- Spune-mi, Nonora...
- Daca ma razbun si te îngrop în zapada?
- De vie?
- Uite, am glumit. M-ai iertat...
Tremuram. Se lasase frig peste zapada. M-am întors acasa cu pasi usori. As fi alergat. în mansarda am privit oglinda mult, mult. M-am hotarât sa-mi las parul lung, sa-mi îngrijesc fata si sa-mi cumpar gulere albe.
Citeam, dar sufletul meu nu mai era al cartilor. Ceea ce întelegeam si simteam din carti, însemnam pe hârtie, cu creierul. Munceam ca la împlinirea unei datorii sau a unui obicei. Ma gândeam tot mai rar la mine însumi. Evitam sa ma adâncesc, sa ma întreb, sa raspund.
Pentru ca parasisem disciplina Jurnalului, îmi îngaduiam sa ma contrazic fata de mine, zi de zi. Nu urmaream nici o idee intima. Lecturile nu ma mai nelinisteau. Le închideam în creier, în ceasul când începeau repetitiile.
Vietuiam o viata noua, ispititoare. Descopeream zi: dupa zi cum sa ajut duduile la îmbracat, cum sa raspund modest si politicos laudelor aduse bibliotecii, cum sa zâmbesc, cum sa-mi îndulcesc asprimea privirilor.
Austeritatea adolescentei se risipise în toamna. Uitam cu multumire tulburarile care altadata îmi scurtau noptile. Parasisem ambitiile cu care învinsesem liceul.
Ma simteam atât de fericit în mansarda mea plina de tineri... Pierdeam tot mai multe nopti cu Radu. Vorbeam despre Nonora. El o sarutase; saruta patimas, muscând buzele. Eu ma prefaceam nepasator, pastrând masca sufletului vechi, care se naruia fara sa-i înteleg, împrejurarile.
Ma desteptam diminetile tot mai târziu. Ma asezam la masa ca un functionar care asteapta fluieratul fabricilor. Citeam, citeam. S-ar fi spus ca cineva ma însarcinase sa-i rezum anumite carti. Rezumam corect, fara graba. Adunam fise în cartoane. Si ma surprindeam gândind gânduri obraznic de streine fiselor.
144
Noapte cu colinde la Patriarhie si Palat, îngramaditi în masini mari, fetele în costume muscelene, noi aprinsi de vinul patriarhului si îmbatati de izbânda... Si regele care ne întreba, pe fiecare:
- Dumneata?...
- Chimia industriala, Majestate...
Si masa cu belsug boieresc de la Patriarhie, si Gaidaroff care se întreba câte tigari putem pune în buzunar, si Nonora care se înecase cu un cataif, si presedintele care râdea fericit si sorbea pahare cu vin rosu, si dirijorul care ne felicita...
Am colindat, tot mai bine dispusi, la trei ministri, un filantrop, un director de ziar si la decan. Dupa miezul noptii, masinile ne-au lasat în fata unei curti ciudate. Era surpriza presedintelui: o sala, la un prieten, cu pregatiri pentru petrecere pâna dimineata. Exclamatii, uimire. Ma aflam între Bibi si Nonora.
Bibi descoperise un plic de vizita si se distra scriind pe margini întrebari: "La ce te gândesti?" Nonora raspunse: "La cel care trebuie sa moara". Eu am adaugat:
"Când?" Nonora scrise: "Acum". Bibi era înciudata: ... "De ce?" Eu citai din Cosbuc: "Nu cerceta aceste legi...". Nonora: "Esti nostim". Bibi: "Numai atât?"
Eu: "Sufar". Nonora: "Minti". Eu: "Ai ghicit". Bibi: "în prudenta sta fericirea". Eu:
"Zau?" Bibi: "Obraznicule!" Nonora: "împacati-va". Eu: "Nu mai avem loc pe plic"...
Spre dimineata, cu zapada înghetata sub stele, am întovarasit duduile acasa.
Noaptea trecuse atât de repede... Se statornicisera perechi, care îsi aruncau glume cu tâlc. Gaidaroff îsi fumase toate tigarile lânga o studenta în Farmacie, mica, ochi dracosi, sâni ispititori. Presedintele, în capatul mesei, emotionat:
- Domnisoarelor si domnilor... Baietii, entuziasmati:
- Vivatprofesores... Bibi, zâmbind:
- Eu, as... O blonda.
- Eu m-am întristat stupid... Haide acasa... Nonora.
- Ma plictisesc Radule, cauta-mi sosonii...
Radu suferise toata noaptea, între doua studente care vorbeau cu vecinii. A fost fericit ca l-a chemat Nonora. A condus-o acasa, brat sub brat. Eu am întovarasit pe Bibi si cautam fraze în care sa-i pot spune: tu, fara sa rosesc. Izbuteam.
*
Zile stapânite de viata, îndoieli si reculegeri nu ajungeau în suflet. Si eram fericit, în început de iarna alba.
145
///. NONORA
Nu gaseam prilej sa-mi surprind tulburarea. Ceasurile erau tot mai I putin ale mele. Le împartisem: cartilor si cercului. Carti se adunau, multe. Cercul se însufletise. Ne întâlneam, înca, în mansarda, pe înserat. \ Pregateam balul si festivalul. Duduile îsi cautau tovarasi pentru tom- j bola. Presedintele semna tot atât de multe hârtii si compunea tot atâtea j proiecte. Vicepresedintele, cel de la Chimia Industriala, palid si calm, cerceta propunerile cu zâmbet si logica glaciala. Nu se entuziasma, nu vorbea, nu se lasa coplesit de efuziuni colective.
Zâmbea dupa fiecare discurs.
- Acum, sa examinam si teza contrarie...
îl enervau retorica si cartile lui Nicolae Iorga. Atât. Bibi se gândea tot mai mult la Andrei, si tot mai prietenoasa se arata fata de mine. A pritnit cea dintâi sa petrecem noaptea Sfântului Vasile, împreuna cu "elita", la mine, sus. Nonora, surorile bune de la sopran, poreclite "Florenta", doua mediciniste sentimentale, blonda Mariuca, Gaidaroff, co- j mitetul, câtiva de la Drept, Radu, Andrei erau invitatii. Presedintele a \' hotarât suma pe care trebuia s-o depuna fiecare pentru sticlele de. sampanie.
In ajun m-a vizitat un student spatos de la Politehnica, cu zâmbet umed si cu ochi pistruiati. Mi-a spus ca e membru în cercul nostru, ca si-a platit cotizatiile si vrea "sa petreaca revelionul" cu noi. îmi vorbea intim, cu glas de bas cinic, si-mi spunea "sefule". Fireste, am acceptat. La plecare, clipind din ochi:
- Jocuri au sa fie?
- Nu stiu; presedintele...
