-Sinuciderile se înmulŃesc şi dumneata găseşti că nu e sărăcie? Ai scris ieri un articol care mi-a dat lacrimi, vorba aia, despre muncitorul de la Petroşani care din cauza mizeriei şi-a legat un cartuş de dinamită de pîntece şi i-a dat foc... (Fusese o sinucidere care a înfiorat toată opinia publică.) Ai scris singur alt articol despre avocatul acela care s-a sinucis din mizerie. Adineaori erai fnduioşat de băiatul care a fost prins furînd o pîine şi arestat... Cum poŃi să susŃii că nu-i mizerie?

- Dar cine a susŃinut asta?... E mizerie cumplită, dar numai într-o parte din populaŃie, pentru că

suntem imbecili... Nu e sărăcie generală... criză... E altceva: e o proastă distribuŃie... şi ca şi cînd a făcut o descoperire: Uite, mi-am găsit subiect pentu mîine... Trecu la birou unde însemnă vreo două rînduri ca să

Ńie minte.

A doua zi, într-adevăr, Veacul avea în mijloc, cu literă mică, dar neagră, următorul articol: PROASTA CIRCULAłIE

Sergentul din mijlocul străzii ridică şi coboară băŃul, parodiind în faŃa Operei pe dirijorul în frac dinăuntru. Automobilele cu fotolii adînci ca mormintele, gătite şi iluminate pe dinăuntru ca nişte budoare, dintr-o lume ireală, se urmează, cerîndu-şi nerăbdător, cu Ńipăt aristocratic de claxoane, drum. E

astă-seară mare manifestare de artă, v-o spunem serios, şi fotoliul, scăldat într-o baie de lumină electrică, a fost plătit cu 1.000 de lei, exact preŃul a două sute de pîini.

Iată acum, aliniate ca un parter de flori şi plante, femeile cu umerii rotunzi, gîturi marmoreane mîngîiate de coliere, mîinile albe încheiate cu cătuşe de aur şi platină. Suntem, domnilor, o Ńară bogată, fără îndoială.

Asta a putut constata ieri şi băieŃaşul care, flămînzind de două zile pe străzile capitalei după ce a privit vreme îndelungată galantarele de la băcăniile împinse pînă fn stradă şi pînă fn nările celor flămînzi, s-a decis să fure o pîine de la o gheretă din marginea oraşului.

Nu l-au tentat nici homarii şi langustele de la Ciobanu, nici şalăul cu spinarea lată de o palmă de la Teişani, nici rodiile, nici perele învelite în vată ca nişte păsări bolnave. El nu vrea decît o pîine şi e mai greu pentru unii, în această Ńară, să aibă o pîine, decît pentru alŃii să trimită acasă un coş cu icre negre, brînză scump putrezită şi pateuri cultivate încă înainte de gîtuirea păsării.

Băiatul acesta n-avea decît 16 ani, dar mintea lui necoaptă a putut gîndi stupid că e mai bine să

fure, cu pereŃii stomacului uscaŃi şi lipiŃi de foame, o pîine, decît să aştepte şi să încerce a obŃine de la stat o furnitură. Greşeală scump plătită, căci a fost împuşcat de către simbolul ordinii noastre sociale, domnul sergent din post.

Coliba puturoasă, cu trupuri măcinate de mizerie, alături de palate cu multe camere, în care pe divanuri, pe mescioare, fiecare obiect, aruncat parcă la întîmplare, reprezintă o valoare care ar schimba destinul unui om, asta e capitala simbolică a noastră.

E o proastă distribuŃie în Ńara asta, ca într-un corp bolnav, distribuŃia sîngelui. Unele organe plesnesc de congestionate ce sunt, pe cînd altele, care lîncezesc, se atrofiază, se descompun, pentru că pînă la ele, în acelaşi corp, nu ajunge nici o picătură din lichidul nutritiv.

E neîndoios că dacă un aeroplan ar putea zbura deasupra acestei capitale şi pilotul ar putea privi, ca în poveste, prin acoperişuri, ar vedea în acelaşi timp, alături de aşternutul cu zdrenŃe în care femeia cu trupul mîncat de tuberculoză îşi alăptează copilul, şi dormitorul luxos, cu trupul curtezanei neroade frămîntat de voluptate, după ce a fost aŃîŃat de bunătăŃi, plătite din jaful banului public.

Sufletele copiilor se ofilesc de la duhoarea vieŃii din jurul lor încă de mici. La 16 ani sunt împuşcaŃi adolescenŃi pentru că fură o pîine, iar la 20 de ani studenŃii îşi strîng tîmplele în mîini deasupra cărŃii, nu numai pentru că ameŃiŃi nu mai pricep nimic, dar ca să-şi potolească, printr-o crispare, crampele foamei.

Ce viitor ne pregăteşte această hidoasă congestie a organismului social, ce posibilităŃi să putem întrevedea în Ńara lefurilor de 4 milioane anual, care stau în cîntar cu pensiile de 500 lei lunar?

Ce suflete pot creşte într-o astfel de mocirlă morală?

LişiŃă tremurătoare, scoici flasce şi nuferi, frumoşi poate, dar paralitici, cînd noi avem nevoie de stejari şi brazi, de animale sănătoase, îmbătate de aer proaspăt.

Trebuie să luăm aminte. Eprea multă suferinŃă aci şi prea multă juisare neruşinată. Organe prea bine nutrite, năclăite de grăsime... şi inimi prea secătuite şi deznădăjduite.

Se pare că fn asemenea maladii chiar şi medicina a revenit acum la anumite procedee terapeutice, care fn ultimul timp cereau numai cîteva lipitori, dar care fntr-o vreme foloseau şi operaŃii curajoase.

G. D. LADIMA

P.S. Pentru o mai bună înŃelegere a momentului, pentru a facerea o justificare a violenŃelor lui Ladima şi pentru a realiza mai verosimil atmosfera acestor întîmplări, adăugăm, acum, cînd se tipăreşte cartea, la mai bine de patru ani de la moartea lui, şi reproducerea întocmai a unei scrisori apărute de curînd într-unui din marile cotidiane, sub titlul gros pe două coloane: ÎN JURUL CUMPĂRĂRII FABRICII „ASTRA" DIN ARAD

Din partea d-lui general M. Ionescu, directorul general al Căilor Ferate, primim următoarea scrisoare:

Domnule director,

În ziarul Universul, nr. 282, cu data de joi, 13 octombrie 1932, a apărut o notă în care se exprimă

surprinderea că în timpurile grele de astăzi se cumpără fabrica „Astra" din Arad pentru suma de 360 mii.

lei.

Pentru lămurirea acestei chestiuni, socotim necesar să vă dăm următoarele lămuriri: Calea Ferată, printre alte contracte de reparaŃiuni de material rulant, încheiate cu diverse fabrici particulare, are şi contracte-legi încheiate cu consorŃiul „Astra" şi „Romloc", în valoare totală de 445 milioane lei anual, cotă

obligatorie şi cu o valabilitate a contractului pînă la 1 mai 1936.

Cum în prezent, prin reducerea traficului, s-au redus implicit şi necesităŃile de repa-raŃiuni pe de o parte, iar pe de alta o clauză din contract impunînd Căilor Ferate să plătească ca beneficiu net 20% din valoarea contractului în cazul că nu se va da în lucru materialul rulant destinat reparaŃiunii, deşi nu a lucrat nimic, şi cum contractul cu fabricile „Astra" şi „Romloc" se cifrează la suma de 445 milioane lei anual, numai prin faptul nepredării de reparaŃiuni, Calea Ferată ar trebui să plătească anual suma de lei 89 milioane (0,2 x 445 milioane lei), iar pe întreaga durată a contractului ar urma să plătească 383 milioane lei (89.000.000 x 4,3 ani) fără a avea nimic în schimb, aceasta fiind o penalitate obligatorie a contractului-lege, care nu se poate modifica sau anula sub nici o formă.

În asemenea condiŃiuni, consiliul de administraŃie a hotărît a se începe tratative pentru cumpărarea fabricilor „Astra" din Arad şi „Romloc" din Braşov, pentru lichidarea acestor contracte, în baza ofertei prezentate în acest sens.

Printr-o comisiune compusă din trei membri ai consiliului de administraŃie, un subdirector general şi un delegat al contenciosului, s-a ajuns la înŃelegerea ca aceste fabrici să fie cumpărate pentru suma de 360 milioane lei, iar ca rezultat al tratativelor uşor se poate vedea că e mai avantajos să plătim 360

milioane lei şi să dobîndim în proprietate cele două fabrici cu toate instalaŃiunile lor decît să plătim 382

milioane lei fără a repara nimic, fiind obligaŃi să respectăm clauzele contractului.

MenŃionăm că şi suma de 360 milioane lei se va plăti tot din cotele anuale ce se înscriu în buget pentru reparaŃiunile materialului rulant în fabricile particulare, modalitatea de plată a acestei sume globale fiind următoarea: 120 milioane lei se va plăti fabricilor „Astra" şi „Romloc" din cota bugetară a anului 1932; 120 milioane lei din cota anului 1933 plătibilă în patru rate, iar restul de 120 milioane lei sunt datorii ale celor două fabrici către Banca NaŃională, sume pe care Calea Ferată le va lichida ulterior cu aceasta bancă.

Consiliul de administraŃie, prezidat de d-l ministru al ComunicaŃiilor, a aprobat tranzacŃia în forma propusă de acea comisie specială -18 august 1932 - (procesul-verbal nr. 35), iar tot dosarul s-a înaintat Ministerului de ComunicaŃii, care urmează a supune chestiunea aprobării Consiliului de Miniştri.

În felul acesta, se face o serioasă degrevare a bugetului Căilor Ferate, iar administraŃia intră în stăpînirea a două importante fabrici, care vor completa nevoile de reparaŃii ale Căilor Ferate în cele mai bune condiŃiuni.

PrimiŃi, vă rog, domnule director, încredinŃarea distinsei mele stime.

Director general C.F.R.

General de divizie

M. IONESCU

N. B. Publicăm această întîmpinare primită prea tîrziu, rezervîndu-ne dreptul să revenim în numărul de mîine cu comentarii, din care se va vedea că autorul acestei nemernicii este tot faimosul M., pe care regimul de azi l-a mai cocoŃat şi delegat la Societatea NaŃiunilor.

Nici după moartea lui Ionel Brătianu, Gheorghidiu n-a intrat în minister... După ce s-a crezut cîteva momente într-o remaniere, guvernul s-a reconstituit sub prezidenŃia lui Vintilă Brătianu cu aceleaşi elemente. Cum se simŃea însă, datorită gazetei şi mai ales prieteniei cu liderul tineretului, în bună situaŃie, Gheorghidiu a cerut altă satisfacŃie, anume şefia unei organizaŃii din Banat, căci n-avea nici o situaŃie politică definită, şi-i era teamă că dacă partidul trece în opoziŃie, n-are să aibă unde candida cap de listă (căci numai şefii de organizaŃii deveneau în genere capi de listă). I s-a mai oferit de asemeni prezidenŃia unui „Credit naŃional petrolifer" cu un capital de peste 500 de milioane lei... Dar adevărata satisfacŃie a fost triumful lui în Cameră... De multă vreme pîndea o răfuială... II întrebasem adesea pe tata, şi eu, de ce Gheorghidiu nu schiŃează nici un gest de apărare - el pe vremuri atît de spiritual şi abil ¹ - atunci cînd îl ataca o Ńară

întreagă? şi mi-a răspuns aşa, gînditor, fără convingere, dar şi parcă ar fi ştiut ceva: „N-au nici o importanŃă atacurile şi... pe urmă nu e momentul".

Acum parcă era momentul... Partidul avea pe cap grija apărării actului de la 4

ianuarie, prietenia cu ministrul Dimescu îl împăcase cu tineretul. Veacul îi adusese şi concursul celor care aveau nevoie de gazeta lui, deci majoritatea în Cameră îi era asigurată. Ambele partide mici din stînga nu Ńineau deloc să aibă o gazetă atît de

„turbată"împotriva lor. A socotit - şi nu s-a înşelat - că e momentul să pornească bătălia cu maximum de sorŃi de izbîndă... Timp de trei ore a vorbit explicînd, producînd cifre, invocînd mărturii... Din nou spiritual ca în vremurile bune, a fost foarte adesea întrerupt de aplauze prelungite...

E drept că ele fuseseră aranjate încă din timp.

- Tănase, eşti sigur de Covaci?... Să nu lipsească nici unul!...