Biletul m-a bucurat ca o mântuire. Nu mai vazusem pe Nonora din Duminica Floriilor. îmi amintii îmbratisarea zbucnita printre sicrie, cu buzele Nonorei scrijelindu-mi buzele...
179
X. L\'HEURE SEXUELLE
Am iesit din cinematograf buimacit; Nonora mi-a fost alaturi. Radu se ratacise printre primele banci. Trei ceasuri am prelins pumnul pe carnea Nonorei. Voiam sa-i dovedesc ca o biblioteca nu ucide siguranta actului vicios. Ea se alinta, tremura fierbinte. îi ghiceam uimirea: eu, si eu?... întrebarea ma mustra si pe mine; nu voiam sa raspund, stapânit de încordari. Pe Nonora nu o putea decât bucura descoperirea. Se prefacu ca-mi sopteste, cu capul plecat, si ma musca de brat. Aceasta nu poate însemna decât bine, gândeam eu. Ne-am despartit privindu-ne în ochi, ea fierbinte, eu încruntat. A doua zi, Nonora a intrat din nou în mansarda. Si-a regasit jetul lânga soba de zid. A deschis ferestruicile în primavara. Râdea, cu par întunecat si ochi în cearcane. Era prea calda, si genunchii prea ispititori, si în sufletul meu nelinisti se voiau uitate. Bratele i-au frânt trupul, si-au alunecat buzele pe umeri, pe sâni. Nonora palpita, fara sa se împotriveasca. La un zvon din strada, a tresarit.
- Daca vine cineva?
- Astazi e Vinerea Mare... Nimeni nu se gândeste la mine...
- închide, în orice caz, usa...
Nu ma asteptam sa ramâna atât de lucida. Când m-am întors alaturi, copcile de la umeri erau desprinse. Aceasta îmi dadu curaj, desi stiam lot ce îngaduie Nonora.
- Baga de seama, nu te enerva prea mult...
O sarutam, o sarutam. Sânii îi erau goi sub desfatare, bruni si calzi. Pulpele atâtau mângâieri îndraznete. Nonora închise ochii si-si musca buzele. I-am spus atunci ca stiu ce vrea. Nonora m-a rugat sa tac. Mi-a poruncit sa ramân cuminte, sa nu ma tulbur inutil.
- Ai sa încerci nebunii...
I-am amintit ca îi sunt un prieten de al carui cuvânt nu trebuie sa se îndoiasca.
Nonora tresarea, îi suierau cald narile. Un spasm îi înserpui trupul, zvârcolindu-l. Sânii îi înghetasera; îi mângâiam cu obrazul, cu buzele. Tremurau, smeriti si provocatori. întârziam chinuit, cu ochii orbiti de caldura pântecului. Prelungeam asteptarea cu muschi în febra, cu lumini tulburi sub pleoape. Trupul Nonorei era tot mai aproape, tot mai nelinistit în chemari. Guri fierbinti i-au alunecat pe pulpe.
...Seara, dupa ce a plecat Nonora, m-am privit: ochii îmi licareau sur în cearcane, fata mi-era palida, parul umed. îmi simteam creierii grei, madularele istovite. Tremuram. Si nu eram linistit, si nu ma înseninam-180
Nonora venea aproape în fiecare zi si închidea singura usa. Venea la ceasuri când nimeni nu îndraznea sa ma viziteze. Si jocul începea cu aceleasi îndârjiri, cu aceeasi inocenta perversa a trupului pe care îl framânti si nu-l stapânesti.
Ne desparteam; ea linistita, eu torturat.
Pe Niska nu o întâlnisem, nici nu mai voiam s-o întâlnesc. Aflasem ca parintii ei au locuit în Basarabia, apoi la Craiova, apoi la Brasov. S-au resemnat sa nu intervina în viata si nazuintele singurei lor fiice. O vara ftizica îi daruise, înca din viata, casa pe care Niska o închiriase unei familii prietene. Avea .iestui bani ca sa plece, dar astepta sa-si gaseasca tovarasul. Voia sa aleaga.
Bibi se împrietenise tot mai mult cu ea. Mi-a marturisit, la un colt de strada, ca Niska e adorata sau urâta de fete, ca irita baietii sau îi îndragosteste. Bibi mi-o lauda exaltat. Mi-a vorbit de romanele pe care le-a citit Niska, de examenele ei, de licenta la care de acum lucreaza. întelegeam ca si Bibi o adora. Am întrerupt-o.
- De ce-mi exagerezi toate calitatile Niskai, crezi, poate, ca am sa sfârsesc prin a ma îndragosti de ea?...
- Nu se stie, zâmbi Bibi.
De ce mi s-a înfiorat sufletul ca mângâiat de gheara streina?... Atunci am simtit îndârjindu-se hotarâri vechi, otelite de ani, de toamne, de singuratati. Mi-au umbrit ochii viziuni pustii de balti în amurgit, pe care le cutreieram în luntrea cu tovarasi tacuti, cu priviri pe cer si gânduri pe ape. Mi-am amintit mireasma pietrei sub stele, singur cu muntele, veghind pe jnepeni zorii. Ratacisem mult, salbatic, si toate pornirile, si toate tristetile, si înfrânarile - nemarturisite - îmi picurasera într-un suflet coplesit printre celelalte suflete, desfatari si amaraciuni. Si ele ma înfiorau proaspete acum, la un cuvânt al fetei cu zâmbet.
Cât îmi îngaduia Nonora, lucram. Am înteles ca mângâierile ei nu le priveam ca o ispita ce biruieste, ci le porunceam din vointa mea, pentru nelinistile ce nu se limpezeau. S-ar fi spus ca Nonora nu era decât trup chemat sa astâmpere chemarile sufletului. Si nu le astâmpara, si ele se risipeau înlauntru-mi, silindu-ma necontenit sa-mi amintesc hotarâri pentru ceasuri grele.
Banuiam ca se lamureste o criza, dar nu voiam s-o înteleg. Nu voiam sa ma
gândesc la Niska. Avea prea mult din ceea ce gândisem eu, atâtia ani. Iar acum
- cu încordari ciudate în suflet, care nu ma întovaraseau decât în singuratate, si care ar fi pierit o data cu apropierea Niskai -nu-mi putea aduce decât piedici. O
doream prietena, si mi-era teama. Nu de mine; nu o puteam îndragi. Mi-era teama ca primavara, vorbirile în doi pe alei, rasariturile de luna, austeritatea sentimentala în care vie-181
tuisem îmi vor ridica neîncetat întrebari, doruri, nostalgii, care mi-ar fi I cheltuit timp si truda ca sa fie alungate.
Nu stiam; dar daca Radu iubeste pe Nonora? Rupeam o prietenie, fara chiar mângâierea ca e rupta de dragoste. Ma stânjeneau privirile lui Radu. Ma simteam vinovat, nu pentru ca primeam pe Nonora, ci pentru ca o primeam fara sa-mi fie draga si fara sa simt, ca mai înainte, pofta carnii întunecate si fierbinti.
într-o zi, când Radu a fumat si a tacut mult, i-am surprins ochii abatuti, tristi.
Am râs aflând ca e îndragostit. Trebuia sa râd. Din liceu, Ra--du se îndragostise de surorile tuturor prietenilor, de profesoara de engleza a lui Petre, de trei
"stele", de o actrita. La Brasov iubi ochi nostalgici în cabarete. In toamna aceasta a iubit iar, fara sa ne spuna nume.
- A câta oara iubesti acum? am iscodit eu.
- Nu stiu; iubesc.
Spunea taina aceasta cu o indecenta care ma facu sa rosesc. Eu socoteam ca anumite cuvinte nu trebuiesc rostite nici sufletului drag, nici siesi.
- Iubesti pe Nonora?...
- Nu. Pe ea am iubit-o asta iarna. Dar am facut r
au; e perversa si capricioasa.
Ma gândeam: prietenul meu osândeste capriciul...
- Viorica...
Am râs, l-am sarutat. Prietena Niskai era mica, fina, cu ochi mari si limpezi, luminata, cu fruntea alba sfârsita sub parul strâns la ceafa. Am cunoscut-o la biblioteca, în fata unei colectii de reviste filologice, alaturi de Bibi, care se gândea la Andrei. Aproape s-a rosit când mi s-a prezentat, în ziua filtrata prin ferestre reci, mi s-a parut cea mai fireasca si mai autentica fecioara. Avea umeri cald arcuiti, brate albe, gesturi blajine. Fruntea si ochii îi zâmbeau.
Buzele ascultau întotdeauna.
Si Radu o iubea...
- Ai sa-i spui? -Nu.
- Atunci?
- Astept sa-mi treaca...
- Nu e asa ca are sa treaca?...
- Totul trece, îmi amintii eu din Heraclit. Dar cum de ai iubit-o? Când ai cunoscut-o?
- Mi-a prezentat-o Bibi. în noaptea aceea am visat-o, desi eram baut A doua zi m-am gândit la ea. "Foarte simplu, mi-am spus; o iubesc! Daca îi chemam numele pe vreo melodie trista, ma întristam. Eu stiu; asta e iubire...
182
Gândeam si eu cu Radu: iubire... si ma bucuram ca n-am chemat nici un nume pe melodii triste, ci numai le-am rostit. Vazându-ma resemnat sa-l ascult vorbindu-mi de dragoste, Radu încerca întrebarea care îl ispitea de ani.
