Sîngele meu e evreiesc, îi dau eu replica, dar de gîndit şi de simţit gîndesc şi simt româneşte.
îşi dă seama că n-a nimerit-o şi tace. Apoi se repede la altul: da' tu, bătrînule, cîte moşii ai avut?
(Răspunsul meu, parafrazîndu-1 pe Churchill, a cărui mamă era din Statele Unite şi care declara: sunt cincizeci la sută American şi sută-n sută Englez, ar fi putut să sune: sunt sută-n sută evreu şi mie-n sută Român.)
- Toate le putem afla, toate le putem cunoaşte, toate le putem învăţa.
Numai suferinţa nu. Credem că ştim ce e suferinţa, că nu mai putem avea surprize, că am mers pînă la capăt.
Da de unde! Suferinţa e veşnic nouă, proteică la infinit, orişicînd proaspăta.
-Si azi ca ieri Dăm chiot de alarmă Dar nu ne-aud îndepărtaţii semeni Calo e mort, Scaevola de asemeni...
- Cea mai extraordinară cugetare citită vreodată, în afara textelor evanghelice, e a lui Kierkegaard. Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.
170
- Lui C. G. Jung, în Ceylon, un preot îi spune: „Nu, lui Buddha nu i te poţi ruga. Nu-1 poţi implora. Buddha nu mai e. E în Nirvana."
Asta-i marea deosebire. Hristos, care s-a rugat mereu, aşteaptă mereu ruga noastră. E cu ochii şi cu urechile la noi, mereu la uşă
Hristos, ca şi Tatăl, lucrează mereu (Ioan 5, 17), iar la fiecare liturghie se jertfeşte. El nu e în Nirvana, la odihnă, la repauz, la deconectare. E pe şantier şi pune umărul.
- Numai păcătoşii pot gusta creştinismul în toată plinătatea lui. Pricina e exprimată de Sf. Simion Metafrast în rugăciunea sa pregătitoare pentru Sf.
împărtăşanie: „Nu este nici un păcat care biaiieşte iubirea Ta de oameni."
(Titlul cărţii unui fruntaş al Grupului de la Oxford, A. J. Russell: For sinners only. Numai pentru păcătoşi. Atîta doar, că se pare că suntem cu toţii păcătoşi.) BUGHI MAMBO RAG
... Va să zică începem cu sonetul lui Felix Arvers, primele versuri: Mon âme a son secret, ma vie a son mystere... //; categoria sturionilor: nisetnd, morunul, cega şi păstruga, hi a somonizilor: somnul, lostriţa şi faimoasa varietate a Rinului: truite saumonee care este roz... Şi după ce ai frecat bine amestecul de cacao cu zahăr... Fannv Seculici, teosoafă, moartă, de malarie probabil, la Suez; pe cînd se întorcea de la un congres care avusese loc la Madras... Nu, e din Le lac: O temps, suspends ton voi... Da e Bucura Dimibnmi, fratele ei fusese căpitanul vasului austriac pe care a venit în secret Vodă Carol la şaizeci şi şase... Dragă, la Sankt Moritz Titulescu locuia numai la Suvretta House şi mîncarea lui favorită ştii care era? Boeuf gros sel, dragul meu, adică o
bucată zdravănă de rasol de vacă, cu măduvă...
Aiud, Mai 1961
Mare discuţie în celulă despre vechea societate românească - veche, adică
dinainte de August 1944. Cei mai mulţi o condamnă surprinzător de aspru.
Recunosc şi accente care aduc cu Citadela sfărîmată a lui Horia Lovinescu. Ba un muncitor pomeneşte de „străşnicia" societăţii capitaliste.
171
Tăcusem, dar după observaţia asta mă bag şi eu în vorbă, arătînd că spre a nu fi socotit tendenţios mă voi referi - ca ori de cîte ori este cercetat comunismul
- numai la dovezi aflătoare în texte de-ale părţii adverse.
(Cine ar fi dorit, bunăoară, să dovedească inanitatea alegerilor n-ar fi avut să facă nimic alta decît să aşeze paralel numărul de voturi obţinut de fiecare fruntaş al partidului şi numărul de ordine al locului pe care-1 ocupă acelaşi în
„nomenclator", care-i statutul de organizare al cadrelor, un fel de Book of Precedency, de Registru al Ceremonialului chinez ori al Etichetei spaniole, spre a constata legătura indisolubilă dintre numărul de ordine din nomenclator şi ordinea descrescîndă a numărului de voturi. Dacă Nr. 1 obţine 99,6%, Nr. 2
obţine 96,2%, Nr. 3 95,8%; niciodată nu s-a întîmplat şi nu s-ar fi putut întîmpla ca Nr. 5, de pildă, să aibă parte de un număr de voturi superior - sau egal -celui din dreptul numărului 4. Această atît de simplă verificare a două coloane de cifre
- cifrele vorbeşte - ar fi fost mai edificatoare decît orice anchetă, greu de efectuat.)
Că deosebirea dintre „vechi" şi „nou" e adeseori factice şi că părerea că tot ce e nou este, oricum şi fatal, mai bun e tare fragilă, se vădeşte hotărît de pe unna unui document asupra autenticităţii căruia nu poate exista vreo îndoiilă pentru că
e vorba de o creaţie, a „noului" însuşi, de un film realizat de regim. Documentul, aşadar, nu poate fi respins ca duşmănos ori măcar compromis de părtinire.
Conceput şi tradus în imagini de un regizor oficial, distribuit unor actori autorizaţi (printre care artistul poporului, Gr. Vasiliu-Birlic), trecut prin numeroase etape de control de către toate organele competente şi purtînd viza cenzurii, miliţiei şi Securităţii; filmul Două loturi constituie - le-am spus colegilor mei - o irecuzabilă întărire a tezei că vechea societate nu era atît de straşnică pe cît se crede. N-o spune un adversar al noului regim, un agent al forţelor reacţionare ori măcar un observator neutru, o spun - în fotografii neechivoce şi cuvinte înregistrate pe bandă sonoră - autorii filmului făcut după
celebra nuvelă a lui Caragiale.
în film - film dealtfel credincios nuvelei, îndeajuns de bine ticluit şi cu haz interpretat - turbatul, şeful de serviciu al ghinionistului erou, îl întîlneşte pe acesta - care a lipsit de la birou opt zile în şir fără să anunţe - într-o cîrciumă şi beat. Şi ce face turbatul (implicaţia fiind că ceilalţi şefi de serviciu, neturbaţii, s-ar fi purtat şi mai domol)? îi spune că dacă nu vine a doua zi la serviciu sau cel puţin nu trimite cheile (pentru că nici această elementară cuviinţă nu avusese), va cere... să fie dat afară din slujbă.
172
Asta o spune turbatul unui funcţionar care lipsise opt zile de la serviciu, luase cheile sertarelor cu el, nu vestise că e bolnav, nici că nu poate veni, nici
altceva şi care e surprins într-o circiumă şi beat!
Grozăvie: omul este ameninţat cu darea afară din slujbă. Şi cum ne mai vine a rîde - îi spun preopinentului meu, muncitorul deţinut politic, subjugat de magia cuvîntului nou - cînd ni se pomeneşte, cum faci dumneata - de severitatea şi neîndurarea vechii societăţi de vreme ce ştim cu toţii că după vreo cincizeci de ani pentru o întîrziere de două sau trei minute bietul ftincţionar (căruia nu-i mai arde să frecventeze Carul cu bere), pomenindu-se în situaţia de a nu se fi putut urca în autobuzul ticsit (în întîrziere şi el cu vreo treizeci de minute), ar fi fost chemat la cadre, beştelit ca ultimul trădător de neam, interogat ca cel mai primejdios spion şi concediat pe loc ori încunoştiinţat că va fi azvîrlit pe drumuri la prima nouă abatere.
Dar chivuţele arestăluite înainte de prînz şi puse în libertate către seară
pentru că venise inspecţia şi le găsise „că nu aveau mandat." Chivuţe, dealtfel, nemolestate, bănuite nu fără oarecare temei şi ridicate de comisar cu prea puţină
tragere de inimă şi cu duhul blîndeţii.
