- Cât sunt de inculta, se întrista ea.
Forta lui Martin Eden a impresionat-o. îmi spuse cum nu poate suferi baietii spilcuiti, draguti si prosti. îmi destainui preferinte prin Universitate, printre profesori si studenti. Eu îi povestii conflictul meu cu recenzia din revista universitara si fui fericit ca îmi da dreptate. Cum de am ajuns, apoi, la Sixtine si la ocultism?
Nu aveam nici unul, nici altul, ceas. Masuram timpul dupa luna si dupa oboseala ei.
- Crezi ca mai avem mult?
Eu îndragisem raspunsurile afectând maxima.
- Un drum în noapte nu-l sfârsesc decât zorii; dar niciodata nu oboseste în doi...
- Am început sa ostenesc.
- Daca vrei, bratul meu...
Mergeam, cu luna înapoia noastra. Noaptea era tot mai rece si mai aromata de câmpuri.
Tremura, îngreunându-mi pasii. Eu, niciodata nu ma simtisem mai odihnit.
174
- Tot nu ti-e frica?
-Nu.
Si mergeam, si eu vorbeam, iar ea ma asculta, cu parul înfrigurat de adieri. Si înapoia noastra, luna. Iar înaintea noastra, soseaua alba, ducând spre orasul cu lumini multe în noapte.
Am ajuns târziu, dupa doua, în fata casei. Povara bratului mi se paruse binecuvântata. Ma simteam mai puternic, cu muschi proaspeti. Ea pleca pleoapele si pasea istovita.
Orasul o înviorase o clipa. îmi marturisea ca trecerea pe acea ulita de periferie, cu latrat de câini si felinare pâlpâind, o înspaimântase. Pe bulevardul pustiu înainta cu încredere. A trebuit, apoi, sa urce stradela cu piatra tare, si osteneala o coplesi. Rasufla prelung.
în fata casei, o întrebai:
- Parintii d-tale n-au sa te certe?
- Parintii mei nu stau aici. Si apoi, la vârsta mea, sunt absolut libera...
îi întindeam mâna, spunându-i "noapte buna". Ma opri.
- Nu mi-ai ghicit viitorul. Sa-ti mai arat palma? -Nu.
Mi-amintii de toate hotarârile si nadejdile pe care mi le marturisise: îsi va lega viata numai de un om superior; va sti sa înfrânga vointa parintilor si prejudecatile mediului. Acel om nu-i va fi numaidecât sot, ci poate numai "le compagnon".
Si atunci i-am prevestit casatoria cu un barbat pe care nu-l cunoaste si care nu o cunoaste, viata de provincie, profesoara cu sot functionar, acceptând tot mai mult mediocritatea, cedând zi dupa zi, uitându-si nazuintele si dorurile, abrutizându-se de munca stupida, de absenta aerisirilor, de amanti si copii...
- Astfel, duduie, te va înabusi viata orasului mort, pustiu de suflete... Vei uita cartile frumoase... Vei lacrama sau vei plânge, poate, toamna. Toamna cheama atâtea amintiri... E stupid... îti vei pierde timpul amintindu-ti ceasurile de elan universitar si poate vei regreta renuntarile la originalitate... Va veni, însa, o vreme când nu vei mai avea nici regrete... Ci numai un sot vulgar si copii. Vei întelege ca tineretea ti-e definitiv încheiata, ca n-ai vazut înca lumea, ca n-ai trecut oceanul, ca esti osândita sa-ti suporti familia pe care ai acceptat-o întrun ceas de oboseala sau de lasitate plictisita... Vei duce viata obscura si mediocra a tuturor celor care îsi fac, tineri, visuri ca ale d-tale... Nu vei pastra cel putin nici constiinta înfrângerii.. Vei uita tot, tot, în mediocritatea sura Si invincibila...
175
De ce m-am întristat si eu, prevestindu-i? Si de ce simteam realitatea j cuvintelor, pe care i le rosteam deprimat eu însumi de soarta ei?....
Când am privit-o iar, plângea. Plângea, de aceasta sunt sigur; j lacrimile îi alunecau blând pe obraji, si din ochii ei se revarsau tristeti i de mare moarta.
A izbutit sa vorbeasca, zâmbind.
- Dumneata glumesti. Niciodata nu voi accepta viata din nuvelele lui Cezar Petrescu.
- Asa spun toti si toti sfârsesc acolo. Dumneata vei suferi mai mult, pentru ca ti-ai planuit vieti prea frumoase si te-ai nascut mai sensibila. Atât...
Iar a lacramat. Mi-era mila de ochii ei, dar simteam atâta bucurie salbatica sa-i prevestesc biruinta vietii mediocre si ucigatoare...
- Ca sa supravietuiesti, ai nevoie de o vointa si o perseverenta în nebunia renuntarilor, cum d-ta nu poti atinge, niciodata... Pentru ca esti femeie, si esti sensibila, si esti capricioasa...
- Voi gasi un om!...
Zâmbii. Ce era sa-i raspund? Ca sa sfârsesc, am glumit.
- Pun ramasag ca în trei ani vei fi casatorita în provincie, si ca nu vei fi fericita...
Precizez, resemnarea nu înseamna fericire... mai ales la anumite femei...
Ea a deschis alene poarta. O istovise atât drumul de la manastire...
Am plecat singur pe strazile pustii si reci. începuse vânt de zori. Ma simteam singur si puternic. Cu pumnii strânsi, cu ochii ridicati, alergam. Eram fericit.
N-am putut adormi. Am coborât din pat si, înainte de a începe lucrul, am scris:
"Jurnal intim de primavara; astazi, Florii, începe o viata noua pentru mine".
Dar m-am întrebat: de ce?- Am înteles ca dadeam prea multa însemnatate unui fapt ca oricare altul. Si am rupt foaia caietului.
Zorii limpezeau gradinile cu case de piatra alba. Poate eram singurul care vegheam. Si eram fericit.
176
IX. O CHEAMA NISKA!
La începutul Saptamânii Patimilor am întâlnit mai multi colegi din cerc, care mi-au comunicat zvonuri asupra disparitiei mele din excursie. Presedintele a fost nelinistit tot drumul. Ma astepta la fiecare gara. Radu a venit chiar în dimineata aceea sa ma caute. A ramas uimit când i-am povestit întâmplarea. Credea ca îi ascund.
- Numai atât? -Da.
- Ori esti prost, ori esti îndragostit, ori esti nebun... Nu ramâne oricine noaptea cu o fata, care îi place, în padure... Ai pierdut o ocazie.
Pentru ca era Radu cel care ma mustra, am încercat sa-i explic ca la fiecare împrejurare eu caut solutia cea mai perfect etica, cea mai frumoasa si cea mai noua, si cea mai eroica. A fost mult mai frumos drumul pur în noapte, alaturi de o necunoscuta, simtind cum îmi ajunge prietena, decât oricare alta serie prelungita de îmbratisari, sfârsite, poate, cu o siluire pe brazde. Aceasta o putea face oricine. De ce sa nu vietuiesc fapte pe care numai eu sa le pot înfaptui? De ce eroul sa fie . înteles întotdeauna ca o bruta, când depasirea nietzscheana catre supraom se poate face pe calea împlinirii celor mai nebunesti porunci etice? De ce sa nu ma deprind cu necesitatea cotidiana a eroismului, astfel ca viata mea sa ajunga a functiona firesc o viata eroica?
Radu îmi cunostea prea bine ispitele si posibilitatile sexuale; nu ma putea banui de castrare, de timiditate, de insuficienta. Asadar, purtarea mea nu fusese poruncita de slabiciune, ci de fortele spirituale ce-mi stapânesc constiinta. De aici, o serie de tâlcuri date crestinismului: si Radu parea ca ma
întelege si ma explica. Desi, adaoga, el n-ar fi putut face nebunia aceasta.
