321
Ieri însa am întârziat mult de vorba asupra romanului. îi povesteam ordinea evenimentelor si schitam analiza personajelor. Când îmi cerea amanunte, le inventam pe loc, ramânând a socoti eu mai pe urma daca erau demne sau nu de a fi scrise. Am alunecat însa pe o cale primejdioasa când am început a vorbi despre eroina romanului.
- Am sa-i exagerez mult caracterul, i-am spus. Am s-o fac zburdalnica si rautacioasa fata de baieti. Eu am\'sa ma îndragostesc de ea în timpul unei plimbari în padure, dar n-am sa-i spun, pentru ca n-am sa îndraznesc. Ea însa va pricepe... E data naibii!
Aici am început sa încurc lucrurile. Am povestit cucerirea Lilianei în amanuntele cu care povestisem pe cea a Otiliei.
- Ia asculta, frate, m-a întrebat Dinu banuitor. Pe care ai iubit-o întâi?
- Pe. Otilia, am raspuns eu sigur, pentru ca lucrurile acestea nu se uita
niciodata.
- Si pe carp Ť\' n^oit-o din amânau?\'?
- Care amândoua?
- Otilia si Liliana.
- Si pe una si pe alta.
- Pâna acum îmi spuneai ca numai pe Otilia. Pe Liliana, fie ca o iubeai prea mult, fie ca nu te-au ajutat împrejurarile...
- Asa, ai uitat tu!
Eu însa îmi adusesem foarte bine aminte ca lucrurile se întâmplasera asa cum sustinea Dinu, iar nu cum pretindeam eu.
- Ia asculta, doctore, relua Dinu, hotarându-se poate sa ma dea de gol. Nu mi-am spus tu mie ca te plimbai cu Liliana prin padure, ca ati întâlnit un izvor, ca tu ai vrut sa bei, si ea ti-a propus sa bei din pumnii ei? Ca atunci când ti-ai apropiat buzele, ea ti-a zvârlit apa în ochi si tu ai sarutat-o?
- Chiar asa s-a întâmplat.
- Cred. Si nu mi-ai spus tu apoi mie ca ea a fugit si tu ai urmarit-o ore întregi?...
- Nu ore întregi.
- Ma rog. Si ca ai prins-o, în sfârsit, si ca, tocmai când cedase, ai auzit pasi prin apropiere si te-ai multumit numai s-o saruti? Si ca apoi a plecat în saptamâna aceea?
- Ei, aici confunzi tu lucrurile. în realitate, nu a venit nimeni sa ne deranjeze.
Cele ce spui s-au întâmplat cu Paula.
- Care Paula?
- Prietena Otiliei.
- Parca o chema altfel...
- Asi, iar confunzi!
Dinu nu mai avea ce spune. Doar nu putea sti el mai bine decât mine cele ce s-au petrecut asta-vara la Sacele. Dar cele ce mi-a spus în urma m-au pus în grea încurcatura.
- Hm! ciudat! facu el, silindu-se sa-mi vorbeasca indiferent si cu o mirare putin naiva. Daca ti-as spune,- n-ai sa crezi.
- Spune, nu-ti fie teama.
- Foarte ciudat^ dar am citit o nuvela, de d\'Annunzio, îmi pare, în care amanuntele unei dragoste se potrivesc uimitor cu cele întâmplate tie.
Eu trebuie ca m-am îngalbenit putin. De cum începuse vorba întelesesem. Dinu citise si el nuvela din care, fara voie, adunasem si eu elemente pentru cuceririle mele de asta-vara. Simteam cum îmi fuge pamântul de sub picioare.
- ...Si acolo, o fata zvârle cu pumnii apa la un izvor si apoi fuge. Mie mi-a aparut ideea ca o mântuire. M-am aratat vesel.
- Acum înteleg. A citit si Liliana nuvela si a imitat pe eroina. Ti-am spus ca e data naibii...
Mi s-a parut ca Dinu a regretat ca am gasit portita de scapare. în orice caz, cred ca nu l-am convins.
Ma stânjeneau mult cuvintele de dragoste. Când pronunt "iubire" si "iubita" în fata unui prieten, si pronunt constient, nu în toiul unei avalanse de cuvinte din care nu se mai întelege nimic, rosesc. Ma mira respectul acesta religios fata de un sentiment pe care nu l-am încercat niciodata. Am mintit întotdeauna si mi-am fagaduit sa mint înainte când se vorbeste de dragoste. Toti trebuie sa creada ca eu, vara, devin dintr-o data un Don Juan. în realitate, însa, sunt foarte timid si ma pricep numai sa imaginez scene de dragoste.
Dar eu nu rosesc din timiditate. Rosesc, pentru ca atunci când rostesc cuvântul
"iubire", eu ma vad într-o atitudine ridicola sau lânga o duduie prea frumoasa.
Nu poate sti nimeni ce vad eu când rostesc cuvântul "iubire" si nimeni nu poate
întelege ridicolul acelei viziuni. Si câteodata sufar de aceasta neîntelegere.
Eu sunt un baiat urât, cu buze subtiri si vestede, cu sprâncene neestetice, cu parul rosu si cu nasul gros si acoperit de par. în fata unei dudui nu pot spune trei cuvinte fara sa ma bâlbâi si fara sa fac greseli de fonetica. Iar când ma vad în genunchi la picioarele unei fete peste masura de frumoase, care ma iubeste, eu rosesc. Mi-e ciuda ca nimeni nu poate vedea atât de exact scena aceasta. Si cu toate acestea, e atât de reala, atât de caraghioasa în realitatea ei...
322
323
Nu stiu de ce, dar ma vad întotdeauna cu ochelari lunguieti, cu cozi de nichel dupa ureche. Eu nu pot pricepe de ce nu ma vad asa cum sunt, cu ochelari mari de baga, cu cozi groase, si cu lentile scumpe?...
Acum, când am obosit si vreau sa ma culc, supararea tot nu mi-a trecut. Stiu ca am fost ridicol vorbind lui Dinu despre dragoste, eu, despre dragoste. De aceea m-am si batjocorit, ca sa ma linistesc. Nu vreau sa devin romantic ca ceilalti prieteni. Un baiat ca mine, care studiaza chimia si publica articole stiintifice, nu trebuie sa-si piarda timpul cu fleacuri.
Dar eu sunt necajit, pentru ca nu pot întelege de ce ma vad caraghios atunci când rostesc cuvântul "iubire".
2 iunie
Azi am parasit romanul.
Faptul ar merita poate mai multa însemnatate decât îi dau. Dar asta-seara sunt plictisit si abatut. N-am nici o tragere de inima la scris. Nici nu-mi dau seama ce covârsitoare însemnatate are pentru mine parasirea romanului. Asta înseamna ca si anul viitor voi fi socotit de profesori drept acelasi elev mediocru de pâna acum. Pentru clasa a saptea, eu aveam alte gânduri. M-as fi înscris la laboratorul de chimie de la "Casa Scoalelor" si as fi lucrat cu tragere de inima.
Nu as mai fi avut teama de profesori: Romanul unui om sucit le-ar fi deschis ochii si m-ar fi pretuit asa cum trebuie.
Dar a trebuit sa-l parasesc. Se apropie sfârsitul anului si trebuie sa-mi îndrept nota la germana. Doua corigente odata m-ar doborî. Am început de pe acum sa-i obisnuiesc pe cei din casa cu corigenta la matematica, dar daca as ramâne si la germana, ar fi un dezastru.
Trebuie sa învat ceva la germana. Trebuie apoi sa învat si la celelalte materii, caci au început tezele.
