— Pot măcar să știu ce facem? Unde mergem?

Russell s-a prefăcut că se gândește, după care a zâmbit timid.

— Categoric nu. Am o mică surpriză pentru tine.

29.

— You’re just too good to be true. Can’t take my eyes off of you…

Cântecul bubuia la radio, iar muncitorii se distrau cântând și ei. Jez, în mod special, se lăsa dus de val, folosind mistria pe post de microfon și legănându-și provocator șoldurile în timp ce răcnea cuvintele. Jack încerca să-l ignore și să se concentreze la ce avea de făcut, însă prin cap i se tot învârteau gânduri despre Mark Willis, gloate puse pe linșaj și chiar mai rău de-atât. Își dorea cu disperare să nu atragă atenția și să rămână atent la ce face, însă Jez părea hotărât să-l distragă, iar acum trecea pe lângă el, cântând insinuant și trăgându-i o palmă

zdravănă peste fund. Jack nu se așteptase și a tresărit, scăpând speriat din mână

mistria.

— Lasă-l în pace, asta-i hărțuire sexuală! a strigat unul dintre amicii lui Jez.

— Nu și în lumea mea. Uite la el cum o cere, a răspuns Jez vesel, după care și-a îndreptat atenția spre altă victimă.

Jenat și simțind încă usturimea, Jack și-a ridicat de jos mistria și a continuat să

lucreze. Știa că unii dintre băieți îl priveau strâmb, curioși să afle de ce rămânea mut în prezența lor, hotărât să nu ia parte la distracție. Știa că ar trebui să se bage și el, să fie unul dintre ei, dar nu era în stare. Vestea despre uciderea lui Mark Willis îl dăduse peste cap și simțea că n-are grai și transpiră. În plus, ce-ar fi trebuit să spună? Ce avea el în comun cu ei, cu viețile lor simple, necomplicate?

Temându-se că s-ar putea să rămână fără voce sau, mai rău, că ar putea începe să vorbească vrute și nevrute și să facă vreo greșeală în privința poveștii de acoperire, Jack s-a hotărât să nu spună nimic, sperând să pară un muncitor sârguincios. Totuși, știa că pare ciudat și distras, ceea ce i-a sporit și mai mult neliniștea.

A încercat să se cufunde iar în muncă, dar a auzit din nou pași care se apropiau de el.

— Te rog, Jez, încerc să muncesc! a zis el și s-a întors spre glumeț.

Dar nu era Jez. Era maistrul, George, care nu părea mulțumit.

— Ce dracu’ faci, Jack?

— Cum adică? Mi-ai zis să vin la bungalouri și Jez m-a pus să încep să lucrez la zidul scurt…

— Așa-i zici tu? Văd din capul ălălalt al șantierului că-i așezat prost.

Jack s-a tras în spate și i-a stat inima când a văzut zidul inegal.

— Cărămizile tale nu-s aliniate și rosturile se duc în toate părțile. Un pic de presiune acolo se duce naibii.

Ca să-și demonstreze afirmația, George a făcut un pas înainte și a lovit cu pumnul în zidărie, care s-a prăbușit imediat.

— Ce dracu’ te-a apucat?

Jack a sărit la George înainte să-și dea seama ce face.

— Am muncit toată dimineața!

Dacă maistrul a fost surprins de agresivitatea lui neașteptată, n-a dat niciun semn, dar l-a prins îndemânatic de guler și l-a tras spre el. Era rândul lui să se afirme, trăgându-l pe Jack spre el până când aproape că li se atingeau nasurile.

— Și o să muncești toată după-masa ca să-l faci din nou. Ne-am înțeles?

S-a încruntat la Jack, provocându-l să riposteze.

— Vreau să-l refaci de la zero. Și vreau să fie făcut ca lumea. Ai vreo problemă?

Atunci poți s-o ștergi, amice. Nu ducem pe nimeni în spate aici.

Lui Jack îi venea să-i tragă un cap în gură, să-i scuipe în față, să-i spună exact unde să se ducă, dar era ceva oțelit în privirea maistrului, o notă de amenințare în vocea lui, care sugerau că ar fi o mișcare neinspirată. Așa că, deși erau priviți de mulțime, deși trebuia să dea înapoi în fața tuturor, și-a plecat privirea și a dat în cap în semn de supunere.

— Mai bine, a zis George și i-a dat drumul. Mă întorc într-o oră să văd ce-ai făcut.

S-a întors și a plecat, iar Jez l-a salutat cu pumnul strâns, în timp ce mulți i-au aruncat priviri aprobatoare. Umilit, Jack s-a întors să-și facă treaba, smulgând de jos găleata. Își dădea seama că toți ceilalți îl urmăreau și și-a impus să se controleze. Aproape că o dăduse în bară în prima zi de lucru, lăsându-și furia și anxietatea să-l copleșească. Ce dracu’ era în capul lui? Ar fi trebuit să fie un fost cărăuș de droguri neînsemnat, o victimă exploatată a împărțirii teritoriale, nu vreun huligan violent și imposibil de controlat.

Dintr-odată, se simțea nepotrivit pentru misiunea lui, dezorientat într-o lume care se umpluse brusc de capcane și pericole. Mark Willis fusese ucis, demascat și ucis, și totuși nimeni nu considerase de cuviință să-i spună și lui. În schimb, Olivia îl trimisese aici, luându-și rămas-bun cu un zâmbet vesel, ca să muncească

din greu cu o gașcă de bădărani fără minte care păreau hotărâți să-l persecute.

Chiar acum râdeau de el, își băteau joc, îl insultau pe la spate. Mai fusese și înainte jucăria cuiva, țapul ispășitor al cuiva, victima cuiva. Nu-i plăcuse atunci și nu-i plăcea nici acum. Așa încât, chiar dacă încă era cuprins de teamă și chinuit de anxietate, a început să se ivească în el și o altă emoție, în timp ce așeza o cărămidă

peste alta.

O furie întunecată, mocnită.

30.

O privea, cuprins de furie. Mike se străduia să creadă, dar dovada era chiar în fața lui. Iat-o pe Courtney Turner, fata care-i măcelărise fiica, mare acum, înfloritoare, distrându-se. Ideea în sine era cumplită, imorală, obscenă.

Mizerabila ar fi trebuit să ardă în iad, nu să stea aici râzând, glumind și bând. Chiar în clipa asta flirta cu un tip plin de mușchi care stătea lângă ea, și-și trecea degetul peste bicepsul lui. Imaginea îi întorcea stomacul pe dos. Ce drept avea ea să-și trăiască viața, să se bucure de ea, când fetița lui zăcea la un metru și jumătate sub pământ?

Mike s-a întors cu spatele și și-a ațintit privirea în halba goală. Îi clocotea sângele, îi venea să urle de furie, să trâmbițeze nedreptatea acestei lumi, dar îi rămăsese o urmă de bun-simț care-l sfătuia să fie prudent. Și-a încleștat mâna de marginea barului, strângând lemnul lipicios închis la culoare până au început să-l doară degetele, și s-a străduit să-și recapete controlul.

Dar era greu. Foarte greu. De asta se temuse cel mai tare. Încă de când fuseseră condamnate, viețile celor două fete care o uciseseră pe Jessica fuseseră

învăluite în secret, poliția și Serviciul de Probațiune dându-se peste cap să le protejeze. Cu toate astea, câte un crâmpei de informație tot ajunsese în presa de mare tiraj, dezvăluind cum Courtney Turner dusese o viață confortabilă într-un centru de lux pentru infractori minori, răsfățată, alintată, primind tot ce-și dorea.

Această situație era mai bună decât ce avusese acasă, iar criminala condamnată

trebuie să-și fi zis că a dat lovitura, profitând de naivitatea și generozitatea celorlalți. Nu fusese pedepsită pentru crima ei, fusese răsplătită, învățată că, atunci când comiți un act de o cruzime barbară, cumva ajungi să prosperi de pe urma lui. Ce om cu mintea întreagă putea crede că așa trebuiau tratate golancele astea? Ar fi trebuit obligate să facă față nelegiuirii lor, să înțeleagă tragediile îngrozitoare pe care le-au produs, dar în loc de asta, culegeau dividende, râzând în fața justiției.

Ca la un semn, s-a auzit din nou. Râsul ăla dezgustător, disprețuitor. Îl auzise de nenumărate ori în coșmaruri, când revedea scenele nemiloase de la tribunal, unde Courtney chicotise și glumise cu Kaylee, complicea ei mai mică, chiar în timp ce juraților șocați li se împărtășeau detaliile cruzimii ei înfiorătoare. Mike a strâns și mai tare de marginea barului, cu o durere chinuitoare în degete, în timp ce-și amintea dezinteresul, amuzamentul ei egoist când cei prezenți erau siliți să

urmărească înregistrarea atacului făcută cu telefonul mobil; Kaylee o filmase pe complicea ei în timp ce aceasta o batjocorea și o umilea pe Jessica, aflată pe jos,

plângând și cerșind îndurare. Auzea și acum sunetul făcut de Courtney când o scuipa, jignind-o pe fiica lui în cei mai ordinari termeni și povestind exact ce urma să i se întâmple. Își aducea aminte la fel de limpede chicotitul nervos din spatele camerei, protestele timide ale lui Kaylee înainte ca Turner s-o pună la punct și să

ridice o piatră cu care a început s-o lovească pe victima lor neajutorată. Însă ce-l ucidea, ce îl împiedicase să mai aibă vreun moment de liniște de-atunci era râsul plin de cruzime al lui Courtney când își ataca victima căzută la pământ, fiecare piatră care cădea peste ea trezind un fior de furie curată în el…