- Celor care n-au îndurat niciodata lupta pentru împlinirea unei absurditati li se pare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea, am încheiat eu, crunt, privindu-mi prietenul.
Peste câteva zile, putin înainte de apusul soarelui, am auzit râsete si batai în usa. Venise Bibi si fata cu ochi verzi. Tie pot sa-ti spun; o cheama NiskaL.
Numele îmi lumina, deodata, amintirile. Stiam unde o vazusem, la Sâcele, pe cararea alaturata liniei ferate, cu sase ani mai înainte. Avea rochie scurta de adolescenta si fugea printr-un lan. Un domn carunt o strigase: "Niska! Niska!"
în dupa amiaza aceea, eu ma hotarâsem sa-mi
177
închin viata chimiei. Legasem juramânt cu mine însumi sa nu-mi pierd ] vremea cu nimic altceva. Pe cea dintâi fila a unui caiet Jurnal, scrise- 1 sem, în dupa amiaza aceea, cea dintâi porunca: "Nu voi iubi!..."
Amintirea îmi ratacise sufletul într-o vara singuratica, într-un sat de J munte, printre încordari si nostalgii de mult apuse. Vizitatoarele mele 1 ma priveau fara sa-mi înteleaga umbrele fetei, amare, amare.
- Nu-ti pare bine ca am venit? Niska îti multumeste înca o data...
- Lasa-ma sa spun eu... Am venit sa-ti amintesc ca te-ai purtat foarte dragut acum câteva seri si mi-ai vorbit foarte frumos, desi la plecare te-ai suparat si mi-ai prezis niste minciuni pe care acum sunt sigura ca le regreti...
Am îngânat câteva cuvinte fara rost si le-am oferit scaune. Niska se uimea în fata fiecarui raft. Scotea cartile, rasfoia, admira, exclama.
- Ma primesti bibliotecara? Sa vezi ce frumos stiu sa asez cartile...
Spune da!...
- Biblioteca nu poate fi rânduita de mâini straine.
- îmi pare bine ca stii si asta!
Credeam ca s-a suparat, dar îi zarii ochii zâmbind.
- Cu dumneata nu stiu cum sa ma port, marturisii eu. Daca îti vorbesc sincer, te necajesti, daca îti vorbesc rezervat, ma suspectezi...
- Vorbeste-mi ca si cum ti-as fi prietena...
Am rosit de bucurie, dar m-am prefacut încurcat de intimitatea pe care mi-o vadea si mi-o cerea Niska.
- Stii ce se vorbeste asupra noastra? Ca a fost o încercare de rapire neizbutita.
Auzi; ca si cum ar fi fost numaidecât nevoie de rapire!... Bibi, prietenul tau, care s-a purtat revoltator de cast, sa fie învinuit de abuz...
De ce "revoltator" lânga "cast"? I-am vorbit Niskai despre imboldurile mele etice. I-am spus ca, în constiinta-mi, faptul acesta e concret si viu, nu luat din carti, nici mostenit din copilarie. Eticul e o descoperire, o cucerire de a mea în ultima iarna. I-am spus de ce nu trebuie sa confunde un suflet luminat eticeste cu un rigorism uscat si absurd, cu un moralism pedant si fals, ca tot ce e poruncit de familie si scoala prin teroare. Eticul trebuie sa se cristalizeze ca o încheiere de experiente.
- Dar aceasta nu o face nimeni...
- Au facut-o altii, înaintea mea. De ce sa nu o traiesc si eu, înca o data?... Crezi numaidecât ca a avea o constiinta cu valori etice înseamna a fi castrat, îmbatrânit, nesimtitor sau imbecil? Crezi ca etica nu poate vietui alaturi de pacat, alaturi de ispite?...
- Opreste-te, opreste-te ca nu mai înteleg... De altfel, ma simt atât de straina...
- Femei\'a nu poate experimenta eticul.
178
- Si dumneavoastra, barbatii, puteti?
- Nu toti: o elita. Trebuiesc serii întregi de experiente ca sa pârgu-iasca un suflet masculin. Câti le suporta, mai ales acele experiente care primejduiesc viata, somnul, linistea?...
Seara se pogora lin în mansarda. Cea dintâi seara de primavara când întârziau sus, la mine, studente. N-am vrut sa le-o spun. Niska m-a întrebat daca am tigari. Nu fumase pâna atunci, dar simtea un dor sa fumeze... Bibi refuza cu încapatânare.
Lacramând, zâmbind, frecându-si pleoapele, cu sprâncenele mobile, sfârsi jumatate de tigara. Alaturi de restul meu, o pusei într-un plic si scrisei data.
- Ce faci? -Le pastrez...
- Farmece?
- Nu, amintiri.
Am râs, înveseliti de tristetile care se vor aduna de acum deasupra plicului, ani dupa ani.
Coborând scarile, Niska m-a întrebat daca ma poate vizita.
- Ai cea mai simpatica odaita si cele mai multe carti... E reconfortant...
I-am spus ca în anumite zile, când am mai putin de lucru, primesc câteva ceasuri.
- Si care sunt zilele?
- Niciodata nu m-am gândit sa le fixez.
- Cu alte cuvinte, nu vrei sa ma primesti?
- Mata exagerezi.
- Ei bine, nu te speria... n-am sa vin...
Umbrele care mi-au întunecat ochii, nu le-a observat.
- Si eu care credeam ca ne vom împrieteni... Voiam sa-ti prezint si pe Viorica...
Nu stiam ce sa-i spun. Taceam, încruntat.
- Ne putem întâlni câteodata...
- Mersi, esti prea dragut.
A plecat, râzând nepasatoare. Bibi mi-a spus:
- Sa stii ca de acum îi cu adevarat suparata...
Seara, un bilet de la Radu: "Mâine merg cu Nonora la cinematograf. Vrea sa vii si tu. înainte de cinci, la mine".
