— Doar de vreo săptămână-două. Dar sper că o să iasă ceva.

— Are și un nume?

— Amber. Un copil bun, s-a născut în Brighton. A tras mult cu heroina și cocaina, dar acum e pe calea cea dreaptă. A obținut un stagiu ca designer grafic începător, stă în East Croydon, așa că-i doar la o aruncătură de băț de mine.

— Cât de bine o cunoști?

— Nu prea, dar e mișto.

— Și crezi că e înțelept?

Russell s-a încruntat.

— Poftim?

— Știi ce vreau să zic. Ținând cont de trecutul tău, crezi că e înțelept să lași pe cineva să se apropie de tine?

— Nu-s vreun amărât de călugăr, Isaac. Dacă-mi place cineva, îmi place.

— Înțeleg, dar chiar și așa…

— Care-i problema? Crezi că o să mă apuc să mărturisesc? O să uit cine sunt acum?

— Sigur că nu, ți-ai protejat totdeauna identitatea cu mare grijă.

— Și atunci?

Isaac l-a privit gânditor, ca și cum ar fi încercat să aleagă cuvintele potrivite.

Russel s-a uitat la el atent, începând să-și dea încet seama.

— Ah, am înțeles. Crezi că sunt un pericol pentru ea?

— N-am zis asta.

— Zice fața ta afurisită.

— Zic doar că n-ai mai manifestat niciun interes pentru cineva, n-ai mai avut relații intime cu cineva de ani întregi. Habar n-ai cum o să reacționezi, ce sentimente ți-ar putea trezi…

— Știu exact cum mă simt și n-ai dreptate. Îmi face bine. E ultima piesă din puzzle. Spui tot timpul că sunt apt să duc o viață normală, ei bine, asta-i o viață

normală, cu serviciu, ceva bani și o fată drăguță la braț.

— OK, OK, a acceptat Isaac, ridicând mâna în semn de capitulare. Asta înțeleg și ai dreptate, sigur că ai dreptate.

— Dar?

— Dar… ia-o încet.

— Pentru ea sau pentru mine?

— Pentru amândoi, ca să fiu sincer.

— Ei, o să-ncerc, dar nu promit nimic. Am așteptat multă vreme și, mama mă-sii, merit și eu un pic de fericire, nu?

Isaac a încuviințat, dar n-a spus nimic. Au pornit mai departe, într-o tăcere stânjenită, și s-au amestecat cu mulțimile de dimineață, după care au dispărut încet.

19.

— Ce se-ntâmplă, Jack? De ce nu ești gata?

Adolescentul stătea în picioare în bucătărie, doar cu boxerii pe el, jenat și expus. Conștient că o făcuse de oaie, evita să se uite la Olivia, care sărise cu gura pe el.

— E prima zi de muncă, nu poți să-ntârzii.

— Îmi pare rău, nu m-am trezit. Probabil că eram mai frânt decât credeam.

— Ți-ai pus alarma?

— Așa credeam.

— Jack, am discutat deja. Fericirea ta, progresul, viitorul tău sunt responsabilitatea ta, da? Așa că dacă eu zic că trebuie să te trezești și să te pregătești la prima oră, atunci trebuie să te trezești și să te pregătești. Lumea n-o să se dea peste cap să-ți facă loc, tu trebuie să te dai după ea.

— Îmi pare rău. N-am putut să adorm aseară.

— Care-a fost problema? Emoțiile din prima noapte? Patul e în regulă, da? a întrebat ea îngrijorată.

— Da, toate-s bune. Doar că nu m-am simțit prea bine. M-a durut stomacul.

Ca să fiu sincer, nici acum nu mă simt prea bine…

— Nu, nu, nu. Poate că reușeai să-i duci de nas la centru, Jack, dar eu n-am venit cu pluta. Nu vinde castraveți grădinarului.

— Pe cuvântul meu, am avut crampe, m-a durut rău…

— Și eu sunt Albă-ca-Zăpada.

Jack s-a încruntat și s-a întors, însă Olivia a continuat neabătută.

— Înțeleg foarte bine. Azi e o zi importantă, un pas enorm pentru tine. Ieși în lumea reală, ai de-a face cu oameni adevărați, cu situații reale. E firesc să-ți fie teamă, dar răspunsul nu e să fugi de toate. Hai să trecem de ziua de azi și mâine o să fie mult mai ușor, pe cuvânt.

Băiatul s-a uitat la ea sceptic, fără să spună nimic. Olivia s-a dus spre chiuvetă, a luat un pahar și a dat drumul la robinet, continuând:

— Acuma, ții minte unde mergi?

— Oak House, Enfield.

— Așa e. George Simmons, maistrul, te așteaptă. E dur, dar corect. Nu-l lăsa să te domine și o să fii în regulă. Taxiul trebuie să ajungă în fix cinci minute, așa că dacă te grăbești, poți să te speli rapid înainte să te îmbraci. Pot să-ți fac eu un sendviș, să-l iei cu tine. E OK cu brânză?