- Dacă-mi îngădui să vorbesc de o barbă albă, de animale, dulceţuri şi flori în cerul al noulea nu o fac desigur dintr-un antropomorfism atît de extrem încît nu poate fi măcar bănuit, ci fiindcă mă gîndesc la stări duhovniceşti a căror echivalenţă metaforică e cel mai bine redată prin căţeluşi, pisicuţe etc.
- Aşa să fie? Nu cumva sunt nu numai stări ci şi transfigurata lor materialitate?
165
Poate că nu stăruim îndeajuns asupra faptului că Ierusalimul ceresc nu va fi
altă lume ci tot aceasta, dezvrăjită, cu alte sensuri şi valori, la alte niveluri de curăţie şi intensitate, dar nu ruptă de imagistica proprie făpturilor create după
chipul şi asemănarea divinităţii.
- Bătrînul Haydn e întrebat pentru ce muzica lui religioasă este veselă în loc de a fi ceremonioasă şi solemnă.
Răspuns: pentru că ori de cîte ori mă gîndesc la Dumnezeu mă cuprinde veselia. BUGHI MAMBO RAG
- Oi fi d-ta, domnule, prinţ şi coborîtor direct din nu ştiu aţi domnitori, dar te-ai pişat şi nu te-ai spălat pe mîini...
- Eu!?
- Da, d-ta, ce te faci că nu ştii, ai umblat cu mîna la daraveră şi pe urmă ai atins cănită din care bem noi, care nu coborîm din voievozi...
- Dar nici nu...
- Ba da! De trei zile te urmăresc, domnule prinţ, şi ieri tot aşa ai folosit tineta şi nu te-ai spălat, vrei să ne infectezi pe toţi...
- Dacă mă spălam puneam toată mina pe cănită...
- Da, dar te spălai...
- Da nu vezi că nici nu e apă...
- Las' că ştim noi. Ce, ieri n-a fost apă? Şi tot nu te-ai spălat. Ce-ţi zici, pe ăştia lasă să-i ia dracu de mitocani...
- îmi atribui ginduri...
- Nu ţi-ar fi ruşine!
- Ruşine, dacă-i vorba aşa, să-ţi fie dumitale că-mi faci proces de intenţii şi-mi aduci acuzaţii gratuite...
- Ba să-ţi fie ţie, cit eşti tu de prinţ, porcule şi măgarule...
- Dobi...
- Bine ţi-au făcut că te-au băgat aici, aşa meriţi...
- ...toc împuţit ce eşti!. .
Tăcere, tăcere, domnilor, TĂCERE. Vine cârâitul!
- Din Pantelimon ne-am mutat în strada Armenească, în centru. E frumos, dar atmosfera nu e alta, atîta doar că-s oameni mai numeroşi şi 166
clădirile mai apropiate una de alta. O pace veche şi un fel de încredere în lume şi ale eî stihii domnesc şi aici.
Strada e asfaltată, cum mai liniştită nu se poate, pe margini sunt case
„boiereşti", curţi, grădini şi flori, întocmai ca la mahalaua de unde veneam. în faţa casei noastre - o casă pe colţ, din cărămizi aparente şi arse: verzi, roşii, albastre, albe - locuieşte familia Boerescu. D-na Eliza Boerescu e născută
Florescu, e fiica generalului Ion Emanuel, fost prim ministru şi proprietar al unui mic castel în Calea Victoriei. în amintirea reşedinţei părinteşti, are şi casa din Armenească un rum, mai micuţ. îşi are domiciliul acolo şi sora doamnei Boerescu, domnişoara Florescu, o „fată bătrînă", sprintenă şi umblăreaţă, mereu în căutare de suferinţe pe care să le aline. Colonelul Florescu, al treilea frate, capra rîioasă a familiei - decăzut, ajuns casier pe la Hipodrom - nu e primit de surorile lui.
Alături de noi e casa lui Mihai Şeteanu, consilier la Curtea de Conturi; băieţii lui sunt unul cu un an mai mare, celălalt cu un an mai mic decît mine.
Noii vecini ne primesc amabil. Pe atunci vecinii erau ca rudele şi nici cel mai ticălos dintre oameni nu ar fi angajat slujnica plecată de la un prieten ori de la un vecin. în casa de vizavi muzica e la mare preţ şi mama, bună pianistă, e chemată des. Pianul îi deschide şi uşile altor case, astfel încît ajungem să
cunoaştem o mulţime de lume din societatea boierească.
La familia Şeteanu sunt poftit săptămînal şi la toate sărbătorile. Holul casei este imens şi cu înălţimea cuprinde două etaje. De Crăciun, fără greş, pom—
cum nu mai văzusem şi nu mai aveam să văd. Unchiul răposatei doamne Şeteanu, generalul Zossima - cu o barbă albă de patriarh, în evantai, una din cele
mai vestite bărbi ale Capitalei — e Moş Crăciun.
Frumoasa şi încăpătoarea vilă, cu scară interioară, e împodobită cu fast şi e plină de musafiri. Cadouri nenumărate, bunătăţi, lumini. Totul nu-i decît veselie, căldură şi bună voie. Barba lui Moş Crăciun pare anume coborîtă din cer şi sfinţeşte locul. Afară, strada e tăcută. E ca în Colindul de Crăciun al lui Dickens de fermecător şi de blînd. Dimineaţa, de Crăciun şi de Paşti, doamnele Boerescu şi Florescu mă răsfaţă cu o cutie de bomboane cît toate zilele...
Greu îmi va veni să cred, după mulţi ani, că toţi oamenii aceia au fost nişte bestii. Cît i-am cunoscut, superficial desigur, dar îndeajuns pentru a nu comite greşeli fundamentale, mi-au rămas mai degrabă în minte ca oameni de multă
fineţe, plini de bonomie şi simplicitate, pe
167
