Declarația se bucură de aprobarea generală, după care se auzi vocea lui Jez.
— Și tu, căpitane Jack? Vrei să faci parte din echipa de linșaj?
Jack nu putea vorbi. Simțea o apăsare în piept, picioarele nesigure și mâna îi tremura lăsând să cadă mortar de pe mistrie.
— Sigur, a răspuns el tare, mimând un zâmbet. Contați pe mine.
— Asta-i ideea! Avem un afurisit de lichidator aici, băieți!
Muncitorii au reluat râzând tema, descriind violențele rituale pe care le-ar aplica dacă ar pune mâna pe cei care întrec măsura. Furia lor, setea lor de sânge îi umplea gândurile și-i era imposibil să se mai concentreze la ce făcea, iar cărămizile aterizau neuniform una peste alta în timp ce întindea maniacal mortarul.
Voia să șteargă ura lor, să evadeze într-un loc mai fericit, dar era înconjurat din toate părțile de iritare și invective. Îi venea să fugă, s-o șteargă de pe șantier și să nu se mai oprească, deși nu se punea problema să atragă atenția asupra lui.
Deci a rămas tăcut, punând cărămidă peste cărămidă, tulburat și speriat, rugându-se ca tinerii ăștia furioși să nu observe diavolul din mijlocul lor.
23.
— Pentru numele lui Dumnezeu, tu chiar vrei să mă lase nervii?
Olivia știa că n-avea niciun rost să-și iasă din minți în halul ăsta, dar era frustrată peste poate. Țintuindu-l cu privirea pe fostul spărgător recalcitrant care stătea în fotoliul din fața ei, a continuat:
— De câtă vreme faci asta, Eric? Sigur ai învățat până acum regulile.
— Sigur că le-am învățat, a replicat bărbatul eliberat condiționat, scărpinându-se pe burtă. Dar e o tâmpenie. De-acuma nu mai îs o amenințare pentru societate, așa că de ce să mă dau peste cap? Nu mi-s câine de circ.
— Aș vrea să fi fost, naibii, ai fi fost mai ușor de dresat.
Olivia voia să-l pună la punct, enervată că bădăranul, care nici măcar nu era pe lista ei de monitorizare, era atât de recalcitrant. Dar spre enervarea ei, Eric a izbucnit în râs.
— Asta-i bună, îmi place. Poate c-ar trebui să vii mai des tu în locul ăluilalt. E
gras ca untul și duhnește a…
— Nu și dacă pot să evit, l-a întrerupt Olivia. Dacă Charlie nu se întoarce la muncă până luni, o să trec eu pe la el, să-l scot la lumină.
Alte râsete, care n-au făcut decât s-o scoată din sărite și mai tare.
— Cum știi, trebuie să efectuezi în fiecare săptămână trei activități semnificative ca să pot să fac raportul, a spus ea, ca și cum ar fi vorbit cu un copil.
Ce să scriu în formular?
Tăcere, fostul deținut corpolent privea gânditor în tavanul pătat.
— Ai fost la întâlnirea AA?
— Am pierdut-o săptămâna asta.
— Dar programul comunitar de reconstrucție?
— Tot schimbă orele…
Olivia își pierdea energia, dar a insistat mai departe.
— Și instruirea, atunci? Făceai un curs de… de tâmplărie, nu?
— De pus faianță, de fapt.
— OK, e bine, a răspuns Olivia și a ridicat pixul ca să bifeze căsuța.
— Doar că flăcăul a fost bolnav săptămâna asta.
Învinsă, Olivia a ridicat pixul.
— Dar ce ai făcut? Ai făcut ceva productiv săptămâna asta?
O tăcere prelungită înainte să primească în sfârșit un răspuns.
— Păi, am făcut curat în bucătărie.
Olivia a ezitat. Nu era nici pe departe suficient, dar trebuia să se descurce. A bifat căsuța și a zis:
— Bun, una e rezolvată. Hai să vedem dacă reușim să mai adunăm încă două
până vineri, OK?
Când se întorcea la mașină, se simțea mai extenuată ca oricând. Toți eliberații de pe lista ei, de la spărgătorul inofensiv la ucigașul de copii, erau varză –
șleampeți, neglijenți, disperați, panicați, cu porniri sinucigașe sau puturoși de-a dreptul. Nu putea chiar niciunul dintre ei să-i facă o surpriză? Să-i facă ziua un pic mai ușoară? Lucrurile începuseră prost și mergeau din rău în mai rău. Greața dispăruse, dar fusese înlocuită de o oboseală zdrobitoare și o migrenă crâncenă.
