pregătesc să le citesc. Şi dacă ai nevoie de amănunte, nu ezita…
Întors la birou, mi-am făcut puţin timp ca să parcurg dosarul pe care mi-l încredinţase. Am găsit în el situaţia conturilor unei societăţi-paravan din Insulele Caiman, dar şi viramente făcute de Rebecca, de mama ei, Judith, şi de tatăl ei către această societate. Fuseseră transferate sume colosale. La început nu am înţeles motivul pentru care se făcuseră acele depozite. M-am luminat când am ajuns la ultimul teanc de documente. Printr-un subterfugiu pe care nu mi l-am putut explica, domnul Van der Guilt obţinuse numele acţionarului proprietar al acelei societăţi-paravan. Era vorba despre Ernie.
Nu m-am mirat decât pe jumătate înţelegând că, de ani de zile, îi fura pe Rebecca şi pe părinţii ei. Îmi displăcuse de la prima întâlnire. Ca mână
dreaptă a lui Nathan Lynch dispunea probabil de procuri notariale care îi permiseseră, puţin câte puţin, să deturneze milioane.
Am sunat acasă. Mi-a răspuns Miguel, care mi-a confirmat că
domnişoara Rebecca lucra la ea în atelier. O oră mai târziu, beam împreună
cu ea o bere pe terasă, având în faţă documentele pe care mi le încredinţase Van der Guilt. Nebună de furie, mi-a confirmat că nici ea, nici mama ei nu autorizaseră niciodată acele viramente. Era aproape sigură că nici tatăl ei n-avea niciun amestec. Rebecca nu avea cine ştie ce consideraţie pentru Ernie, dar descoperirea a rănit-o profund. În primul rând pentru că îi dovedea lipsa de vigilenţă şi naivitatea şi apoi pentru că reprezenta un atac la orgoliul ei de femeie. În ciuda faptului că o nega adesea, Rebecca ştia că Ernie era îndrăgostit de ea. Frumoasa mea crezuse în naivitatea ei că acele sentimente 228
făceau din el o fiinţă devotată care n-ar fi îndrăznit niciodată să se întoarcă
împotriva ei, când în realitate tocmai ele îl împinseseră la astfel de manevre josnice.
— Şi când te gândeşti la tot ce a făcut tata pentru el! Ştii că i-a plătit studiile de Drept? Şi că l-a ajutat să-şi deschidă cabinetul? îţi dai seama?
Am afişat un aer de simpatie consternată:
— Nu spui nimic! a exclamat ea. Nu ţi se pare strigător la cer?
— Ba bineînţeles că da, dragostea mea. Stai liniştită, lucrurile nu vor rămâne aşa!
Pentru a doua oară în acea zi, Rebecca a coborât în biroul meu şi, ignorând fotoliul care o aştepta, s-a aşezat cu fundul pe dosare şi şi-a sunat tatăl. Pentru a doua oară m-am postat şi eu în spatele uşii pentru a urma recomandarea lui Lauren: savurează intens clipa prezentă.
— Weekend plăcut, domnule profesor! strigă gardianul ridicând bariera.
Profesorul Zilch schiţă un gest prin geamul Chevroletului său auriu şi părăsi incinta institutului Sanomoth. Ca în fiecare seară de vineri, urma să
meargă la Paradise, dar voia să treacă prima dată pe la armurier. Dacă noua lui puşcă nu sosise, îşi va cumpăra încă un revolver. Avea multe arme în casă, dar numărul lor îi dădea un sentiment de siguranţă. Ca şi munca pe care o depunea ca să le întreţină: se antrena la tir două zile pe săptămână, trăgând în ţintele pe care şi le instalase în beci.
De câteva zile se simţea urmărit. Era un sentiment difuz, dar el aplicase cu promptitudine procedura de securitate. Schimba traseul. Avea grijă să nu facă lucrurile la aceleaşi ore. Profesorul Zilch învăţase cu multă
vreme în urmă să-şi asculte instinctul. Avea prea multe de pierdut. De ani de zile ducea o viaţă retrasă. Devenise pe cât de transparent i-o permiteau statura şi fizicul. Munca lui la Sanomoth îi permisese să se mute la aproximativ optsprezece luni o dată, ceea ce îi convenea de minune. Nu avea prieteni şi asta nu-i deranja. Era politicos cu vecinii, dar nu stătea la palavre.
Nu lua masa împreună cu colegii de birou şi pretexta vreun dosar urgent atunci când aceştia din urmă îl invitau la un pahar după program. Dimineţile se trezea foarte devreme ca să meargă la piscină, înainte de a pleca la serviciu. Serile se uita la televizor, asculta muzică sau rezolva jocuri numerice din revistele la care era abonat. Se obişnuise cu această disciplină.
Imaginea unui Pontiac Executive îi apăru pentru a treia oară în oglinda retrovizoare. Simţi cum se tensionează. Cinci minute mai târziu, era tot pe urmele lui. Chiar dacă se făcuse roşu, apăsă acceleraţia şi făcu stânga, în ciuda interdicţiei. Pontiacul se opri: alarmă falsă. Prudent, făcu un ocol de 229
câţiva kilometri, înainte de a parca la două minute depărtare de Durys, magazinul de arme. Rămase un moment la volan, fără să vadă trecând maşina care i se păruse suspectă. Ieşi. Puşca automată nu sosise. Armurierul se scuză şi-i făcu o reducere serioasă la revolver. Profesorul Zilch plăti cu banii jos şi ceru să iasă prin spate. Verifică, înainte de a demara, să nu fie cineva care să-i aştepte afară.
Odată ajuns acasă, lăsă maşina în stradă: în caz că apăreau probleme, trebuia să poată pleca rapid. Prudenţa îi spunea că nu era indicat să iasă în seara aceea, dar oare de câte ori se ascunsese, neliniştit, neavând în realitate niciun motiv real să o facă? În frigider nu mai avea mare lucru – făcea cumpărături doar sâmbăta – dar mai găsi puţin paté, tăie o felie de pâine şi se servi cu un whisky. Deschise televizorul şi se uită la ştiri. Apoi începu filmul de vineri seara. Era o comedie destul de proastă, dar actriţa din rolul principal, o brunetă micuţă şi excitantă, îi aminti de Barbra. Aşa că se hotărî.
Făcu un duş fierbinte care îi lăsă pielea stacojie. Se bărbieri şi îşi făcu manichiura cu instrumentele dintr-o trusă de piele. Se spălă de două ori pe dinţi, îşi dădu pe mână cu dezinfectant şi pe piept cu apă de toaletă. Dădu deoparte trei cămăşi pentru nişte cute imaginare la gât, înainte de a o găsi pe cea potrivită.
Maşinile se înghesuiau în parcarea de la Paradise. Din ele ieşeau doar bărbaţi. Firma cu neon înfăţişa o siluetă de femeie goală cu braţele ridicate şi sânii scoşi în faţă. O boxă exterioară difuza o melodie ritmată. Se îndreptă
spre partea rezervată membrilor clubului şi paznicul îl lăsă să treacă
imediat. La intrare, madame Binson veni în întâmpinarea lui:
— Masa obişnuită, domnule Zilch?
Profesorul confirmă cu o mişcare din cap. Ea deschise uşa. Un val de căldură umedă, de transpiraţie şi de tutun îl învălui. Pe podiumuri, fetele dansau în jurul barelor de alamă. Purtau costume de baie şi pantofi cu tocuri înalte. Corpurile date cu ulei le străluceau. Lumina roşiatică le crea nimbul unei frumuseţi ireale. Profesorul Zilch o reperă pe Sandy. Cu gleznele încrucişate ferm în jurul barei, atârna cu capul în jos, cu părul ei de aur atingând podeaua. Îi admiră curbura profilului în timp ce se ridica, apuca bara de deasupra picioarelor şi îşi lua avânt ca să se învârtă din nou cu genunchii strânşi. O căută din ochi pe Barbra, dar nu o găsi. Probabil se pregătea pentru numărul obişnuit. Comandă whisky şi îşi aprinse un trabuc.
Masa retrasă îi permitea să observe fără a fi văzut. Remarcă o fată nouă, dar nu-i plăcu: executa figurile la bară în forţă, dar lipsită de graţie. După ce luă
masa şi se uită la fete multă vreme, goli paharul şi se ridică. Madame Binson se apropie:
230
— Pe cine vreţi în seara asta? Sandy sau Barbra?
— Barbra.
Sandy o interogă pe madame Binson din priviri. Patroana îi făcu semn că nu. Fata păru uşurată. O brunetă drăguţă îl urmă pe profesor într-unul dintre saloane. Chiar dacă era un client bun, madame Binson ţinu să
precizeze:
— Vă amintesc că avem nişte reguli, domnule Zilch. Ştiţi ce am vorbit ultima dată.
Profesorul împinse fata înăuntru şi închise uşa fără să răspundă.
Părăsi Paradise pe la două dimineaţa. Băuse mult. În Chevrolet scoase o sticlă de alcool de nouăzeci de grade din torpedou şi îşi dezinfectă mâinile şi faţa. Demară. Era o noapte fără lună. Conducea în viteză. După o curbă
strânsă, auzi un zgomot ciudat. Crezu că îi căzuse ţeava de eşapament, dar era mai grav: motorul se înecă de câteva ori, apoi se opri. Se aplecă deasupra capotei. Când o ridică, ieşi fum. Aprinse o brichetă ca să vadă mai bine, dar o stinse în grabă când observă o scurgere de benzină destul de serioasă. De furie, lovi cu pumnul în capota pe care abia o închisese. Era la vreo patruzeci de kilometri de casă şi în jur nu se zărea nicio lumină. Îşi luă pardesiul, încuie maşina şi începu să meargă înapoi spre Paradise. Se răzgândi zărind nişte faruri în depărtare. Grozav! Nu era decât un singur drum, aşa că
