Câteva idei mai le memorez, marele centru... "eul". "Nu se poate". Vointa. De ce? forta... Lumina persista din ce în ce mai tare, mai orbi-282
283
toare, în timp ce eu, uitând ca am ceva, uitam ca sunt pamântean si ma cazneam sa pricep...
Afara, ninsoarea a contenit; o simt, îi vad culoarea si cantitatea, dar numai în vis. S-asa e de bine...
7 decembrie
încet! încet! Nu fugi prea mult, nu citi afisele de pe garduri, ca iar te obosesti.
Ce, nu vrei sa ma asculti? Ei! Ei, iar o sa te îmbolnavesti si iar o sa te doara.
Mai tii minte cât te-a durut? Ce, ai si uitat? Ei, asta-mi place. Când esti bolnav tipi ca te-am surmenat si acum...
Ti-am spus, eu ma duc la Sosea, dar tu nu mai zburda atât de mult: fa-te ca nu vezi, nu auzi; nu te mai impresiona atât de figura cersetorului si nu mai protesta contra trecatorilor care te întrerupeau odata din planul tau. Atunci o sa te faci bine si sa mai spui multe. Kaiue, haide, nu te încapatâna, ca acum ma întorc. Ce-ai cu biata pasare? Ce, crezi ca se uita la tine? Ma, ce prost mai esti? E nostim ca te crezi subiectul gândirii bietei pasaruici, dar stii ca e nostim,
prea te crezi mult, puiule. Ei! acum taci! Taci, nu vreau sa mai aud nimic. Ce?
Zici ca o sa ma parasesti, începi cu amenintarile? Zi, trebuie sa te ascult pe tine, eu "Vointa", pe tine, niste imponderabil calduros, niste "du-te vino" fara nici o vointa. Pentru nimic în lume!
Ei, fii cuminte! Te-ai suparat, atunci dormi, asa... foarte bine... ei, ei, acuma-mi placi.
8 decembrie
Astazi, fiindca m-am vindecat, am iesit sa ma plimb. încet, încet, tot certându-mi gândurile, ca si ieri în pat, ajung la Arcul de Triumf de la Sosea. Maret, impunator, dar cu aspect zdrenturos din cauza schelelor sale, asteapta carabanirea pulberei albe, care, hodoronc-tronc, l-a înbra-cat asa, fara nici un rost, pe el, al carui ideal e "sa fie de piatra".
Stam si, privindu-l, parca "simteam" cum fierbe de mânie colosul ca... au încercat sa-i schimbe fizionomia; cautând sa-l îmbuneze pe el, facut anume pentru maretie. Adica nu merita o lectie buna? Ba bine ca nu? Dar se muncise el si nu se putuse scapa de albiturile de pe el, cu zbucium, rostogoli vreo doua schele, dar apoi se resemna, bucurându-se de câte ori lucratorii curatau parazitii cu lopata si râzând din toata inima când copiii - albiturile - se lungeau, se micsorau si-si schimbau forma,
si picurau încet-încet în capul lucratorilor de jos, care înjura atât gheata, cât si soarele.
Trecui mai departe agale, dus pe gânduri, fara voia mea; priveam aleile albe pustii, zdrentuite si umilite, tufisurile transparente, acoperite în parte cu troiene, si pomii înalti, vesnic independenti, care se înaltau tot mai mult ca sa gaseasca, sa ghiceasca macar în departare, parfumul calduros al primaverii sau uitându-se jos, jos pe la radacina, daca nu cumva ghioceii s-au ivit. Si-n miopia lor, copacii luau crengutele pudrate drept ghiocei si, cutremurându-se de bucurie, începeau concertul, întâi în adagio, apoi "con molto alegretto", ca sa vesteasca semenilor ca februar, piticul subpamântean, si-a trimis câtiva spioni, mascati în ghiocei, ca sa cerceteze daca poate da drumul primei serii de flori prima-varatice.
Pe data, însa, crivatul îl gonea în "Alegro con fuoco" diabolici, silindu-l sa ceara iertare si rupându-i crengile ca semn de pedeapsa.
...în furxi vila lui Minovici se H^sena cocheta, ca o tarancuta vesela, iar zmeul de brazi îi râdea pe sub mustati, facându-i cu ochiul: "Ei, ce zici, leicuta, de zapezile astea mari? Apoi sa-ti spun eu, pe Furnica ce de mai erau, si-un ger, de gemeau mugurii..."
începuse sa ninga.
10 decembrie
- Fugi, mai omule, de-aici, nu mai minti, ca doar n-ai baut gaz. Adica vrei sa ma orbesti tu pe mine, ca ai fost bolnav din "surmenaj". Ma, da prost ma crezi. Cica
"surmenaj". Si la cine? Fugi ma c-ai tras chiulul ca un tata. Hei, hei, "surmenaj"
adica.
Rezemat de banca, priveam aiurit la colegul care, cu o mutra hotarâta si vesela în acelasi timp, îmi spunea aceste vorbe pe tonul cel mai simplu din lume.
Uitasem sa mai scot si sapca, scapasem manusile din mâna si nu stiam cum sa-mi înghit lacrimile. O furie nebuna îmi lua mintile si ma tenta gândul sa iau cu amândoua mâinile lemne din lada si sa-i sfarm capul, dar ma stapânii. Ca sa arat ca nu ma supar si ca afirm cele spuse, zâmbii, dar zâmbetul mi se slei pe buze, transformându-se într-un rânjet de mila, dându-mi expresia unui condamnat.
Toata ziua auzii râsete înfundate prin fund, iar când dirigintele citi biletul de motivare, cu motivul "oboseala nervoasa", toata clasa izbucni în râsete.
Ma-ngalbenii, îmi pierdui mintile, dar d-l ce examina notele, nu prea stralucitoare, bineînteles, spuse cu-n zâmbet ascuns: "Nu se moti-vea-za". Alt hohot.
284
285
în recreatie plânsei în odaita de lânga laborator, iar în clasa, vazân-du-mi ochii rosii, baietii, colegii mei, întelesera.
- Ia te uita cum se prepara Eliade pentru chiul, ma, da bine stii sa te prefaci, felicitarile mele.
- Tu esti bun de actor, da\' tragic, când eroul plânge.
-Zi, te-nvârtisi de-o saptamâna pe da\'i boj! Sa-ti fie de bine; da vezi ca ulciorul nu merge de multe ori la apa!
Mama îmi iesi sprinten la usa.
- Te mai doare capul "lelu"? Ce-au zisa baietii, da\' profesorii? Pe data îmi schimbai fizionomia:
- Bine, mama, nici nu ma mai doare capul, nici... A, dar sa vezi, la scoala toti baietii m-au întrebat ce-am avut, mai ales profesorii!...
Observai cum i se lumineaza fata.
- Zi, le-a fost dor de tine. Apoi, asa se face între colegi. Si murmurai aiurit, cu mâna pe clanta usii:
- Da... colegi.
