153
în mine, chemarile cresteau, cresteau. îmi vedeam anul farâmitat din pricina Nonorei. Si cel putin daca mi-ar fi draga. Dar nu mi-e draga. Mâ tulbura, numai.
Aproape de casa, Nonora îmi sopti, cu gura aproape.
- Mâine vin iar la tine...
- Poate sa nu fiu acasa.
Zâmbeam. Nonora ma privi, fara sa se supere, farâ sa se încrunte.
- Devii interesant...
Am platit birjarului, care s-a departat cu urechea la pânda. Simteam nevoia sa spun: "Nonora, ma plictisesc eu acum. Am nervi si am sânge. Tu ma enervezi fara a fi cel putin o femeie fatala. Si nu e nici cazul La femme et le pantin.
Ramânem prieteni. Dar la cinematograf cu tine nu merg si nici n-am sa te vad prea des. Ma consumi inutil. De altfel, am
de lucru..."
Nonora pasea lânga mine, O banuiam nelinistita.
- Vorbesti niste absurditati... Si tu, si Radu sunteti bolnavi: va socotiti irezistibili.
Poate crezi ca voiam sa te seduc, nu? Veneam la tine sa te vad în treacat, atât.
Nu poza în victima. Puteai fi mai politicos, daca
aveai de lucru...
Nu stiam ce sa raspund. Ne-am urat "buna seara" reci si rezervati. Pe strazi, întorcându-ma acasa, îmi era ciuda si ma simteam totusi fericit. "Am vointa, am vointa!..." ma minteam eu.
De arunci, Nonora n-a mai batut la usa mansardei.
Pe d-l Elefterescu l-au eliminat cu un mijloc riscant: i-au dat sa bea rom si vin alb. A cântat singur Gaudeamus în restaurant, a început sa plânga, a jurat ca iubeste pe Nonora si a fagaduit sa înscrie în cerc pe sotia si sora lui "Malec".
Stateau lânga el Gaidaroff si Radu, ca sa nu sparga paharele. Presedintele a cerut personal scuze familiilor la care se asezase "Leul", întrebând:
- S-teti antisemiti?
Dupa miezul noptii a început sa vorbeasca italieneste cu Gaidaroff.
Sfârsea toate frazele tânguindu-se:
-Ilpovero, "Malec"...
A învinuit Cercul ca nu stie sa petreaca "studenteste": trebuiau sa retina pe Nonora si s-o pedepseasca silind-o sa-l sarute. Apoi, trebuiau sa interzica dansurile, iar publicul sa joace hora. Se oferea sa cânte el daca l-ar fi acompaniat Nonora. A povestit numeroase anecdote cu tatal lui "Malec", care stie sa cânte din flaut. Râdea atât de puternic de ce\'e ce povestea, încât a trebuit sa-si scoata gulerul. A voit sa intre în sala 51 sa vorbeasca publicului.
Ca sa-l retina, Radu l-a calcat pe picior. "Ś
154
glefterescu a început sa plânga si apoi a insultat pe presedinte, în lipsa, oumindu-l,jidan".
Dupa doua sticle, a adormit.
IV. INTERMEZZO
A fost o iarna întunecata si nelinistita pentru mine. Vreme de doua luni, din ceasul când întâlnisem pe presedinte pâna în noaptea despartirii de Nonora, ma calauzise un strein. Simteam aproape organic cum ma modific sub înrâurirea oaspetilor mansardei mele.
Ajunsesem incoherent, dezorientat si stapânit de slabiciuni, ca toti tovarasii de cor. Ma gândeam prea mult la Nonora, si gândul acesta nu-mi îmbogatea sufletul, ci numai îl tulbura, îl usca, îl înasprea.
Reîntoarcerea a fost chinuitoare. Ma simteam atât de bine, în fiecare seara, în mansarda plina... Cald, fum de tigara, glasuri tinere, apropierea Nonorii, prietenia lui Radu, glumele lui Gaidaroff... De acum, tacerea. Uitasem ispitele ce cuprind sufletul în înserari singuratice. Am regasit voluptatea amara a zilei încheiate tacut, la masa de lemn, nestiut si nedorit de nimeni. Seninatatea nostalgica asternuta pe frunte de ispitele înfrânte, de mondenitatea definitiv depasita, de bucuriile pe care sufletul le-a cunoscut, le-a sorbit si nu le-a destainuit altui suflet.
Zi dupa zi ma încordam sa-mi gasesc vechea cale. Alunecam în întrebari chinuite, ma nelinisteau hotarâri pe care trebuia sa le iau si nu aveam curaj.
Noptile erau iarasi întrerupte de tresariri, obosite de insomnii. Im fagaduisem sa nu evit scrutarea pâna în adâncuri.
Cea dintâi hotarâre: acoperirea lipsurilor surprinse în toamna. Regasii disciplina lecturilor de dimineata, în mansarda, cu note si extrase. Dar munca nu ma istovea si nu ma linistea. Tortura era Nonora si experientele pe care le banuiam în prelungirea tovarasiei noastre. îmi spuneam: acolo era viata, aici sunt carti; acolo era curaj, prospetime, noutate; aici e lasitate comoda si surogat. Si nu stiam daca trebuie sa ma felicit pentru pasul meu, care îmi daruise rostul si unitatea, dar care ma departa, poate, de viata.
încercai reîntoarcerea la asceza. Nesincer, si cu ispitele lui Radu, ascetismul meu fu curând înfrânt. Ma resemnai sa accept fiziologia fara Sentimentalism si farâ pierdere de vreme. Nu voiam sa ma risipesc în acuplari inutile. Ce-mi putea darui Nonora în schimbul renuntarilor î^le? Câteva luni de tovarasie sexuala, si înca fagaduielile erau îndo-lelnice. Le-as fi primit cu brate largi, sincer, deschis, pur sexual, asa cum se cuvine între doua fapturi cu suflete si creiere straine. Primejdia 1 era alta: derivatele actului firesc, sentimentalismul sau poza. Mi-er teama ca ne vom minti si ca ne vom pierde timpul în vorbarie zadarnica si ieftina. Timpul întâiei mele tinereti, închinat îndurarilor sau desfatarilor. Timpul, pe care îl pofteam barbateste si îl fecundam cu sângele si creierul meu, trebuia sa-l scurg natâng alaturi de Nonora, ca oricare alt tânar inconstient si mediocru.
Sinceritatea pe care ma încapatânasem s-o pastrez ar fi fost naruita. Toate experientele adolescentei, anulate. As fi devenit un cifru, o papusa comuna, trup purtat de viata celorlalte trupuri.
Daca mi-ar fi fost draga...
Ceasurile erau tot mai mult ale mele, si linistea nu ma daruia. 0 asteptam senina si rece, ca limpezimea marii dupa furtuna. Sufletul îmi era tulbure, tulbure...
Zile dure, într-o mansarda înzapezita. Hotarârea mea de a ramâne singur a impresionat pe noii prieteni. Presedintele a gasit un alt sediu, în sala unei societati. Am fost atât de trist în ziua când a coborât dosarele, resturile de la tombola, biblioteca... Nu-mi mai ramâneau decât umbre în odaita alba si amintiri în suflet. începea sa se desprinda o toamna, un trecut. Nonora,
