până seară şi ce avem pentru asta? Câteva frunze verzi de tutun pe săptămână, o ciorbă şi-o bucată de mămăligăseara. Numai oasele şi pielea au rămas de noi.
— Unde ţi-e dumnezeul dreptăţii, Ilie? Dumnezeul la care ai fost învăţat să te închini!… Mehmet, unde e Allah al tău să te apere? Cine îngrijeşte de cadâna ta, de copiii tăi, câţi vei fi având?
— Patru am, bre, să-mi trăiască, răspunse Mehmet.
— Eu, unul, numai trei, spune Bălţatu I. Adam, soldat moldovean.
Prieten bun sunt cu prizonierii. Pierd vreme printre ei şi, când logofeţii sunt departe, ne întâlnim la marginea lanurilor şi sporovăim. Adică ei sporovăiesc şi eu ascult.
Îi ascult şi aud lucruri pe care nu le cunosc despre viaţa din satele lor moldoveneşti. Unii trăiesc pe lângă munte, alţii prin ţinuturile deluroase. Dobrogenii povestesc despre sate în care oamenii vorbesc mai multe limbi şi în care tătari, turci, găgăuţi şi români trăiesc laolaltă, fără nicio ceartă, fără nicio neînţelegere între ei.
— Sunt şi bulgari la noi în comună, spune Ioniţă Cârjă.
— V-aţi certat vreodată?
— De ce să ne certăm? Fiecare cu pământul, cu casa, cu vitele, cu bucuriile şi necazurile lui. Numai în o mie nouă
sute treisprezece am avut niscaiva supărări. Bulgarii din sat n-au primit cu bucurie vestea că ne batem cu bulgarii de dincolo de graniţă. Dar parcă noi am primit-o cu bucurie? Nu e păcat să te duci să împuşti oameni cu care n-ai nimic de împărţit şi să te laşi împuşcat ori schilodit de ei, aşa fără nicio pricină? Mare păcat!… Dar nu noi hotărâm… Hotărăsc alţii. Ne-au scos atunci, ca şi acum, din bârloagele noastre jandarmii. Am mers. Dacă am fi 533
avut capul deschis, să judecăm şi să vorbim şi să hotărâm noi, n-am fi avut ce căuta în războiul cu bulgarii… Ne-am ales cu holera…
Muncesc la culesul pălămidei cu ţiganii, cu ţigăncile, cu puradeii la un loc. Vătafii nu mă lovesc. Nici logofeţii.Sunt un fel de argat la conac, bun la toate. Curăţ ieslele, mătur grajdurile, ajut bucătarilor la mestecatul mămăligilor, la împărţitul ciorbei. Îmi prinde bine munca. Învăţ o mulţime de lucruri şi gândesc că mai târziu deprinderea cu orice fel de necazuri îmi va fi de folos. Ţiganii nu se sperie de ciomege, de bice, de ocări. Le sângeră spinarea, mâinile, picioarele… Blestemă pe limba lor, apoi, tot pe limba lor, încep a cânta. Uneori cobor seara cu ei jos, între râpi. La început m-au cam ţinut deoparte, dar când au văzut că
mănânc cu ei dintr-o strachină, că în jurul focului stau, caşi ei, pe vine ori lungit pe burtă şi mă scarpin de purici fără
fereală, aproape că au început a mă socoti de-al lor.Cu Tănase Fier-Rău, băieţandru ceva mai în vârstă ca mine, m-am împrietenit. Chira o cheamă pe sora lui Tănase Fier-Rău.
Să tot aibă treisprezece ani, dar pare de optsprezece.Obrazul uşor îi bate în galben şi ochii albaştri îi sunt. I s-au revărsat sânii, parcă ar fi născut şi alăptat. Intră în cort şi se-ntoarce cu ghiocul bunică-sii – un ghioc mare, lucios, cu buze cenuşii, răsfrânte. Se lungeşte lângă mine, în iarbă.
— Pune ghiocul la ureche!…
Îl pun.
— Auzi ceva?
— Aud… Auie ca o apă îndepărtată, care ar curge printre maluri de piatră.
— E ghioc adus de la Mărul Roşu… înainte de a începe războiul, colindam cu sălaşul prin lume. Am ajuns până în ţara turcilor când eram mică. Acum nu mai umblăm. Ne-a vândut bulibaşa munca boierului. Vrei să-ţi ghicesc în 534
ghioc?
— Ghiceşte-mi…
Focurile pâlpâie sub căldări în care fierbe mămăliga, sub oale în care e gata să dea în clocot ciorba de lăptuci., A scăpătat de mult soarele. Deasupra, cerul clatină stele mărunte, roşii, galbene. Chira are mijloc subţire şi picioare lungi. Descântă ghiocul şi face semne în jurul lui.
— Ai cincisprezece ani, aşa spune ghiocul…
— Cincisprezece am…
— Ai ochii albaştri-verzui. Aşa spune ghiocul…
— Am ochii albaştri-verzui… Nu mi-am văzut niciodată
ochii…
— Niciun om nu poate să-şi vadă ochii…
— Nu poate…
— Trăieşti singur în câmp, aşa spune ghiocul!…
— Singur în câmp…
— Nu eşti ca toţi băieţii, aşa spune ghiocul…
— Nu sunt ca toţi băieţii… Ştiu, şchiopăt când merg…
— Ai vrea să strângi în braţe o fată…
— Aş vrea…
— O ţigancă…
— O ţigancă!…
— N-o cheamă Chira… Chira e logodită…
— Logodită?
