— Știi că nu pot să-l iau.
— Nu trebuie să-l porți acasă. Ia-l la serviciu, poartă-l acolo.
— De ce faci așa ceva, Olivia?
— Pentru că e Crăciunul. Pentru că am vrut să-ți cumpăr ceva frumos, a răspuns ea, cu glas întretăiat. Pentru că te iubesc, ce naiba!
— Și eu țin foarte mult la tine, a răspuns Parkes cu o expresie îndurerată. Dar am fost de acord, am stabilit o limită, pentru binele amândurora.
— Și dacă eu nu vreau să se termine? a ripostat Olivia, ridicând tonul. Dacă
vreau ca toate lunile alea de furișat, toate momentele alea furate să ducă undeva, să însemne ceva?
— Au însemnat ceva, și știi foarte bine. Dar ai și știut de la bun început că sunt căsătorit, cu doi adolescenți care se bazează pe mine…
A închis cutia și i-a întins-o, dar Olivia s-a întors cu spatele, refuzând s-o primească.
— Ascultă, Olivia, ce-am avut noi a fost adevărat și important.
— Avem, a șuierat ea tăios.
— Dar încă de la început a fost ceva temporar.
— Numai că lucrurile au devenit un pic mai complicate de-atât, nu? l-a contrat ea înverșunată.
— Chiar și așa, a continuat Parkes. Am discutat despre asta, am făcut un plan și am hotărât împreună să trecem mai departe. Cascadorii de-astea sunt cu totul deplasate.
— Cascadorii de-astea?
Practic țipa de-acum, dar nu-i păsa.
— M-a costat aproape tot salariul pe-o lună. Bani pe care nu-i am! Dar l-am cumpărat pentru că te iubesc, pentru că vreau să ai ceva frumos de la mine.
Lacrimile i se prelingeau pe obraji, dar nu-l mișcau pe fostul ei iubit, care părea mai degrabă sâcâit decât empatic.
— Ah, n-are niciun rost! a izbucnit el, luându-și haina.
— Du-te, fugi! Fugi înapoi la Penny și la copiii tăi frumoși…
— Tu complici lucrurile, Olivia, nu eu, s-a plâns el. Vorbim mâine, când sper că
o să fii mai rațională.
— Ah, du-te naibii!
Nu vorbea serios. Voia să rămână, voia să fie totul în regulă între ei, dar seara fusese deja distrusă și știau amândoi. Parkes a pus cadoul pe măsuța de cafea și s-a îndreptat grăbit spre ușă, dar s-a oprit în prag. S-a întors spre fosta lui iubită, cu o expresie îmblânzită, oarecum apropiată de regret.
— N-am vrut niciodată să se termine așa, Olivia. Chiar n-am vrut. Dacă putem fi prieteni, mi-ar plăcea foarte mult, dar oricum, îmi…
A ezitat, străduindu-se să găsească cuvintele potrivite, după care a adăugat:
— Îmi pare rău.
Apoi a plecat, trăgând ușa în urma lui.
11.
— Scuze că te țin așa târziu, Chandra, dar mă tem că nu suferă amânare.
— Nicio problemă, domnule. Fac orice pot ca să fiu de ajutor.
Bineînțeles că nu așa se simțea. Detectivul-inspector Chandra Dabral ar fi trebuit să ajungă acasă de-acum o oră, să-l scape pe soțul ei de sarcina complicată
de a avea grijă de copii, dar nu poți să refuzi convocarea subcomisarului. Și de-asta stătea acum în biroul lui de la ultimul etaj din Scotland Yard, cu mâinile la spate și o expresie hotărâtă pe chip.
— Sunt convins că ai auzit despre incidentul de la Bolton, de azi-dimineață
devreme, a continuat energic subcomisarul Terry Draper.
— Doar în mare. Nu-i jurisdicția noastră.
— Ei bine, acum e, a răspuns Draper sec. Așa cum știi, Willis a fost condamnat acum 11 ani pentru violarea și uciderea lui Valerie Bridge, o femeie de 78 de ani.
Cei trei băieți adulți ai ei – Vince, Steven și Mick – sunt reținuți acum în Bolton și sunt interogați de Departamentul local de Investigații Criminale. Neagă totul și par să aibă și câțiva martori care-i pot plasa la…
Draper s-a oprit, ca să verifice ceva în raportul de pe birou:
— … pubul Dog and Whistle din Hartlepool la momentul atacului. Probabil că
