Consternați, cei doi au plecat, soțul aruncând priviri furioase către Mike, iritat de lipsa lui de implicare și de rezultatul nesatisfăcător al vizitei. Mike i-a alungat din minte, cu gândul în altă parte, însă când s-a întors a dat de Simon, energicul lui șef.
— Care-i treaba, frate? Ți-ai ieșit din mână?
Pusese întrebarea cu zâmbetul pe buze – ca și cum ar fi fost doar o bârfă de birou –, dar tonul tăios era greu de ignorat.
— Vânzarea aia aproape că se făcea singură. În mod normal, până acum ar fi fost încheiat și semnat contractul.
Dincolo de bunăvoință, se citea o nedumerire autentică, poate chiar îngrijorare.
— Ea nu era încă pregătită, a răspuns Mike încercând să pară competent. O s-o convingă el și se întorc după Anul Nou, ascultă la mine.
— Să sperăm, pentru că obiectivele alea de vânzări nu se realizează singure, Mike, și de la sediul central mă presează să fac reduceri pentru eficiență…
Mike era tentat să-i spună unde să se ducă – avea 15 ani mai mult decât amărâtul ăsta de David Brent –, dar a zâmbit și a răspuns:
— Atunci mai bine trec la treabă.
Și-a luat haina de la costum și cheile de la mașină.
— Unde te duci? l-a întrebat Simon. Credeam că ai clienți programați în cursul dimineții.
— Următorul e vizită la domiciliu, a mințit Mike. O bătrână care nu poate să
iasă din casă. Am zis că trec eu pe la ea.
— N-am văzut-o în programare.
— A sunat dimineață, la prima oră și mi s-a făcut milă de ea. Ar putea fi o vânzare mare, pare puțin cam disperată și știi și tu cum sunt eu, suflet bun…
— Păi, grăbește-te, o să fim aglomerați azi.
— Mă-ntorc înainte să-ți dai seama că am lipsit.
Mike i-a făcut cu ochiul și a ieșit în grabă. Vedea în reflexia din vitrină că Simon nu-și desprindea privirea de el, convins că e ceva „aiurea” în comportamentul lui, dar nu-i păsa. De când primise mesajul anonim azi-dimineață, nu se mai putuse gândi la nimic altceva și avea în minte doar imagini cu Courtney Turner ducând o viață fericită și fără griji în Colchester. Cum arăta acum? Ce punea la cale? Mai avusese probleme cu poliția? Părea foarte probabil, pentru că întotdeauna fusese
cea dominantă, cea mai sadică dintre cele două fete, forța motrice din spatele uciderii fără rost a Jessicăi, însă simțea dintr-odată că trebuia să afle. Știa că e riscant, că s-ar putea să nu se aleagă cu nimic, dar n-avea cum să ignore mesajul.
Și de-asta, cu toate că șeful lui își dăduse clar seama de minciuna lui străvezie, n-a dat înapoi, ieșind cu pas grăbit din showroom. N-avea niciun rost să ezite, n-avea niciun rost să amâne.
Avea întâlnire cu o ucigașă.
22.
— Nu-mi pasă ce-ai făcut sau ce n-ai făcut. Aici dau o șansă corectă oricui.
Maistrul solid îl domina pe Jack, străpungându-l cu privirea.
— În schimb, mă aștept la punctualitate, profesionalism și muncă pe brânci, ne-am înțeles?
Jack a încuviințat, dar n-a spus nimic, de parcă-și înghițise limba.
— Ăsta-i un nou proiect imobiliar important, sunt câteva luni de muncă, așa că dacă-ți joci bine cartea, ar putea să-ți meargă bine. Ai calificare de zidar, nu?
— Aham, a reușit să îngaime Jack, cu glas încordat și pițigăiat.
— Bun, atunci începi la bungalouri. Am o gașcă bunicică de băieți care lucrează
acolo, ar trebui să te acomodezi numai bine.
Maistrul a arătat spre colțul șantierului. Jack a ezitat, agitat, apoi a făcut un pas șovăielnic, însă George Simmons a întins mâna și l-a oprit, asigurându-l pe ton scăzut:
— N-ai de ce să-ți faci griji, băiete. Toți am călcat greșit la un moment dat în viață.
Vorbise pe un ton de cunoscător, în spiritul solidarității.
— Pune mâna și muncește și o să fie totul bine. Asta-i prima zi din restul vieții tale.
L-a bătut hotărât pe spate și l-a trimis la treabă. Îndemnul fusese energic, optimist, vesel, dar Jack nu se simțea deloc așa. Era dezorientat și nesigur, văzând totul parcă de la distanță, privind de undeva de sus această scenă curioasă. Tot ce se întâmplase azi fusese neliniștitor și nefamiliar, nu în ultimul rând faptul că
fusese sculat din pat de consiliera lui de probațiune iritată. Drumul până la șantier fusese la fel de derutant și se uitase pe geam la lumea care trecea pe lângă el.
Navetiști care se grăbeau să ajungă la serviciu, părinți care împingeau cărucioare, copii în uniforme elegante – scene de fiecare zi, și totuși se simțea detașat de
toate, ca și cum îndeletnicirile unei zile de muncă erau pentru toată lumea, mai puțin pentru el.
Când a ajuns la șantier, a fost un pic mai bine, pentru că șoferul de taxi l-a lăsat acolo și a plecat fără niciun cuvânt. Fusese nevoit să se orienteze singur și greșise drumul de câteva ori până să găsească punctul de contact. George Simmons fusese prietenos, dar repezit, și de aceea Jack s-a trezit mergând prin centrul unui șantier de construcții zgomotos. Nu mai fusese niciodată la serviciu, fiindcă își petrecuse cei 19 ani de viață într-o casă unde suferise abuzuri, o celulă de închisoare și un centru păzit. Cum funcționa? Care erau regulile? Cum te porți fără să enervezi pe cineva sau să atragi o atenție nedorită? N-avusese niciodată
un tată care să-l ducă la un meci de fotbal, să-l învețe cum să socializeze, cum să
