Bietul copil abia începe clasa a IX-a și o să aibă tot mai mult de învățat. Are o grămadă pe cap.

Și nu știi nici jumătate, și-a zis Emily. Lui Paul îi plăcea să facă pe părintele excesiv de iubitor, dar ea îl crescuse pe Sam, ea îl cunoștea cel mai bine și era jignită de insinuarea că, din neglijență sau lipsă de interes, și-ar expune cu bună

știință băiatul unui pericol.

— Exagerezi.

— Având grijă de fiul meu?

— Nu ține cu mine, Paul. Tu m-ai părăsit…

— Ah, pentru numele lui Dumnezeu…

— Tu ai fost ăla care s-a încurcat cu altcineva, tu ai fost ăla absent în primii zece ani de viață ai lui Sam.

— Tu m-ai îndepărtat!

— Nu, tu ai fugit. Ai fugit de mine.

— Păi, poți să mă acuzi?

— Chiar vrei să-ți răspund, Paul?

Vorbise agresiv, însă în realitate nu-l acuza doar pe el pentru că o părăsise. Cu trecutul ei, cu cazierul ei penal, cu notorietatea ei, era greu de suportat, nu în ultimul rând pentru că, dacă te legai de „Emily Lawrence”, însemna să fii conspirator la o ficțiune. Nu, felul în care o părăsise Paul o durea încă, felul cum abandonase mama și copilul, cum se încurcase cu o femeie care avea pe jumătate vârsta lui și se mutase în celălalt capăt al țării. Da, se întorseseră în sud acum, iar el manifesta un interes activ pentru Sam, dar era mult prea târziu să facă pe tatăl grijuliu.

— Uite ce-i, n-ajungem nicăieri așa, a continuat ea, înăbușindu-și furia. Habar n-avem ce s-a-ntâmplat în Bolton. Poate că Willis s-a îmbătat și i-a spus unui prieten cine era? Poate că a fost vreo iubită care a ajuns prea apropiată? Ar putea fi orice.

— La televizor spuneau că a fost cineva care a transmis deliberat informația familiei victimei. A fost un tip la Newsnight, un parlamentar, care a zis…

— Sunt doar speculații, presupuneri și până o să știm ce s-a întâmplat de fapt, e esențial să rămânem amândoi calmi, a insistat Emily. Ai dreptate, e un an important pentru Sam, așa că ultimul lucru de care are nevoie e să fie smuls de la școală, dintre prietenii lui, de lângă familia lui. Pun pariu că orice s-a întâmplat în Bolton e o gafă locală, o greșeală prostească pe care a făcut-o Willis și care a ajuns să-l coste. Eu nu fac genul ăsta de greșeli; nu-mi asum riscuri…

Paul părea cât pe ce să intervină, așa că Emily a continuat:

— … și ca urmare, am fost ascunsă cu succes în comunitate mai mult de 20 de ani. Douăzeci de ani, Paul. Gândește-te un pic. Gândește-te cât succes am avut, cât succes a avut sistemul, care a reușit să ne țină în siguranță pe mine și pe Sam.

Funcționează, e sigur, așa că, te rog, putem încerca să nu intrăm în panică atunci când n-avem absolut niciun motiv de îngrijorare? Fac tot ce pot pentru Sam în fiecare zi, îl ajut să crească, să-i meargă bine și vreau să-ți spun că nu-i ușor. Am o viață a mea, un serviciu, responsabilități față de prieteni și colegi, o listă cu lucruri de făcut lungă de câțiva metri și, sincer, discuțiile astea nu-s de niciun ajutor. A trebuit să-l pun pe adjunctul meu să-mi țină locul azi ca să pot veni aici, așa că fă-mi o favoare și las-o mai moale, OK? Mă ocup și n-avem niciun motiv de îngrijorare.

Era enervată și, previzibil, Paul a dat înapoi în fața apărării ei înflăcărate. Mai mult lătra decât mușca și nu fusese niciodată în stare să fie la înălțimea forței personalității ei. L-a trimis într-ale lui, dacă nu liniștit, măcar mai calm, iar ea putea să-și vadă de viața ei. A pornit în grabă spre mașină, permițându-și un scurt moment de satisfacție că a reușit să înăbușe în fașă criza de nervi a lui Paul, înainte să reușească să aibă vreun efect real asupra ei sau, mai rău, a lui Sam. Și totuși, în ciuda ușurării ei, Emily avea un sentiment sâcâitor de îngrijorare. Îi vorbise foarte convingător lui Paul și-i zisese că temerea lui era neîntemeiată, dar nu era nici pe departe atât de relaxată pe cât păruse. Adevărul era că fusese zdruncinată de știrea despre uciderea lui Mark Willis și petrecuse o noapte albă

invocând tot felul de scenarii groaznice. Imediat ce o să ajungă acasă, o s-o sune pe consiliera ei, să vadă dacă poate face ea lumină, pentru că în momentul ăsta își ieșea din minți, imaginându-și ce era mai rău.

Poate că demascarea lui Willis se datora vreunei anomalii locale, unei identificări întâmplătoare, dar dacă nu era așa? Dacă într-adevăr cineva chiar îl trădase intenționat, ca să fie ucis? Putea să fie găsită și ea, atacată, ucisă? Să fi riscat și Sam să devină o țintă? Era un gând care o tulbura profund, iar calmul așezat și optimismul ultimilor 14 ani se evaporase într-o clipă. Se străduise din greu să-l convingă pe Paul că n-avea motive de îngrijorare, dar de fapt ea nu credea că e cum spusese. A aruncat o privire peste umăr în timp ce se grăbea spre mașină și a trebuit să admită că, pentru prima dată după mulți ani, era neliniștită

și speriată, de parcă ar fi simțit cum se strânge încet plasa în jurul ei. Era urmărită?

Vânată? O privea cineva chiar acum?

18.

Era o dimineață geroasă în Parcul Coombe, iar bruma trosnea sub tălpile lui Russell când pășea pe iarbă. Cu ani în urmă, când încă se adapta în Croydon, învățându-se cu noua identitate, noua viață, întâlnirile lui cu Isaac Green avuseseră întotdeauna loc în spatele ușilor închise, departe de priviri curioase.

Acum însă îi plăcea să se vadă cu consilierul lui de probațiune în aer liber, ca să

poată combina mișcarea cu grija spirituală. Green se mișca încet, sprijinindu-se zdravăn în baston, din cauza unei răni vechi, dar susținea că-i place aerul curat.

— Pare că-ți merge de minune la serviciu, a remarcat Isaac când au cotit, îndreptându-se către un grup de oameni cu căței.

— Două promovări în ultimii cinci ani, n-are cum să fie rău, a răspuns Russell sigur pe el. Jacob zice că dac-o țin tot așa, s-ar putea să ajung director financiar în viitor.

— Foarte impresionant. Tot îți mai place?

— Categoric. Îmi plac numerele – să urmăresc marja de profit, proiecțiile. Și-mi place că acum creștem, creăm piețe noi în fiecare zi…

— Atunci mă bucur pentru tine. Ai muncit din greu să ajungi unde ești.

Russell a acceptat complimentul lui Isaac și au mers mai departe, consilierul veteran abia reușind să țină pasul cu bărbatul mai tânăr.

— Și familia? Ai mai vorbit cu tatăl tău?

— Acum câteva săptămâni.

— Și mama?

— Când și când, știi și tu cum e.

Isaac știa și mai știa și că nu e cazul să insiste, așa că a trecut la alt subiect.

— Și NA? Sper că te mai duci de două ori pe săptămână.

— Cu religiozitate.

Isaac Green a ridicat privirea spre el, simțind o urmă de sarcasm. Însă Russell i-a alungat repede temerile.

— Sincer, n-am sărit nicio ședință. Îmi face bine și, de fapt, a ajuns să-mi și placă.

— Ți s-a schimbat atitudinea.

— Păi, există un motiv…

Russell s-a oprit și s-a întors spre consilier, care a încetinit și el, aparent bucurându-se că-și poate trage sufletul.

— Am cunoscut pe cineva.

— O fată?

— Daaa. Nu-s ca ăia ai tăi din Londra, a replicat Russell râzând și lăsând să se simtă accentul lui ușor de Bedfordshire.

— De cât timp durează?