mint, dar dacă putem sau nu să dovedim e altă poveste.
— De ce sunt așa de siguri că ei sunt? s-a interesat Chandra, riscând o întrebare directă. Au martori? Informații de la antenele de telefonie mobilă?
ADN?
— Deocamdată, nimic de felul ăsta, din câte înțeleg. Cei trei au fost atenți: și-au ascuns identitatea, au purtat mănuși, au condus o dubă furată din Hartlepool, pe care au abandonat-o ulterior. Nu, comunicațiile lor mobile atrag atenția, în special ale fiului mai mare, Steven. Acum o lună și jumătate, a primit un mesaj anonim de la un telefon cu cartelă din Londra, care dezvăluia noul nume al lui Mark Willis – Liam Sullivan – și adresa lui din Bolton.
Chandra a fluierat șocată.
— Deci la Bolton n-a existat nimic suspect înainte de atac?
— Nimic evident, a răspuns Draper grav. Niciun fel de trafic pe forumurile justițiarilor, nicio bârfă locală, niciun semn de îngrijorare din partea lui Willis.
Atacul ăsta a lovit ca fulgerul, din senin, și a fost și foarte periculos.
Draper a arătat spre fotografiile de pe biroul lui, imagini scanate în grabă cu Mark Willis zăcând zdrobit pe carosabil, cu o baltă de sânge în jurul capului.
— Deci credem că frații Bridge au obținut informația, l-au filat pe Willis și apoi l-au prins într-o ambuscadă…, a zis Chandra, absorbind imaginile tulburătoare.
— Cam asta-i ideea. Și așa ajungem la implicarea ta. N-a fost un accident, nu l-au zărit din întâmplare. Cineva i-a transmis deliberat lui Steven Bridge informații confidențiale, probabil cu scopul clar de a provoca un atac, poate chiar uciderea lui Willis. Cum făptașul a transmis informația când se afla în zona metropolitană,
ne revine nouă misiunea de a investiga. E posibil să fi obținut detaliile vreun civil, vreun jurnalist sau vreun justițiar, dar e foarte puțin probabil. Ceea ce e o problemă, fiindcă doar câțiva oameni din țară au acces la genul ăsta de informații confidențiale – în principal, echipa MAPPA din Bolton, șefii de la Serviciul de Probațiune și, bineînțeles, ministrul Justiției.
— Deci avem de-a face cu un potențial caz de abuz în serviciu?
Draper a încuviințat, cu o expresie posomorâtă.
— Din motive evidente, este esențial să aflăm totul cât mai repede cu putință.
Ministerul Justiției și Ministerul de Interne au luat-o razna și, în plus, știrea despre uciderea lui Willis a ajuns deja în social media.
Subcomisarul și-a întors laptopul, ca să poată vedea și Chandra contul de Twitter pe care-l monitoriza.
— Un grup care se prezintă drept Justiția Nu Doarme Niciodată a anunțat știrea la o oră după ce murise Willis și a postat pe Twitter și Instagram imagini cu cadavrul, făcute de șoferii aflați în apropiere. Grupul de justițiari declarați e clar încântat de sfârșitul lui Willis, ca mulți dintre cei care-i urmăresc…
Chandra s-a strâmbat văzând cum crește cu repeziciune numărul de aprecieri de sub imagini. Era mai mult decât morbid să sărbătorești moartea cuiva, chiar și a cuiva cu reputația lui Willis.
— Nu e cazul să-ți spun că o să fie o știre mare, așa că hai să încercăm s-o luăm înainte. Hai să aflăm cum a fost obținută informația asta, cine a transmis-o și de ce.
— Desigur, domnule.
Draper păruse hotărât și ferm, iar Chandra i-a imitat tonul, dornică să-i răsplătească încrederea, însă când se îndepărta cu pași mari pe coridorul singuratic, nu mai era nici pe departe încrezătoare. De fapt, avea senzația că e pe punctul să intre într-un haos urât, care ar putea avea implicații profunde pentru activitatea de poliție, sistemul de justiție penală și chiar cariera ei.
Și-a scos telefonul din buzunar și i-a scris rapid un mesaj soțului ei.
„Poți să-i culci tu pe gemeni? O să rămân până târziu la serviciu.”
12.
Strada era pustie; se vedeau doar două siluete înghesuite una într-alta ca să
înfrunte frigul. Vântul era tăios în seara asta, iar prin aer zburau fulgi de lapoviță, însă lui Russell nu-i păsa, mulțumit că simte trupul lui Amber lipit de el.
Pălăvrăgiseră tot drumul de la strada principală, despre orice, de la prieteni la
educație sau hobbyuri, dar acum intraseră mult în suburbii, departe de îmbulzeală. Aici localnicii erau cuibăriți în siguranță acasă sau ascunși în vreun pub intim, lăsându-le celor doi prieteni la dispoziție străzile, ceea ce-i plăcea foarte tare lui Russell. Parcă ar fi avut micul lor cocon, izolat de restul lumii. Parcă
noaptea asta n-ar fi existat decât pentru ei doi.
— Tu chiar vrei să-mi spui că n-ai văzut niciodată Profesioniștii crimei?
— Și nici Pulp Fiction, nu-i genul meu, a răspuns Amber și a zâmbit când a văzut cum nu-i vine lui să creadă.
— Cred că s-ar putea să fiu nevoit să regândesc bazele prieteniei noastre, a tachinat-o Russell, retrăgându-și brațul. De fapt, cred că s-ar putea să te las…
— Sunt prea violente, nu înțeleg de ce-ar vrea cineva să le vadă, a răspuns Amber râzând.
— Pentru că-s al naibii de bune.
— Dacă zici tu…
— Și atunci, ce-ți place? Filmele cu Judi Dench?
— Hei, ai puțină încredere în mine! N-am nici măcar 30 de ani…
— Lily James, atunci?
Amber l-a înghiontit în joacă și a clătinat din cap.
