nu-i sunt interesele în joc, e desigur miloasa.
Emy dragă,
N-am putut ieşi din casă azi... Sunt răcit şi ploaia asta rece care nu mai sfîrşeşte mă
descompune... Scara casei e udă şi murdara... trotuarele sunt sparte... unde lipsesc lespezile suntochiuri de apă... unde e puŃin ioc, trebuie să fie răsturnată o roabă de lemne, butoaie goale saucărămizi... E cu neputinŃă să mergi pe jos în voia ta... lăsîndu-le gîndurilor... Ghetele îŃi devinde două ori mai grele... Dezgustător început de primăvara... CîtîŃi sunt de recunoscător, Emy,că dai un rost vieŃii mele, deşi eu o merit atît de puŃin... Cînd capitala asta a tuturor vînzărilor, atuturor compromisurilor, a tuturor tranzacŃiilor oferă atîta femeilor frumoase, tu renunŃi la tot,ca să stai să asculŃi la bietele mele prostii. As vrea să fiu bogat, Emy... Mă încălzeşte ca un vinfierbinte gîndul că aş putea veni să te iau de la teatru, în automobil, că aş putea să te chem lamine într-un interior uscat, uscat, Emy, înŃelegi tu, cu covoare groase pe jos, cu baie... cu baie,Emy, cu fotolii adîncişi lămpi regale, aşa cum văd în interioarele luminate cînd trec seara pebulevard. Aş vrea să fiu bogat, Emy, azi cînd îndur mai multă mizerie ca oricînd.
- Valeria bănuia, dar mie nu-mi venea să cred că erau zile cînd nu mînca, mai ales acum cînd nu mai avea slujbă la gazetă. Totdeauna oprea cîte ceva dulce la masă pentru el. La început nu lua, mai făcea nazuri, dar ea stăruia, cîteodată îl ameninŃa si îl făcea să
mănînce.
... Să fiu nu chiar bogat, Emy, aş vrea numai puŃinul luminos pe care l-am găsit la un confrate la Rîmnicul-Sărat, astă-iarnă, cînd m-a invitat pentru două zile la el. O casă mică, numai cu vreo
patru odăi, luminoase toate, Emy, cu duşumele uscate, cu perdele albe la ferestre, cu un dormitorcu sofa mare, călduros, cu o cameră de musafiri - ba nu, pe asta aş desfiinŃa-o, dacă eşti tu cumine nu mai vreau pe nimeni - al cărei aşternut seara era olandă şi dantelă, cu o mescioară, şi peea o lampă portativă, să citeşti culcat... Biroul lui simplu de tot, dar aşa aş vrea unul pentrutoată viaŃa: o masă mare de stejar... Rafturi negre, pînă la jumătatea peretelui alb, pentru cărŃi,un fotoliu adînc pentru fumat Ńigara. Ah, şi-o nevastă, o nevastăplinuŃă, albă ca tine, cu ochiimari, verzi, numai viaŃă, strălucitoare de curăŃenie şi sănătate... ca un model de TiŃian, aşa caLavinia, ca Emilia, ca să prepare ceaiul... Să ai papuci calzi... Asta...asta... visez.
Si ştiu că e imposibil, Emy... Numai dacă nu cumva voi fi numit suplinitor într-un orăşelde provincie... vream să nu-Ńi spun... dar gîndul mă roade... Trebuie să-l spun cu un ceas maidevreme... Am vorbit cu Pillat, nepotul Brătienilor, şi mi-a promis că mă va recomanda dr.-uluiAngelescu.
Tristul tău, George
P.S. Si o cameră de musafiri, Emy... Acolo va sta Valeria... scumpa Valeria pe care nici nu mă
gîndesc s-o las aci...
- Era atît de copilăros, încît îşi închipuia că o să mă las de teatru ca să merg la...
Rîmnicul-Sărat. S-a aplecat să examineze o cicatrice ca o aripioară albă pe care o am deasupra genunchiului: Cînd ai căzut cu aeroplanul?
- Nu, automobilul; m-am răsturnat lîngă Paris.
Emy dragă,
E o copilărie... Iată-te acum şi geloasă... Dragă, dar n-a fost nimic, absolut nimic... înantract stăteam de vorbă cu autorul şi, cînd a trecut Lena Corematipe lîngă noi, el a oprit-o şi-aîntrebat-o ce impresie are... Pe urmă m-a prezentat... Spre marea mea mirare mi-a spus că mă cunoaşte din cetit... Si chiar mi-a spus titlul unei bucăŃi a mea, apărutăacum vreo trei săptămîni...
îŃi spun drept, asta m-a impresionat foarte mult şi, om în toată firea, am început să mă bîlbîi...
Pe urmă, foarte drăguŃă, ne-a invitat în lojă pentru actul următor, căci se ridicase cortina... O
găseam, îŃi spun drept, încîntătoare dar, cum se zice, nu e genul meu... Genul meu e alcătuitdintr-un singur exemplar în lumea aceasta şi acela eşti tu, Emy... Dacă vrei tu, renunŃ şi laceaiul la care ne-a invitat pe mine şi pe Horia Dumbravă.
- Dar ce-a fost asta? Erai geloasă? (Căci numai asta nu mi-o închipuiam.) Emilia a ridicat din umeri ca la o glumă nesărată... A întors capul spre mine cu exces de mimică, pentru că fizionomia ei caligrafică nu funcŃiona decît în mare, scoborînd gura brusc în jos, cu buzele ca un cioc de raŃă, dispreŃuitor şi făcea oarecum cu ochiul...
ceea ce însemna: „Crezi asta?"
- Făceam aşa, pe nebuna... Nu, dar mă plictisea pramatia... de caŃa-oancă, că-l invitase în lojă. Aşa face cu toŃi. Nu aveam eu chef ca el să stea în lojă cu ea... Şi pe urmă, lui, eu îi spusesem mai mult în glumă, aşa, haloimăs... ca să am ce spune, dar el o luase în serios. Şi sfîrşind iar cu mimică, batjocoritor: Săracu... îi era frică să nu sufăr...
- Ascultă, Emilia, tu ştiai că suferă din cauza ta?
- Aşa sunt bărbaŃii, îşi fac idei... Desigur că suferea... Dar era mîndru, nu arăta totdeauna... Şi pe urmă îi plăcea să vie la noi... De multe ori cînd nu eram acasă, venea şi mă aştepta. Sta de vorbă cu Valeria... ceasuri întregi... discutau... făceau planuri. Era pentru el foarte bine... Dar ce puteam face? Aveam atîtea pe cap. Uneori mă mai supăram. Şi cu o mîndrie groasă: Ştii... pe mine să nu mă plictisească cineva prea mult...
Acum o nouă scrisoare pe hîrtie de caiet.
- Asta e scrisă la noi, cînd mă aştepta, e hîrtie de la rol.
Emy,
Te-am aşteptat pînă la 12 ½ ... Îmi tot ziceam că vii şi aşa a trecut de miezul nopŃii...
Valeria spune că ai fost să repeŃi la o camaradă acasă, şi bănuieşte că, întîrziind şi prinsă deploaie, ai rămas să dormi acolo... Am jucat amîndoi tabinet. I-am luat două partide, deşi amprins-o trişînd... ne-am certat... Era să ne luăm la bătaie... Pe urmă ne-am împăcat... în jurulunor linguriŃe de şerbet şi cafele... Ce bine era să fii şi tu acasă, Emy... Serile în care te văd suntsingurele în care nu mă simt un ocnaş al vieŃii. Mă odihneşte un calm, o senzaŃie de împăcare cao morfină, în interiorul acesta al tău. Privesc în dormitor. Uşa e deschisă şi lasă să treacă dinsufragerie ofăşie lată de lumină, care cade transversal pe patul atît de alb, larg, curat, neatins; înfund luna bate prin fereastră, luminînd pe dinafară abajurul galben.
Patul Emiliei într-adevăr e foarte curat, aşternutul extrem de fin şi alb, pentru că aşa cer interesele ei. E poate obiectul cel mai îngrijit şi mai luxos din casă, aşa cum vînătorii serioşi dau cea mai mare grijă şi fac mari sacrificii pentru obiectele de vînat... Ştiu de asemeni că actorii, cînd vorbesc de garderoba lor, nu o consideră ca pe un lux, ci ca pe un utilaj profesional.
... În oraşul acesta putred, în care totul e de vînzare... interiorul acesta e un refugiu de frumuseŃe şi curăŃenie... Mă ridic să plec, Emilia, nu fără să sărut cald mîinile Valeriei, duhul îngrijitor, protector, organizator al acestui locaş de vis. Te văd în patul acesta alb ca zăpada, cu braŃele goale, cetind la lampă. Cu imaginea aceasta în minte, cu sufletul plutitor, cobor în strada cu trotuarul spart, cu ceaŃa ploioasă... ca să străbat Bucureştii în lat, cu norocul meu.
George
P.S. Mă duc să-Ńi aduc mîine biletele... cred că le-a oprit Găiceanu.
- Nimeni nu putea să-l mai înŃeleagă... Uneori se supăra din nimic, era bănuitor, îl vedeam nu ştiu cum, pripit, amărît, plecînd îmbufnat. Şi tocmai atunci n-avea dreptate.
Alteori era aşa de blînd şi de cumsecade. Uite, timp de o săptămînă n-am dormit acasă, eram cu unul... Valeriei îi era urît singură acasă, sta cu el de vorbă şi-i spunea că repet pentru un turneu... După aceea am plecat cu tipul la Braşov, iar Valeria i-a spus că am plecat în turneul Teatrului NaŃional...
- N-a bănuit nimic?
- Pe urmă, după ce m-am întors, a mirosit el ceva.
Emy,
Îmi e peste putinŃă să pricep ceva... Cum poŃi să faci asemenea copilării?... Eram ieri seară
