— Bărbatul tipic. Crede întotdeauna că are monopolul asupra bunului-gust.
— Păi, mă predau, în cazul ăsta, a răspuns el zâmbind. Dar serios, trebuie să-mi oferi ceva de la care să plec…
— Mi-a plăcut Joker. Trec testul gusturilor?
Au mers mai departe pălăvrăgind și au ajuns în cele din urmă la blocul elegant pe care Russell îl numea cămin. A încetinit și s-a întors spre Amber.
— Ești sigură că nu vrei să te duc până acasă?
— Nu-i nevoie. Stau chiar la doi pași, e în regulă.
— Tot nu pare în regulă, în mod normal băiatul conduce fata acasă, nu invers.
— Păi, eu nu-s genul normal de fată…
S-a luminat la față în timp ce rostea cuvintele și a zâmbit obraznic, părând și mai frumoasă. Lui Russell îi venea s-o prindă în brațe și s-o sărute, dar s-a abținut.
— Uite ce-i, e foarte frig, ce-ar fi să vii sus și să comanzi un taxi? Putem să bem o cafea înainte să pleci, dacă vrei. Să ne relaxăm un pic?
Zâmbetul ei s-a estompat o idee. Brusc, Russell și-a dat seama că a insistat prea mult, în timp prea scurt.
— Poate altă dată, a spus Amber cu blândețe. Chiar trebuie să ajung acasă.
— Sigur că da, nicio problemă.
Russell se simțea sâcâit și enervat, ca și cum s-ar fi aruncat spre ea și ar fi fost respins.
— Dar mă suni mâine? a întrebat repede Amber, întinzând o ramură de măslin.
— La prima oră.
După o clipă de tăcere, Amber s-a aplecat spre el și l-a sărutat blând pe obraz.
— Noapte bună, atunci…
S-a întors și a plecat, strângându-și brațele în jurul corpului ca să se apere de frigul mușcător. Russell a privit-o cum se îndepărtează, înfuriat că supralicitase, dar și entuziasmat, cu ochii lipiți pe rotunjimile ei, fundul îngust, picioarele lungi.
Era atât de-al naibii de sexy, încât nu se putea gândi decât să se piardă în ea. În pofida pasului greșit din seara asta, era hotărât să facă orice era necesar ca s-o aibă. O să fie nevoie de răbdare și hotărâre, dar era mai mult decât pregătit pentru provocare.
Așteptase prea mult.
13.
Adunându-și curajul, Emily a bătut la ușă.
— Sam?
Niciun răspuns. Știa că băiatul e treaz, auzea vibrația blândă a muzicii, așa că
a insistat.
— Te rog, iubire. Vreau doar să stăm de vorbă.
A apăsat clanța și a întredeschis ușa. Când a intrat, l-a văzut pe Sam întins în pat, cu fața spre perete. A simțit iar împunsătura pătrunzătoare a tristeții – nu suporta să-l vadă supărat, mai ales când ea era cauza nefericirii lui. Cu inima grea, a traversat camera și s-a așezat la picioarele patului.
— Uite ce-i, Sam, îmi pare rău dacă am exagerat, dacă te-am pus într-o situație jenantă în fața lui Gavin. N-am vrut să… voiam numai… doar că nu vreau să dai cu piciorul la ocaziile pe care le ai. Ești un băiat deștept, cu un viitor strălucit, dacă
faci alegerile corecte. Chiulitul de la școală, timpul petrecut cu băieți care… care poate că n-au talentele tale, opțiunile tale, în fine, ăsta-i primul pas pe o pantă
alunecoasă. Nu încerc să fiu nemiloasă sau să-și stric bucuria sau mai știu eu ce…
Vreau doar să te descurci bine, atâta tot.
A ezitat și s-a oprit, nesigură ce să mai spună. Fiecare cuvânt era adevărat și spera că o să ajungă cumva la Sam, cu toată furia lui. Spre marea ei ușurare, băiatul s-a întors spre ea, părând jenat, chiar un pic rușinat.
— Și mie-mi pare rău. N-ar fi trebuit să zic ce-am zis.
— Am uitat deja.
Emily nu s-a putut abține să se aplece și să-și îmbrățișeze strâns fiul adolescent. Nu-i păsa că el se simțea stânjenit în brațele ei, îi plăcea pur și simplu să-l strângă la piept pe cel mai bun băiat al ei.
— Mamă…
Emily s-a desprins, intrigată de tonul lui. Sam părea șovăitor, poate și un pic nervos.
— Ce-i, iubire? l-a întrebat, brusc îngrijorată.
— Gavin și cu mine… mă rog, e un pic complicat, dar… nu chiulim împreună de dragul chiulului. Am… suntem amândoi un pic hărțuiți la scoală…
