oră, au avut ocazia pe care o așteptau și l-au prins într-o ambuscadă pe Willis, când se întorcea de la pub. Nu-i treaba noastră să-i aducem pe frații Bridge în fața justiției, de asta se ocupă Departamentul de Investigații Criminale din Bolton. Treaba noastră e să aflăm cine le-a dat informații confidențiale despre locul unde se află Willis, instigând astfel atacul.

— Suntem siguri că a fost o scurgere de informații?

Era detectivul-sergent Buckland, un ofițer cu experiență, foarte direct.

Teoretic adjunctul ei, însă Chandrei încă nu i se părea de încredere, ținând cont că-n ultimele săptămâni spusese în stânga și-n dreapta că el ar fi trebuit să fie promovat detectiv-inspector, nu ea.

— Asta-i teoria de lucru.

— Dar trebuie să existe și alte posibile explicații. Poate că l-a văzut cineva în complex și l-a recunoscut. Poza de la arestare apare des în tabloide, deci ar trebui să fie posibil, nu?

Chandra se întreba de ce își dorește agenta Reeves, una dintre polițistele mai noi din echipă, să nu fie vorba de o scurgere de informații, dar n-a făcut niciun comentariu și i-a răspuns:

— E posibil, dar au trecut 11 ani. Liam Sullivan, de 23 de ani, arată foarte diferit de Mark Willis, la 12 ani. Atunci era un băiat durduliu și rumen la față, în timp ce mai târziu… în fine, uitați-vă și voi…

A arătat spre fotografia victimei.

— Numai piele și os, neras, păr decolorat, cercei, tatuaje. Nu sunt sigură că eu l-aș recunoaște.