— Du-te acasă şi vino mâine dimineaţă!
Numai vorbe spurcate i-au ieşit din gură.
După plecarea lui Dionis, bunicu-meu s-a ridicat, a ieşit din gaură şi s-a întors acasă. A aşteptat să pogoare 523
noaptea adâncă, apoi şi-a luat nevasta şi cazmaua şi s-a dus la săpătură.
Avusese dreptate în presupunerea lui. Din întâmplare descoperise comoara ascunsă acolo de taică-său.
N-a putut să aducă de toarte cazanul, atât era de greu.Bunicul a rămas de pază şi de câteva ori bunica a cărat cu căldarea aurul în bordei.
Unchiu-meu Voicu, fratele mai mare al tatălui meu, ţine mai bine minte întâmplarea asta. El povesteşte că bunica a aşternut jos lângă pat, o scoarţă. Aducea bani cu căldarea şi-i răsturna. Unchiu-meu Voicu, copil, s-a dat jos din pat şi s-a jucat cu banii. Taică-meu şi ceilalţi dormeau duşi. În bordei pâlpâia opaiţul.
Pe urmă a venit şi bunicul, cu cazanul gol. Era un cazan mare, de aramă, care prinsese cocleală pe margini.
Unchiu-meu Voicu a adormit. Până la ziuă, bunicul şi bunica au făcut ce-au făcut şi au pus în alt loc, mai ascuns, comoara regăsită.
A doua zi a venit Dionis să sape damul. Bunicul astupase groapa pe jumătate.
— Du-te acasă. Nu mai sap dam. Nu mai am nevoie de dam.
La o săptămână de la atingerea comorii, ultima nevastă a bunicului meu a murit: umblase cu banii. Din pricina asta, credea bunicul că i-a murit nevasta…
Avea bunicul un frate mai tânăr, flăcău – unul Gărgan… S-a însurat Gărgan Găbunea. I-a dăruit bunicul doi galbeni să-şi facă nunta. În ziua nunţii, înainte de a merge la biserică
să se cunune, mirele a căzut de-a-mpicioarele şi a murit…
„A doua moarte adusă în casă de banii blestemaţi”, gândea bunicul. A ascuns şi mai adânc bogăţia de aur.
Au trecut anii.
De la Putinei a venit un văr al bunicului. Se afla la mare anaghie. L-a rugat pe bunic să-l împrumute un galben.
524
Dornic să mai încerce o dată norocul comorii, i-a împrumutat bunicul. Când s-a întors acasă, băiatul rubedeniei zăcea cu gâtul umflat, babele nu i-au găsit leacul. Amurit şi ăsta.
„A treia moarte adusă de bani în familie”, a cugetat iarăşi bunicu-meu.
Nimeni n-a mai ştiut unde sunt tăinuiţi banii. S-a jurat bunicul că, atâta timp cât îi va fi dat să vieţuiască, să nu se mai atingă de comoară.
Au crescut feciorii şi s-au însurat. Au crescut şi fetele şi s-au măritat. În casa bunicului se auzea mereu aceeaşi vorbă:
— Tată, când o să ne spui şi nouă unde ai îngropat banii ăia?
Sau:
— Hai, mă, să dezgropăm banii ăia şi să-i împărţim.Ce-o fi o fi…
Bunicul rămânea neînduplecat.
— V-am spus: cât o să trăiesc n-o să aflaţi unde am ascuns comoara. Sunt banii dracului, sunt adunaţi cu omor şi cu haiducie, sunt bani afurisiţi. Dacă o să aibă
vreunul din voi norocul să-i găsească, mănânce-i sănătos.
Sunt pe aici prin cuprinsul ariei. Cu timpul o să găsească
cineva din seminţia noastră comoara.
Băieţii au început a îmbătrâni. Fetelor lui a început a li se zbârci obrazul şi a le cădea dinţii. Şi bunicul a devenit din ce în ce mai bătrân. Şi iată, bunicul l-a însurat şi pe cel mai mic dintre băieţii lui, pe tata. Cu Dumitra l-a însurat, cu Dumitra care era mai în vârstă decât el.
Dumitra i-a născut tatii copii. Şi s-a bolnăvit bunicul. De picioare s-a bolnăvit.
Rămânea bunicul pe prispă şi tata pleca la câmp cu nevastă-sa şi cu copilul cel mic, iar pe bunic îl păzea de muşte frate-meu Gheorghe. Vorba vine că-l păzea de 525
muşte. Punea lângă el o cană cu apă, o bucată de pâine, o tulea prin vecini după zbeng.
Şi într-o dimineaţă bunicul s-a simţit rău şi l-a strigat pe frate-meu:
— Hei, măi Gheorghiţă, vino lângă mine…
S-a dus frate-meu lângă bunic:
— Ascultă, am să-ţi spun un lucru pe care să nu-lmărturiseşti nimănui. Am să-ţi destăinuiesc unde se află
îngropată comoara veche. Să umbli la ea când ai să te faci flăcău. Şi să nu-i spui lui taică-tău. Mă asculţi, Gheorghiţă?
Bunicul era bătrân şi bolnav şi fuma tutun din lulea de pământ… Şi gura bunicului mirosea a mahorcă. Fratelui meu nu-i plăcea mirosul acela.
