Prietenul meu era palid si înfrigurat, si la lumânarea galbena a citit rugaciunea
Sfântului Ioan.
Lumânarica pâlpâia umilita de vânturi. Vânturile purtau norii si purtau fulgerele în pustietati.
Cât a durat tacerea noastra?... Nici unul nu îndrazneam sa ridicam ochii catre celalalt.
Se însenina. Zaream stele stralucind. Noaptea îmblânzise muntii, care îsi tânguiau acum înfrângerea. Izvorul blestema aceeasi ura salbatica, coborâta din veacurile ghetei.
Am deschis ferestruica fara sa rostesc un cuvânt. M-am asezat pe patul alb.
Eram ostenit, si în suflet îmi lacramau aceleasi bucurii alaturi de aceeasi gheara ce risipea întuneric.
Asteptam. Prietenul meu a oftat, tresarind. A privit, apoi, pe fereastra, în noapte. Sus, pe stânca din coasta schitului, un brad fulgerat astepta smerit zorii si mirarea calugarilor.
*
Dimineata, dupa ce am sorbit laptele în cesti de pamânt ars, am plecat mai sus. Laudam amândoi seninul, florile si vântul care se potolise.
Pe drum, am întâlnit un tânar palid, cu fruntea uimitor de larga, cu tâmple boltite. Venise si el, ca noi, sa locuiasca la schit o saptamâna. Era student la Matematici si Filozofie, dar, suferind de piept, nu se prezentase la nici un examen.
Ne-am amintit furtuna si spaima. Studentul veghease toata noaptea în bisericuta, închinându-se. Nu se sfia marturisindu-se crestin.
- Convertirea mea s-a împlinit în împrejurari stupide. Sufeream prea mult de piept si eram prea las ca sa nu ma tem de moarte. Nu aveam nici curajul sa pier. Nu-mi ramasese decât pofta de viata. Si atunci, am încercat vindecarea prin Christian Science. Am crezut, ca sa ma vindec. Faptul s-a petrecut la Geneva, unde mi-am cheltuit ultimii bani. Plamânii se însanatoseau din luna în luna. Minunea, cu temei de magnetism animal, m-a dus la Noul testament, la teologia catolica, iar acum, în urma, la credinta ortodoxa...
Prietenul meu se exaltase. Vorbea despre credinta simpla si mântuitoare, ce se pogoara prin har. Se împotrivea cartilor, teologiei, filozofiei religioase. Voia crestinismul absolut, pur, credinta fara nici o rezerva în dogmele bisericii.
186
- Surprind o contradictie evidenta în afirmatiile d-tale, întrerupse studentul; pentru ca, credinta în Biserica, pe care o marturisesti, e mai mult decât credinta în Noul testament, pe care de asemenea o marturisesti. Asadar, trebuie sa primesti teologia si, deci, filozofia, o data ce ai primit Biserica, întemeiata nu numai pe Noul testament, ci si pe învataturile patristice si conciliare. Daca esti ortodox pur, nu poti dispretui filozofia si teologia, desi datele prime ale crestinismului nu se pot nici cunoaste, nici repeta printr-un proces rational, ci numai printr-o experienta...
Banuiam o discutie interesanta, dar deplasata. Urcam o coasta aspra, sub cer clar. înainte ca prietenul meu sa raspunda, aparându-se poate împotriva învinuirii de protestantism pe care o insinua studentul, am vorbit.
- Eu nu cred în Dumnezeu. De altfel, gândesc ca nu întotdeauna crestinismul necesita credinta. Crestinismul e o spiritualitate antimon-dena, menita sa calauzeasca evolutia omului catre Dumnezeu, prin rasturnarea valorilor lumesti si înscaunarea valorilor divine. Asa e?
- Da. Crestinul moare si învie în Christos, prefacându-se din om un om de al lui Dumnezeu. Iar cetatea omeneasca, o cetate a lui Dumnezeu.
- Transfigurarea aceasta se face prin experienta mistica, iar nu prin dogma.
- Iar experienta e credinta...
- Nu. Aici e deosebirea si aici se iveste marea mea îndoiala. Eu nu cred, si totusi am avut o experienta religioasa, care mi-a pogorât în suflet viziuni de crestin, m-a transfigurat, m-a facut crestin...
- Cred ca nu ai dreptate. Ceea ce numesti dumneata "experienta religioasa" a fost siguranta mântuirii, adica siguranta harului, adica credinta.
- Si totusi, eu nu cred în Dumnezeu.
- O marturisesti aceasta acum, pentru ca te stapâneste ratiunea. D-ta singur ai spus, însa, ca experienta e o transcendere a constiintei rationale. Ai crezut atunci, experimentând pe Christos. Acum, ti se pare absurda credinta pentru ca o judeci. De fapt, daca recunosti o transfigurare a constiintei izvorâta din creier, recunosti si credinta. Transfigurarea e o depasire ce nu se poate face decât prin har.
-Eu nu cred în har; marturisii.
- Ti se pare ca nu crezi. Ti se pare ca viziunea omului ca egal de al \'ui Dumnezeu, pe care o stapânesti, ai câstigat-o singur. Ea nu ti-a fost decât daruita.
- Atunci, de ce nu mi se daruieste si o credinta statornica, cum are Prietenul meu?
187
- O ai, dar te temi s-o recunosti...
- Acum te înseli fundamental, dar nu starui. Voiesc sa-ti spun cum înteleg eu crestinismul.
- Acesta-i protestantism. De ce e nevoie sa întelegi d-ta un crestinism nou?
Exista unul singur, etern si infinit.
- Un crestinism actualizat, care e mai mult decât un rit si o credinta, care e îndreptar, criteriu si valorificare.
- Nu poate fi decât personal.
- Adica eretic, întrerupse prietenul meu. în mine exista acelasi crestinism viu, fecund, creator de valori; si-l recunosc ortodox si ecumenic. Nu am nimic personal într-însul.
- Acum gresesti si d-ta, vorbi studentul. Orice crestinism autentic e si personal, prin însusi faptul functionarii lui în viscere de spiritualitate proprie.
- Domnilor, implorai eu; discutiile teologice sunt întotdeauna interesante. Eu as recomanda chiar lectura teologiei dogmatice oricarui tânar; se întâlneste acolo o atât de pura si organizata spiritualitate, încât chiar cei care nu vor crede niciodata, care vor studia filozofia sau matematica, pot profita din contactul cu forme si functiuni de gândire complet purificata de gândirea planurilor inferioare, cu gândirea din istorie sau biologie...
- Atunci, de ce ne întrerupi?
- Pentru ca plecasem de la crestinismul meu. îti accept învinuirea d-tale de protestantism, desi eu îl simt, prin austeritatea si sobrietatea lui, pur ortodox.
Dar prefer sa fiu protestant si crestin decât ipocrit fiu al Bisericii. Pâna acum nu pot cunoaste un crestinism viu decât personal.
- Adica protestant. Fireste, e preferabil sa fii protestant decât budist sau necredincios. Dar d-ta întelegi consecintele credintei acesteia? Nu le caut în istorie; ti le amintesc în d-ta: nu esti crestin, tocmai pentru ca te socoti un crestin pur. Religia d-tale e pragmatism si magie.
- Te contrazici cu cele ce-mi spuneai adineauri.
- Nu-ti cunosteam, înca, erezia.
- Totusi, lasati-ma sa va spun în ce consta acest crestinism eretic.
- Fii te rog scurt, ca sa-ti pot tine minte toate greselile.
- Eu socotesc crestin orice erou al duhului. Orice suflet care vietuieste o viata eroica, e un suflet crestin.
- Nu înteleg.
- Am sa te lamuresc. Crestinul depaseste omenescul, fiziologic si social?
- Desigur.
