- Eroul îl depaseste?
- Depinde: ce întelegi prin "erou"?
188
- Cel care lupta cu sine ca sa concretizeze, sa vietuiasca si sa raspândeasca anumite valori spirituale ce depasesc cu mult spiritualitatea comuna. Cel care întrece omenescul. Cel care renunta la viata celorlalti, ca sa vietuiasca ascetic, ca un sfânt, numai pentru ca si-a fagaduit siesi sa împlineasca acele câteva hotarâri.
- Crestinul e astfel si un erou, dar nu oricare erou al duhului e un crestin.
- îndoiala aceasta am avut-o si eu, gândindu-ma la ascetismul indian si la renuntarea budista. Si ei realizeaza o viata luminata de anumite valori spirituale, ce întrec spiritualitatea omenescului simplu. Dar eroismul meu valorifica si actualizeaza premisele crestinismului.
- Care sunt?
- Primatul duhului, conducând la transubstantializare, prin Iisus.
- Ai uitat esentialul: gratia.
- Gratia e esentiala pentru teologi.
- înca o greseala. Poti gasi gratia predominând în tot Noul testament.
- Nu pot s-o cred.
- Nu vrei s-o crezi; esti înca stapânit de pagânism. Eroismul d-tale e pagân, cu toate renuntarile pentru primatul spiritualitatii.
- Nu poate fi pagân un eroism alcatuit din renuntari, din înfrânare, din exaltarea unei etice crestine. Dar discutia aceasta ne-ar duce prea departe. D-tale îti multumesc ca m-ai ajutat sa aflu ceea ce vreau sa fiu: erou. Acum va înteleg deslusit. Vreau sa ma depasesc, sa ma depasesc prin experiente si suferinte, pâna ce nu voi mai fi om, ci erou. Vreau sa împlinesc o viata înspaimântatoare, vasta, aspra; sa nu se ridice nimeni pâna la mine, sa întrec pe toti cu faptele mele, toate având un tâlc nepatruns. Vreau sa realizez un eroism concret, crestin, iar nu unul de vorbe, de elanuri, de nostalgii. Iata de ce nu sunt pagân: vreau ca eroismul sa rasara din carnea si sângele meu, rastignite pentru o nebunie a duhului. Vreau sa fiu nebun, asa cum a fost Dante si Don Quichotte.
Vreau sa pogor vointa ideilor în viscere, sa vietuiesc în lume, asa cum altii se multumesc a vietui în nori. Sa nu ma înteleaga nimeni, dar eu sa fiu erou. Sa pastrez ascunsa taina cea mare, însutindu-mi, prin tacere, eroismul...
- E frumos, vorbi întristat studentul. Dar esti pagân autentic în eroismul d-tale, pe care îl vrei realizat numai prin vointa. Vointa omeneasca, atunci când nu e asimilata, prin har, vointei divine, e prezumtie diavoleasca...
- Si totusi, daca d-ta anulezi vointa personala în crestinism, te apro-Pii de Luther. De altfel, temelia experientei religioase, în genere, e vointa. Te contrazici si d-ta.
189
- Eu nu anulez valoarea vointei, dar o cer iluminata de credinta. D-ta crezi în fortele d-tale, în duhul d-tale de tânar exaltat. N-ai sa izbutesti nici un act eroic.
- Am sa izbutesc, pentru ca vreau.
- Vorbesti copilarii. Daca Dumnezeu vrea sa te mântuiasca, aju-tându-te prin har, ai sa ajungi erou.
- Nu cred în Dumnezeu. Nu cred decât în Christos, cel dintâi si cel mai mare erou al crestinismului.
- Cu atât mai rau. Dar gratia lui Dumnezeu e mare. Nu te felicita dupa izbânda; nu dumneata ai biruit, ci Dumnezeu. Te-a ajutat. Altfel, erai înfrânt.
- Dar ispitele pe care le înfrâng, dar suferintele, dar lacrimile, nu sunt dovezi de existenta vointei mele efective, personale?
- Nu întelegi? E un simplu instrument divin.
- Predestinare?
- Nu; har nemijlocit si infinit.
Ne-am asezat toti trei pe muchia muntelui, sub cer senin, înfasurati în vânt.
Prietenul meu tacuse de mult.
- Toate acestea sunt discutii desarte. Nu exista decât un singur lucru: credinta... Studentul întari.
- Credinta te face fericit fara eforturi eroice.
- Dar eu nu vreau sa fiu fericit. Nu cred în fericire, cum nu cred nici în Dumnezeu; desi o doresc, cum doresc si pe Dumnezeu. Mi-e teama, chiar, de fericire. Nu pot dormi linistit decât în primejdie, în nesiguranta, în durere, în plictiseala amara.
- De ce vrei sa te chinui toata viata?
- Pentru ca astfel pot ajunge erou.
- O simpla experienta a credintei te-ar fi dus mai aproape de eroism decât toata durerea unei vieti pagâne.
- Asta nu o cred. Crestinul e optimist si senin.
- Cu cât te vei apropia de solutia crestina, cu atât vei fi mai senin... Dar d-ta nu esti decât un simplu pagân torturat de neputinta convertirii. Mi-e mila de suferintele d-tale. Raspândesti atâta pagânism exasperat de propriile lui elanuri, încât sunt ispitit acum, daca m-ai întreba: "Crezi în har?"... sa raspund:
"Nu! îti marturisesc, ma îndoiesc de har nu pentru ca am discutat cu d-ta, ci pentru ca am stat în tovarasia d-tale. Esti demoniac."
- Vreau sa fiu Sf. Francisc.
- O ironie finala?
- Nu Dar vreau sa ajung cu orice chip erou, asadar, sfânt. Aceasta e pozitia definitiva. Poate am sa evoluez. Dar în întelesul de a 190
experimental eroismul, realizând cel putin un fapt eroic. Un Sf. Francisc fara gratie.
-Sa-ti ajute Dumnezeu. Daca nu voi fi înca în sanatoriu sau în pamânt, am sa ma bucur împreuna cu d-ta.
- Desi bucuria va fi salutata cu lacrimi.
- Iata eternul pagânism nostalgic. Prietenul meu rosti, ridicându-se:
- Am sa ma rog pentru el, sa creada...
Ne-am întors la schit. Am mângâiat toti trei bradul despicat de trasnet. Apoi, prietenul meu s-a dus în chilie. Am ramas cu studentul în matematici pe un trunchi. El gândea, luminat de un zâmbet.
- Ceea ce e dureros e ca nici eu nu pot crede.
- Eu stiu cât si cum sa cred. Dar nu cred, ci astept gratia. Noapte buna...
N-am spus nimic prietenului meu. Când am intrat în chilie, s-a îmbujorat si a ferit o pagina pe jumatate scrisa.
