Nonora... Daca nu m-ar fi ispitit gura si soldurile ei, as fi ramas alaturi de toti ceilalti. As fi cunoscut fericirea mediocra si sura a vietii vietuite, tara pasi mari înainte. As fi capatat amaraciunea cinic sentimentala a celor care spun: mi-am trait tineretea! De ce se confunda risipirea tineretii cu vietuirea ei?... De ce nu întelegeau tovarasii mei ca o anumita sensibilitate, înstrunita de un anumit creier, poate experimenta în câteva saptamâni intens si vivace visul sau virtutile lor de ani?... Si de ce nu întelegeau ei ca porunca tineretii e de a trece înainte?...
Asteptam, asteptam linistea în dezghetul iernii. Si când tulburarea Nonorii se risipi, alte tulburari ma stapânira. Nu cautam sa stiu cine sunt. Nimeni nu se întelege, dintre toti câti îndura alaturi de mine carnea si duhul, îmi spuneam.
Niciodata nu voi izbuti sa ma cunosc asa cum îmi cunosc biblioteca. La rastimpuri, ma surprind. Ma luminez; ma în-fioara simtamântul ca acesta sunt eu, si tot ce spun sau fac altfel nu le fac din porunca mea, ci din porunca strainilor din mine. încerc sa rânduiesc cele câteva rezultate. Nu izbutesc; se exclud, se dusmanesc, se anuleaza unul pe altul.
Am hotarât sa aleg din mine anumite caracteristici si sa-mi spu1l-acesta sunt eu! Am coordonat caracterele si mi-am poruncit sa nu vietuiesc launtric decât pentru a le încalzi si a le face sa rodeasca. Voia" sa-mi creez o unitate cu riscul a oricâte renuntari si mutilari. Altminte111
•
156
nu as fi putut împlini nimic din cele ce amânasem pentru maturitate. Maturitate înseamna unul, palpitând sub rezerve, socoteam eu.
Trebuia ca tineretea mea sa-si aiba înteles în afara de carti. Trebuia sa încep maturizarea, sa-mi pregatesc sufletul pentru revelatiile ce în curând mi le va darui viata. Si noua viata se va petrece numai în mine, fara ca ceilalti sa o banuiasca. în curând, supravegherea si atâtarea mea launtrica îmi vor revarsa în creier si în suflet un prea plin al carui izvor ceilalti nu vor izbuti sa-l înteleaga.
Dupa o iarna începuta violent si sfârsita în întuneric, stiam si simteam un singur adevar: ca voi vietui doua vieti, una ascunsa, alta în plina iumina.
Cea subterana ma va stapâni si, pus la încercare, în timp de criza, voi sti sa aleg.
V. PROFESORUL
Dupa vacante, cursurile de la Filozofie erau mai putin populate, întâlneam studenti care nu întelegeau nimic din cele ce rostea, distant sau intim, profesorul. Socotisera filozofia o stiinta care începe, ca oricare alta, cu lamurirea elementelor: atomii, functiunile chimice, teoriile fundamentale. Dar filozofia, la Universitate, nu era o stiinta, nici o metodica, ci o înmanunchere de cursuri. Iar fiecare curs era un profesor, care vorbea ceea ce îl interesa pe el.
Nimeni nu stia ce este filozofia. Aflasera ca se studiaza, la seminarii, diverse si interesante probleme. Aflasera si lucruri noi asupra presocraticilor, la istoria filozofiei. La logica nu aflasera nimic, pentru ca profesorul vorbea prea clar si prea convingator, iar dupa câteva lectii auditoriul pierduse firul cursului si profesorul descoperise alte cinci.
Cei care se înscrisesera la Filozofie fara lecturi si experiente se surprindeau dezorientati si paraseau cursurile, preferând sa-si continue întâlnirile la orele de istoria literaturii române modeme, unde profesorul era glumet si sala întotdeauna bine dispusa. Era un obicei al Facultatii de Litere: nici un student nu putea pasi în publicistica decât polemizând ^lgar cu profesorul de literatura româna si estetica literara sau adulându-l la seminarii. Profesorul era batrânior, grasun, miop si blând, "orba îi era irezistibila, cu usoare bâiguiri si tolerate
greseli de ^amatica. Traia numai pentru literatura. îi daruise astfel un Institut si o tii, cu bunavointa guvernului si contributiile studentilor. Nu avea 157
elevi propriu-zis. Soarta profesorului era tragica si ma înduiosa; nu-lf laudau si nu-l respectau decât acei tineri care aveau volume de tiparit si] prea putin curaj sa-si caute editor. Sau tinerii care nazuiau catedre, con-l ferinte, posturi, bacsisuri literare. Profesorul era de o stranie si perversa naivitate. Nu întelegea nimic, vorbea si scria ca sa nu-l înteleaga nimeni, se socotea singurul critic estet al târii, se socotea genial, pentru ca era batjocorit, si era bun, si era blând, si zâmbea...
Parând inofensiv, contribuia totusi an dupa an la anularea bunului-simt literar si la minciuna. Fanatic, persecuta - poate regretând - pe cei care i se împotriveau, lui sau sistemului estetic. Cei câtiva care dovedeau curajul sa-l înfrunte sufereau consecinte ani îndelungati. O casa de editura le era definitiv închisa, un grup de reviste obscure îi insultau sau îi ignorau, la Universitate întâlneau neîncredere sau vrajmasii. Profesorul de estetica literara era temut si bârfit, era guvernamental si nu accepta tezele de doctorat care nu-i comentau sistemul.
Primise cele mai multe si mai nestapânite insulte din tara; nu se suparase.
Raspundea într-o limba jalnica, încercând sa fie polemic, neizbutind sa ajunga decent. Era profesorul cel mai glorios, cu sala numeroasa si selecta. Veneau studenti din toti anii si de la toate facultatile.
Vorba lui era irezistibila... Numai fetele nu întelegeau de ce e persecutat Maestrul. Fetele îl ascultau si, neîntelegându-l, îl socoteau profund. Fetele îi citisera cursul, confuz si nesfârsit; le crestea respectul, pentru ca nu-l puteau memora. Fetele ascultau cu desfatare atacurile tinerilor, dar nu le dadeau dreptate, afara de cazul când vorbitorul era frumos si brun.
Ore de întâlniri mai erau la cursul de literatura franceza sau la filo* logie. Se întâlneau numai perechile sentimentale, fete ce lucrau la Biblioteca Academiei, baieti cu gesturi romantice sau nationaliste. La literatura franceza, studentele copleseau. Se pogorau în sala miresme si\' fluturari de stofe, ca într-un salon.
Perechile se asezau în fund, lânga
ferestre.
Cursul de istoria artelor se tinea într-o sala comoda de conferinte, profesorul comenta cu o biciusca operele de arta proiectate. Sala, 1 întuneric, parea un trup ce respira patimas si prudent. Veneau aici perechile mondene, studente care dispretuiau sentimentalismul si studenti care stiau sa profite de ceea ce nu dispretuiau ele. Se asezau aproape, cu servietele si blanurile pe genunchi.
Repetau toti, cu dintii strânsi, acelasi gest, pe care-l cunoscusera dintr-un roman "en vogue". Cu timpul, ntifl mai stânjeneau. Fiecare stia ca vecinul sau vecina sunt tot atât de tulburati. Câte un oftat prea sincer nu mai revolta pe nimeni. Se descopereau toti, la lumina, îmbujorati, nervosi, încalziti.
158
Zvonurile despre însusirile cursului de istoria artelor se raspândisera uimitor de departe. Astfel, întâlneam la iesire studenti de la Politehnica ci studente de la Farmacie. Un prieten de la Drept venea întotdeauna cu o duduie frumoasa si neastâmparata, care nu absolvise externatul. Cele câteva studente cuminti se refugiau în primele banci sau se asezau pe strapontine. Baietii ajungeau îndrazneti.
Stiau si profesorii de cele ce se petrec în sala de conferinte. Dar cursul de istoria artelor nu se putea preda decât pe întuneric. De altfel, viciul era atât de inofensiv si practica atât de universala.
La seminariile de filozofie vorbea întotdeauna un student din anul III, marunt,
blond, subtil si elegant. Cei din fund l-au poreclit "Ghita". Cei din fata îi spun
"La Fontaine", iar fetele -"Gigi", pentru ca e curtenitor si îndraznet.
Se ridica si începe:
- Valorificând sub unghiul strict pedagogic si riguros scolastic aderent contingent timpului, locului si persoanelor (zâmbeste), încercând o subsumare a elementelor direct fecundate de exercitarea formala a unor metode care nu exclud preocuparea gnoseologica, accesibila printr-o noua structurare...
Nu întelege nimeni ce vrea sa spuna "Ghita". Profesorii îl suporta, timizi. Dintre colegi, nu îndrazneste nici unul sa i se împotriveasca. Raspunde, prompt si obscur:
- Ideatia kantiana si rationamentul prin recurenta...
Se afla vesnic în cautare de formule inedite. Ca sa faca un compliment, încearca duzini de epitete.
- Te flairez accesibila în simptomele d-tale etice... mai bine, în manifestarile d-tale neurologic-spirituale... sau în ecuatia cedarilor inevitabile...
într-o seara a venit la seminar un student tot atât de marunt, tot atât de erudit si de subtil. E cunoscut sub numele de "Galvanometru" sau "Micul Kant".
Vorbeste cu glas de adolescent si loveste cu pumnii în banca.
- Esti subversiv, l-a învinuit pe "Ghita".
