243
mea zaresc doi plopi zdrentuiti, departe, într-o curte necunoscuta. Plopi pe care i-au privit adolescenta mea.
Nu ma exalt retoric, nu scriu aici laude toamnei si nu insinuez nostalgii. E
destula tristete în mine. Dar poate e tristetea celui care întelege... \' Cu fata linistita, cu pumni strânsi, între carti, astept.
SFÂRSITUL PARTII I
PARTEA A DOUA
SCRISORILE
Prietenul meu, de ce nu ma lasi sa te vad? De ce fugi de mine?
Eu nu stiu sa scriu; am suferit mult, si sufar acum iar ca nu-ti pot spune nimic.
Tu îmi ascunzi ceva. Daca ai sa ma lasi mult timp singura, am sa ma îndragostesc de amintirile noastre si am sa plâng. Nu poti banui cât am îndurat eu, alaturi de o familie mediocra si fericita, care m-a ospatat de sarbatori. M-au îndragit toti: mama, fiica, fiu, nepot. Cine stie ce pun la cale. Si voiam sa râd, sa fiu vesela, sa le multumesc. De ce nu ne-am întâlnit? Nu as fi plâns atât. Nu stiam nici eu de ce plâng. Poate de ciuda ca se sfârseste înca un an. Nu stiu, nu stiu. Tot ce stiu e ca m-am gândit mult la tine, la tovarasia noastra, la Iasi. Si mi-ai fost nesuferit, pentru ca m-am gândit prea mult la tine si am vorbit de tine, si ti-am împrumutat cuvintele, scrisul. Stii ca, fara sa observ, ma trudesc sa scriu ca tine?...
Nu înteleg de ce te-ai închis în casa si nu mai îngadui prietenilor sa te vada.
Nici Radu nu întelege. Astept sa-mi scrii. Vietuiesc aproape singura. Familia care m-a stapânit, prizoniera, în timpul sarbatorilor, mi-a pierdut urma. Am stat
o saptamâna la Bibi. Stii ce faceam în loc sa ne pregatim licenta? Vorbeam de tine. Esti revoltator; dar numai atât. Pentru ca adversarii tai erau un volum gros de texte românesti sec. XVI si Histoire de la langue. Nu fii prea magulit de izbânda.
Tu lucrezi ceva? Poate vizitele mele nu ar fi fost nici pea dese, nici prea lungi.
Nu te-as fi facut sa-ti pierzi mult timp. Voiam sa te vad, sa-ti spun cele ce banuiesc în jurul gândurilor familiei care m-a îndragit. Am fi stat amândoi, în odaita ta calda... Ar fi fost asa de frumos... Nu-ti mai amintesti de noaptea Ajunului, de sarailiile prea dulci, de vinul prea vechi, de prietena ta care a fost fericita, fericita?... Sa-ti amintesc mai mult?...
245
îti vestesc un singur termen: cinci zile. Trebuie sa-mi scrii si apoi sa-mi comunici ziua si ceasul când ma primesti. Poate vin si cu Bibi. Va fi o intrare cumplita; prudenta...
Pâna atunci, salutari de la Niska.
P.S. Nu socoti scrisoarea aceasta o declaratie.
Niska, vrei sa-ti scriu, de data aceasta, o scrisoare sincera? Sau preferi scrisorile de asta-vara, sprintene si "literare"?
N-am vrut sa te vad, pentru ca experiente de mult banuite si încurajate amenintau sa-mi tulbure hotarârile. Poate n-ai sa întelegi nimic; pâna în noaptea Ajunului, ma stapâneam si ma înfrângeam fara îndoiala biruintei. De atunci, criza s-a întrecut; a primejduit roade pe care le astept, a slabit pasii pe un drum care ma va duce departe. Tu nu banuiesti roadele eroismului meu si nu cunosti drumul. Nimeni nu-l cunoaste. Niska, nici tie nu ti—1 voi destainui.
Farmecul se înzeceste în tacere.
Stiu ca te vei plânge de obscuritate, de alegorism excesiv, de neprie-tenie.
Niska, îti sunt cel mai bun prieten, pentru ca îti sunt mai mult. Daca am ramas departe de tine atât timp, am facut-o pentru a ma pregati la un fapt mare. Tu iubesti faptele mari. Asadar, nu ma poti mustra. Cre-de-ma, ti-am simtit si eu -
desi fara lacrimi - lipsa. Dar m-am înfrânt. Trebuie sa ramân eu însumi, nu e asa? Spune, Niska...
Nu ai dreptate sa-mi amintesti noaptea de Mos Ajun. Nu am uitat nimic. Nici venirea ta în amurg, cu obraji de ger; nici ratacirile pe la librarii, ca sa-ti aleg carti de daruri; nici privirile celor din cofetaria calda, care ne socoteau logoditi, pentru ca tu râdeai prea mult, iar eu îti cumparam prea multe prajituri; nici ceaiul din mansarda, prelungit cu vin vechi... Ai venit la cinci, ai plecat a doua zi... Pentru mine, ceasurile acelea au însemnat prea mult. Stii, dupa miezul noptii, când tu dormitai zâmbind, iar eu îti povesteam din Soren Kierkegaard...
îmi spuneai ca esti fericita si nelinistita. Niska, nu te-ai purtat ca o prietena; m-ai lasat sa cred multe, multe...
...Si venirea lui Radu, aproape de doua, si râsul nostru stingherit când ne-a insinuat o logodna pe care am fi savârsit-o tainic... Tu ai înteles de ce râdeam noi atât?... Si apoi, vizita la cerc, sala cu perechi noi, straine si fericite.
Presedintele bolnav, comitet nou, studente din anul întâi, pe care nu le cunosteam, studenti din anul întâi, care ne priveau obraznic. Câti mai ramasesem din vechiul cerc?... "Florentele" casatorite, Nonora asimilata Societatii medicinistilor, Gaidaroff, Viorica, Mariuca, Bibi... Nu mai eram decât noi si înca acei trei studenti mediocri de la Drept. Ti s-a strâns inima... Si mie, Niska. Dar daca astfel trebuie sa se petreaca faptele? Ei erau fericiti. Asa eram si noi, si asa suntem când ne întâlnim; dar nu cu ei. Si ar fi stupid sa ne întristam, sa lacramam pe un trecut.
Nu putem ramâne întotdeauna în anul întâi...
Sunt tot atât de stupid si eu, care filozofez nostalgic, în loc sa încerc a-ti scrie o
scrisoare frumoasa. Ar trebui sa povestesc, numai pentru noi doi, întoarcerea acasa, aproape de zori, bucurosi ca ramânem iarasi singuri. (Ti-ai amintit întoarcerea de la manastire, cu aceleasi bulevarde reci?) In mansarda era cald, si vin mult, si prajituri. Socoteam ca vom întârzia de vorba pâna dimineata. Dar n-a fost asa. Ai adormit cu mâna sub obraz, asa cum faceam eu în copilarie.
Buclele scurte fermecasera perna. De ce nu ma întrebi cum am dormit eu atâtea nopti pe aceeasi perna, cu aceeasi pijama?... Ai adormit, si mâinile tale în mâinile mele; tu pe pat, eu pe jet...
A fost original, pur si aspru; asa cum iubesc eu sa fie prietenia. S-a petrecut, dimineata, un singur gest, care m-a înspaimântat. Spunându-ti ca sarutul nebanuit, izbucnit spontan si dureros de lung, aproape de despartire, a fost pricina claustrarii mele, ai sa întelegi? Ne-am sarutat, Niska; si nu ca doi prieteni; si nu capricios, senzual, provizoriu. Ne-am sarutat...
Iarta-ma, Niska, daca te fac sa rosesti. Am scris acestea ca sa-mi întelegi singuratatea si sa banuiesti îndurarile mele. Am îndurat si eu, Niska, mult; am îndurat cu ochii aprinsi, cu pumnii framântati, cu umerii încordati la masa de lucru. Totul trebuia sa-si recâstige vechiul echilibru. Si eu aveam mult de scris, multe carti care trebuiau citite, multe viziuni care trebuiau uitate.
Criza nu e, înca, trecuta. Prietena buna, n-ai sa te superi daca îmi voi pastra, înca, singuratatea. Tu ma vrei mare, nu e asa?...
Dupa cum stii, nu primesc pe nimeni. Voi citi cu bucurie tot ce-mi vei scrie.
Astept. Daca, însa, tu înduri nostalgii prea deprimante, spune-mi. Te voi vizita.
înainte de linistea mea, trebuie sa împlinesc linistea prietenei. Plânsul tau e copilaresc si stânjenitor. De ce nu ai reactionat împotriva familiei care te-a tinut prizoniera? Si apoi, de ce sa plângi, când esti, înca, atât de tânara?...
Prietene, scrisoarea ta m-a îndurerat. Nu-mi lamuresti nimic. Nu stii ca înteleg greu fara tine?... De ce nu ma lasi sa vin? Eu cred ca mi-ai scris ca sa ma necajesti sau sa ma ironizezi. Sufar mult, singura. înainte 246
