e totul gata până se întorcea el. Băiatul venise acasă într-o dispoziție gânditoare, dar când văzuse efortul pe care-l făcuse maică-sa, reacționase cu entuziasm real.

Primise timp suplimentar pe Xbox, stătuse puțin să schimbe mesaje cu prietenii, apoi se bucurase de o cină cu mama lui, în timpul căreia stătuseră de vorbă, stătuseră cu adevărat de vorbă, despre toate. Totul mersese conform planului, fusese un succes, iar un pahar rece de pinot grigio suna bine… dar vechile obiceiuri dispar greu.

— Stai să-ți pregătesc echipamentul de sport și după aia poate beau ceva…

— Ești o cauză pierdută, a răspuns Sam, clătinând din cap vesel.

Fără să ia în seamă mustrarea lui blândă, Emily a ieșit din cameră și a urcat până la etaj. Uscătoarele erau în camera de oaspeți și curând s-a trezit strângând lucruri de pe ele, adunând șorturi, maiouri și șosete. Știa că mulți părinți consideră monotonă corvoada plictisitoare a spălatului rufelor, ba chiar anostă,

dar ea nu avusese niciodată senzația asta, întotdeauna simțind un fior blând, plin de căldură când îi oferea haine curate fiului ei. Era aceeași senzație pe care-o avea când pregătea masa, cosea etichete sau îl lua de-acasă de la vreun prieten.

Însemna că e un părinte bun, o mamă bună. Ceea ce era important pentru ea.

A auzit un zgomot și când a ridicat privirea l-a văzut pe Sam traversând palierul spre dormitorul lui, iar în drum și-a scos tricoul și l-a aruncat în coșul de rufe.

— Cred că o să fac un duș înainte de culcare, dacă e în regulă, a zis el întorcându-se către ea.

— Sigur. Numai să nu lași prosoapele pe jos.

— De parc-aș face eu așa ceva!

I-a făcut cu ochiul și s-a îndreptat spre baie. Emily s-a uitat cum se îndepărta, iar privirile iau căzut pe cicatricea ștearsă care se ițea de deasupra beteliei pantalonilor, rezultatul unei apendicite pe care-o făcuse la 11 ani. Atunci fusese îngrozitor de tulburător și înspăimântător – micul ei Sammy suferind de durere adevărată și spaimă –, dar acum amintirea o înveselea. Deși suferise un disconfort considerabil, nu existase niciun moment un pericol real și categoric avusese parte de niște beneficii colaterale, Emily delectându-se cu timpul pe care-l petrecuse îngrijindu-l până se însănătoșise și-l răsfățase cât cuprinde. Dacă acel incident neplăcut era cel mai rău lucru care i se întâmplase lui Sam în primii 14 ani de viață, însemna că Emily făcea bine ce făcea. Copilăria ei fusese foarte diferită, înecată în violență, sărăcie și abandon, care lăsaseră urme. Fusese foarte afectată

de felul cum fusese crescută, mintea, sentimentele și sufletul ei deformate de abuzuri împingând-o spre niște decizii foarte proaste și niște fapte foarte rele, dar n-o distruseseră. Făcuse multe rele în viața ei, făcuse multe greșeli, dar Sam –

Sam cel grijuliu și iubitor – nu se număra printre ele.

Era singurul lucru pe care-l făcuse exact cum trebuie.

33.

Își făcuse alegerea în viață. Acum trebuia s-o și aplice.

Oriunde mergea, Ian Blackwell părea să fie înconjurat de oameni care mai credeau că fericirea era posibilă, care se agățau de ideea demodată că o căsnicie, copii, acces la bunuri de larg consum și un abonament la Netflix însemnau o viață

satisfăcătoare și un succes. O vedea pe chipurile oamenilor ieșiți la cumpărături de Crăciun pe străzile aglomerate, în expresiile amorezate ale cuplurilor tinere care-și târau brazii de Crăciun acasă. La dracu’, o vedea chiar și pe chipurile celorlalți clienți din internet café-ul ponosit, imigranți care le scriau celor dragi

de-acasă, spunându-le că o să trimită bani la timp pentru sărbători, că aventura lor în Marea Britanie dădea roade. Cândva, Blackwell s-ar fi bucurat pentru ei, le-ar fi împărtășit entuziasmul. Acum, credea că sunt induși în eroare.

Și-a tras mai bine șapca de baseball pe frunte și s-a întors dinspre vecina lui, o filipineză volubilă, ca să privească în monitor. Cafeneaua era o bombă cu calculatoare care abia se mișcau, dar corespundea scopurilor lui. Nimeni nu te-ntreba de sănătate și nici nu arăta nici cel mai vag interes pentru ce făceai, ceea ce-i permitea fostului polițist să lucreze nestingherit, cu riscuri minime să fie depistat. Chiar dacă poliția reușea să-i prindă urma până la această cafenea ascunsă într-un colț izolat din Brixton, ar obține foarte puține informații de la proprietarul turc corpolent, care părea mult mai interesat să se uite la filmulețe porno decât să-și verifice clienții. Deocamdată, bomba asta izolată era cartierul general perfect pentru operațiunile lui Blackwell și avea de gând să profite cât mai mult de ea.

A introdus stickul de date în port și a deschis serverul. După câteva secunde, era pe site-ul Justiția Nu Doarme Niciodată și se loga în secțiunea de administrare.

S-a pus pe treabă, încărcând rapid două fotografii noi cu cadavrul lui Willis. Spre deosebire de pozele dinainte, făcute de șoferii aflați în trecere, acestea două

fuseseră făcute de una dintre polițistele ajunse la fața locului – care se număra printre cei care-l urmăreau pe social media și era o credincioasă adevărată – și erau superbe prin claritate și detalii. Dacă lumea se bucurase de primele instantanee, o să înnebunească de-a binelea după ce le vedea pe astea.

Un zgomot puternic l-a făcut să ridice privirea. Se deschisese ușa, lăsând să

dea năvală peste clienții nemulțumiți un val de aer rece, în urma căruia intrară

doi adolescenți, râzând și pălăvrăgind. Oricât de nevinovată era întreruperea, era o aducere-aminte să nu zăbovească, așa că a intrat pe forumul privat de discuții al site-ului. A fost uimit să găsească zece mesaje noi, toate despre potențiale localizări ale unor interlopi din toată țara. Le-a răsfoit, a dat deoparte câteva dintre ele, considerând că sunt opera unor pierde-vară și închipuiți, dar a marcat trei care păreau promițătoare: un violator care încălcase eliberarea condiționată

la Glasgow, un fost lider de cercetași căzut în dizgrație care fusese zărit în Blackpool și o mamă în vârstă de 18 ani care-și omorâse în bătaie bebelușul, văzută bând la un Wetherspoons din Plymouth. Toate meritau să fie investigate când o să aibă timp.

A ieșit de pe server și a redeschis site-ul, de data asta ca utilizator obișnuit. Și a rămas cu gura căscată. Numărul aprecierilor și al comentariilor pozitive creștea cu fiecare secundă; sute, ba nu, mii de oameni obișnuiți reacționau la postările lui, răspundeau la apelul său răsunător pentru dreptate. Blackwell știuse că

moartea lui Willis avea să fie un succes, dar nivelul de implicare tot îl lăsa fără

suflare. Era mai mult decât se așteptase – mult mai mult – și-l încânta profund.

Toate sacrificiile, toate jignirile din partea colegilor, prietenilor și familiei meritaseră. Râseseră de misiunea lui, îi ridiculizaseră ambiția, dar acum rolurile se schimbaseră. Își dorea doar să fi fost aici fosta lui soție, ca să-și dea seama cât de greșit îl judecase. Avea succes, schimba situația, câștiga războiul.

Se complăcuse prea mult în superficialități, fusese prea prudent, prea conservator, dar acum Ian Blackwell era în liga mare. Mark Willis a fost prima lui pradă mare, dar n-o să fie și ultima. Și cu fiecare demascare, cu fiecare victorie, numărul celor care-l urmăreau o să crească, până când elanul va fi de neoprit.

Moartea lui Willis activase hârtia de turnesol care avea să pună în mișcare această

revoluție populară. Blackwell detesta orice criminal care credea că poate să

prostească sistemul, să comită crime și să scape basma curată, dar le rezerva o formă specială de ură celor care comiseseră delicte sexuale. Erau cei mai mizerabili dintre mizerabili, animale ca Mark Willis sau Kyle Peters, eliberat și el de curând, care profitau de bătrâne și copii vulnerabili. Acești violatori și pedofili care-și bătuseră joc de justiție prea mult timp erau acum și ei în bătaia puștii datorită lui. O să aibă grijă să fie pedepsiți pentru crimele lor, să simtă groaza pe care le-o provocaseră victimelor lor. O să trăiască teroarea, agonia, spaima care li se cuveneau.

Pentru animalele astea, moartea, când avea să vină, va fi o dulce eliberare.

34.

— De ce nu mi-ai spus? Ar fi trebuit să-mi spui…

Jack arunca vorbe spre Olivia supărat și furios.

— Uciderea lui Mark Willis n-are nicio legătură cu tine. E o problemă locală, o gafă în Bolton, n-are nicio relevanță, a răspuns Olivia ferm, străduindu-se să-l calmeze.

— Nicio relevanță? Au aflat cine era și l-au urmărit. Trei nemernici cu măști de porc și răngi. Am văzut înregistrarea…, a ripostat el.

— Cum?

— Cum adică, „cum”? Toți băieții de pe șantier se uitau la ea pe telefon. Le plăcea, râdeau…

Acum teama, anxietatea lui au răzbit până la ea și Olivia a reacționat, răspunzând cu blândețe:

— Uite ce-i, îmi pare rău, Jack. Poate că ar fi trebuit să-ți spun, dar nu voiam să te sperii în prima zi de lucru și, sincer, nu afectează în niciun fel situația ta. Ești în deplină siguranță aici.

— Așa să fie?

— Da, a insistat ea. Evident că o să ne revizuim toate procedurile de securitate după asta, dar sunt convinsă că, atunci când o să lămurim lucrurile, o să

descoperim că a dat-o în bară cineva din echipa MAPPA sau Willis a devenit delăsător și s-a trădat. Și de-asta e atât de important să fii calm, să te porți normal și să îți asumi noua ta identitate. Cum ți-a mers azi?

Jack a coborât privirea, uitându-se furios în podea.