Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.

Şi să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi.

Să fim curajoşi şi îndrăzneţi.

Şi să fim blînzi şi smeriţi cu inima.

Să nu scoatem sabia.

Şi totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pămînt ci sabie şi foc; dihonie şi despărţire între fiu si tată, între fiică şi mamă, între noră şi soacră.

Să nu ţinem la viaţă, să fim oricînd gata s-o jertfim, defăimînd deşertăciunile.

Şi să avem drept scop suprem dobîndirea vieţii veşnice.

Să nu căutăm mîntuirea în moarte sau neant, ci păstrînd modesta condiţie luptătoare a omului.

Şi să ne purtăm ca prinţii, să fim desăvîrşiţi, să ne îndumnezeim.

Să vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri.

Şi totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărît să ne vindece de ale lumii.

Să ne mai mirăm de Kierkegaard şi de Chesterton că din paradox fac temeiul filosofiei lor?

1924 ori 25

Excursie cu maşina. (Un Pierce-Arrow deschis, uriaş). Sunt pe bancheta din fundul maşinii între părinţii mei.

Pe o şosea, deodată, dintre stejari, o biserică şi o cruce în bătaia soarelui.

222

Puternică senzaţia produsă de strălucirea crucii metalice şi de unicitatea ei în cadrul tabloului unde totul e natural, numai crucea e făcută de mîna şi cugetul omului.

Jilava, ianuarie 1962

Vis fulgerător: e o noapte de iarna, cu vifor şi nămeţi, cumplită şi străveche.

Pe străzile troenite şi pustii ale Bucureştilor umblă disperat un om fugărit, ros de întrebarea: unde să se ascundă'? Poliţia e pe urmele lui, cu ordinul de a-1

împuşca. Urmăritul se uită încoace şi încolo, neştiind cărei uşi (gangurile, curţile n-ar fi sigure) sa-şi încredinţeze soarta. Omul acesta încotoşmănat şi hăituit e Căpitanul. El face la întîmplare cîţiva paşi. sună la o oarecare uşă, fie ce-o fi. E

pe strada Armenească. A sunat la mine. Eu locuiesc acolo. îi deschid, îl poftesc înăuntru, au-1 întreb cine e (ştiu). îl ajut să-şi scoată şuba. în cameră e o vatră

şi-n vatră focul arde cu flăcări înalte. Deîndată pun de ceai, aduc rom, mă agit, îl omenesc. îi pun la dispoziţie a doua odaie — locuinţa are două camere, taman cît trebuie. El stă încruntat, norii năpastei îi înconjoară fruntea înaltă; bucuros de căldură şi hrană, dar şi bănuitor, ager şi neînduplecat. Nu-i gata să creadă

orice, e şeful, e luptătorul care cercetează terenul cînd, atent la orice detaliu, înaintează în necunoscut, îmi spune cine este, îi spun cum mă cheamă şi se înfioară, se crede vîndut. Dar iată că izbutesc să-1 conving să nu plece în viforniţă şi la pieire, să treacă în camera cealaltă; e însă neconvins, se pleacă doar de nevoie ursitei. Cînd dau să deschid uşa spre a mă napoia în camera întîi flăcările din vatră par a cuprinde casa toată...

— Credinciosul e fericit, aşadar apărat, însă e şi vulnerabil, expus ca un convalescent, ca un jupuit de viu. E în casa de sticlă, îl văd toţi, şi-n situaţiile cele mai intime.

Citi in Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat: dar nu numai în

Cel de slavă, ci şi în Cel al durerii şi abjecţiei, cel pălmuit de sluga arhiereului, pus cu faţa acoperită să ghicească cine îl îmbrînceşte, îndemnat să se bucure de către cei care îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El.

Cine va bea sîngele meu şi va mînca trupul meu, Eu voi fi cu el: dar sîngele care a curs de pe cruce şi trupul sfirtecat prin răstignire.

Nu numai că trebuie să ne înălţăm pe noi, ci şi scînteia divină din noi trebuie s-o aprindem.

Orice teofanizat participă la cele două suferinţe ale Mîntuitorului: batjocura şi răstignirea. Trebuie să ştie că în ochii multora pare de un 223

ridicol irezistibil şi mai trebuie să ştie că s-a înfrăţit cu durerea, trainic frate de cruce.

- Sălăşluieşte oare in noi cîte un anume păcat principal, cu adevărat singurul dăunător insului respectiv? Reduce el prin a sa prezenţă pe celelalte la simple accidente lipsite de gravitate? Se poate afirma, analogic cu Buffon, că

păcatul c omul însuşi"? Se poate vorbi ca şi Taine, de păcatul cel riguros personal ca de une făculte maitresse6]'?

Ştim care anume e păcatul cu siguranţă primejdios, luînd aminte la calea

nonă rezervată spre iad?

Medicina, demonstrind că microbii toţi se află în corpul omului şi că numai unul, la boală, devine ucigător, descrie o situaţie paralelă.

Există temperamente fiziologice şi morale; sensibilităţi corespunzătoare anumitor elemente ale mediului înconjurător. Alergii. Sensibil la frig, biinoară; de frig să se ferească. Alergie la parfumuri: de mirezme se va păzi. împotriva esenţialului păcat aducător de moaite va duce nevăzutul război cel care şi-1

cunoaşte: pe celelalte îşi poate îimădui a le lua peste picior.

Statisticile par a dovedi că puţini canceroşi pier de tuberculoză ori de pe urma unui accident. Diavolul e specializat. Ştie el unde bate Are, pentru tot omul, o poartă anume, personală, ca-n apologul lui K \fka.

1969, Duminică

Predica de astăzi a părintelui G.T. reaminteşte rugăciunea zilei de miercuri. Prin păcatele noastre îl răstignim pe Hristos, prin gîndurile noastre necurate îl batjocorim.

într-un anume sens, păcatul cu ghidul e şi mai abject decît cel cu fapta pentru că - nevăzut - îl însoţeşte necesarmente făţărnicia, impostura. Eşti în privilegiata situaţie a escrocului faţă de spărgător, care-şi riscă, el, viaţa; a hoţului din casă (de care nu te poţi feri) faţă de tîlhanil la drumul mare, cu tot pitorescul său alai: calul, pistoalele la brîu, căciula pe-o ureche.

Cu flecare faptă rea batem un cui în crucea Sa.

Imagine de groază.

Paharul din care gustăm la împărtăşanie e plin de sîngele Său, sînge în care sunt toate păcatele, urgiile, ticăloşiile, meschinăriile noastre. Din ele ne adăpăm.

Femeia care aduce despotului vasul plin de singele fiului ei răpus din înaltă

poruncă: na, safură-te.

Imagine de «roază.

224