Acum nu mai visez castele si fete cu parul tuns; acum cred în ele. Melancolia a început sa-mi zdruncine si principiile mele, absolute pâna deunazi. Stiintele si cartile mi se par searbade, iar munca si ambitia mea inutile. Inutile! Asta ma necajeste mai mult: cred în castele si nu mai cred în munca si ambitia mea.
Asta are sa se sfârseasca rau. Ma simt lipsit de vointa. N-am sa pot lua nici o hotarâre. Si trebuie luata o hotarâre. Daca ramân luna întreaga în Dumbrava, nu stiu ce are sa se întâmple cu mine. Am sa devin altul. Si eu nu vreau sa devin altul, pentru ca am socoteli de regulat cu acela care sunt eu astazi si am de tras profit dupa urma necazurilor îndurate.
Dar parca mai pot voi eu ceva acum? Pot numai pe hârtie. în realitate, as vrea sa ma reixag în fundul unei paduri, sa leg o prieteni ou o fata de împarat, sa fiu un ascet temut, dar sa ma las ispitit de o fata cu parul tuns.
Ce vreau eu astazi?
Poate nu vreau nimic, ci numai doresc.
Peste trei zile
Azi s-a hotarât; trebuie sa ma mântuiesc. Pe mine ma asteapta alta viata. Eu n-am nevoie de idile. Trebuie sa înteleg o data ca n-am nevoie de idile. Acestea sunt bune pentru oamenii simpli, burghezi, marginiti si supusi poftelor imediate. Eu sunt de esenta superioara. Eu vreau sa ajung într-o zi cineva. Eu am sa rup cu idilele si am sa parasesc fetele cu parul scurt.
Am spus comandantului ca plec, pentru ca trebuie sa învat pentru corigenta.
Am spus prietenilor ca nu mai pot ramâne, pentru ca nu mai am ce citi si ma doare capul daca nu citesc. I-am mintit pe toti; ca doara nu era sa le spun adevarul. Nu-mi intra în obicei.
Iar acum am sa plec. în mansarda mea am sa devin cel dinainte, omul care-mi trebuie. Cel de acum e trist; e trist, pentru ca are sa moara. Eu stiu ca are sa
moara. Cu atât mai bine; în mansarda mea nu primesc nici tineri cu bereta spaniola, nici fete cu parul tuns. Acolo sunt eu stapân. Acolo am sa ma asez la masa mea si, când voi obosi citind, am sa strâng pumnii si am sa ma mângâi gândindu-ma la carnea femeilor de neam nobil, din ale caror pulpe fierbinti voi musca odata si odata!...
SCRISOARE DIN TABARA
-l Fragment —
Pregateste-te de clipe amare, dragul meu, si afla ca sunt hotarât sa te informez, cât mai complet posibil, asupra starii sufletesti si sociale a-prietenilor tai din tabara. Chiar daca lucrul acesta te intereseaza prea putin, resemneaza-te ca porti în mâna teancul acesta de hârtii pe care gândesc a ti-l trimite.
Pentru ca de citit, nu mai încape îndoiala ca nu vei îndrazni sa-l citesti, dat fiind pericolul mortal în care te poate aduce lectura acestei epistole prea putin voltairiene...
Stii foarte bine ca Sibiul e un oras în Transilvania si în acelasi timp capitala de judet. Ceea ce nu stii e ca acest Sibiu (în Transilvania, capitala de judet) pastreaza alaturi de el un minunat codru de stejari, care poarta pitorescul nume de "Dumbrava Sibiului". Aici am descalecat noi, cincizeci de cercetasi, plus comandantii respectivi, ne-am întins optsprezece corturi mici, doua corturi mari si doua corturi-magazii, si ne-am pregatit sa petrecem o luna de zile. Nici gând pe mine sa-ti zugravesc minunatiile naturii etc, etc. As izbuti sa fiu numai mai pedant si mai plictisitor ca de obicei. De aceea te anunt numai ca am fost primiti în gara de muzici si autoritati, de fete unguroaice si de mesteri tipografi, de dascali, de scolarite, de domni cu cioc si de un cârd de vaci. Am parcurs orasul cu fanfara în frunte, am dat de copaci si am început sa alergam. Am alergat pe o alee vreo jumatate de ceas, pâna ce daduram de un pod, de un luminis cu lumina electrica si cu niste corturi neîntinse. Tabara! Chiotele erau impuse; mai putin zvârlitul bonetelor în aer.
Entuziasm, orisice s-au spune, a fost din belsug. în a doua zi ne-am desteptat în ploaie, o ploaie mohorâta de toamna. Si asa a început viata de tabara pe care o duc de o saptamâna. Dimineata ne sculam (cum dormim, vezi mai la vale) la sase, în sunetul unei goarne ragusite. Tu nu trebuie sa te îndoiesti o clipa de reaua noastra dispozitie când ne desteapta goarna. Mai întâi ne ghiontim tovarasii de saltea (saltea, vorba vine), apoi blestemam oleaca în gând gornistul, cercetasia, tabara, comandantul, Sibiul, Dumbrava Sibiului, sfârsind a iesi înfuriati afara din cort. In ce ma priveste, operatia aceasta e întotdeauna întârziata la mine din pricina ochelarilor, pe care nu-i gasesc. în fiecare noapte, la culcare, eu îi pun la marginea cortului, pe iarba. Cum însa, datorita unui complex de cauze necunoscute, eu ca si, de altfel, ceilalti tovarasi, descriem în fiece noapte o miscare curba de translatie (aa! tu esti modernist!), ochelarii mei întârzie întotdeauna sa-mi cada sub degetele
care bâjbâie de-a lungul cortului... Pornim apoi la spalat, la o cismea afara din tabara. Acolo trebuie sa fac coada, pentru ca ceilalti tovarasi, neavând ochelari pe care sa nu-i gaseasca dimineata, sosesc cu mult mai devreme decât mine.
Ma resemnez întotdeauna si astept cu stergarul sub brat, în timp ce aud de departe, tocmai de la corturile grupei întâia, unde sunt si eu, tipetele lui Pake.
Te întrebi, desigur, caror pricini se datoresc aceste tipete care ma distreaza în lungile clipe de asteptare. Afla, dragul meu, ca Pake e înzestrat cu o lene imensa, cum nici tu, nici un muritor, nu-ti poti face idee. Trebuie sa te sui cu picioarele pe el pâna sa-l faci atent la îngrozitoarea (pentru Pake) fraza
informativ-imperativa pe . care i-o spui: "A sunat gornistul! Scoala-te!". Dupa aceea, linistit, te scoli si-l dezvelesti de tot ce are pe el, ca sa-i risipesti aburii calzi ai somnului. Dupa cum te-ai asteptat însa, Pake ramâne nesimtitor si doarme vârându-si capul în iarba. Atunci recurgi la o cana cu apa, apoi la un baston cercetasesc, apoi îl calci pe mâini (el si le baga sub pântec), îi pisezi picioarele cu o pereche de bocanci (el nu simte) si, la urma, exasperat ca se anunta ceaiul si tu nu esti spalat, ceri ajutorul lui Livbv-ski, al lui Oprisan si al altor Herculi din grupele vecine si, apucând câte doi la un picior si trei de cap, îl târâti afara din cort, gramadindu-va toti cu ciomege si satâre sa aparati intrarea acestei cazone locuinti. în pozitia aceasta, Pake se multumeste sa urle cât îl tine gura, câteva minute, facând deliciile celorlalti cercetasi si desteptând pe comandant, pe tiganul ajutor de bucatar, care doarme sub un car, si pe madama de la dugheana de peste drum de tabara, care cu totii îi seamana.
Apoi se potoleste, cere sticla de eau de Cologne din colt (pe el nu-l mai lasa sa intre), scoate o batista si-si cerceteaza particica cu particica obrajii, barbia, fruntea, buzele, sprâncenele si, la urma, dintii. Apoi îsi ia o strachina imensa si alearga la cazanul cu ceai, strigând "ca ce fel de treaba e asta, ca el asteapta aici de o jumatate de ceas, ca asta nu e regula, ca de ce nu-si fac toti datoria cum si-o face el, ca ce e întârzierea aceasta, ca ne apuca amiaza" etc, si sfârseste întotdeauna bombanind. "Fir\'ati ai dracului de somnorosi!". De aceea, dragul meu, pricepi acum cum eu -sarmanul de mine - care ma scol cu prea putina întârziere, îl gasesc întotdeauna pe Pake alimentându-se cu ceai, în timp ce tot eu trebuie sa fac coada la cazan. Când vin si eu bucuros de lichidul rosu, fierbinte, dulce si ma pregatesc a-l ironiza pe Pake, care ar trebui sa fie cu cana goala, îl gasesc - împotriva tuturor asteptarilor - cu ea plina.
- Supliment! - îmi striga el, strâmbându-se.
Si închipuieste-ti starea nervilor mei când, obtinând acel rarisim supliment, îl vad pe el din nou cu cana plina, aburind. Atunci ma informeaza cu amanunte:
- I-am spus: "O cana pentru domnul comandant Vulpe". Si mi-a dat. Acum manânc.
- Dar comandantul Vulpe?
- Pai el nici nu-i în tabara...
- Si daca te prinde?
- Daca m-o prinde, ma deznoada în bataie... si continua sa-si înmoaie statornic felii întregi de pâine neagra în cana smaltuita...
Acesta-i planul. Ceea ce urmeaza e atât de vast, atât de complet, încât ar trebui scrise anale întregi ca sa-i redea un palid chip. în fiece zi, o grupa "de servici": matura tabara, aduna lemne, curata cartofi, spala vasele, aprinde focul, târguiette din Sibiu, duce scrisori la posta si le aduce pe acelea pe care scrie Tabara Sibiu. Poste-Restante si, în sfârsit, sarcina cea mai grea, pregateste - pe lânga un foc strasnic - sezatoarea pentru seara. Când vine rândul gnipei mele, eu iau o cutie mare, încing curelele curiei de herborizat si ma prezint la Livovski:
- Plec dupa insecte si dupa plante!
- Pai bine, doctore, tocmai astazi, când avem atâta treaba?
- Azi e rarwre: se prind himeronterele de minune. îndeosebi xilo-phega violaceea nu apare decât pâna la amiazi si trebuie neaparat sa prind câteva exemplare.
îmi iau un aer savant si îmi potrivesc pedant ochelarii pe nas. Apoi:
- Daca însa spui ca ai treaba, ramân, cu toate ca te anunt ca nu ma pricep decât la adusul apei. Când ma va întreba comandantul cum stau cu fauna si cu flora taberei, eu am sa-i spun asa cum sunt lucrurile; ca nu-mi dai voie sa umblu dupa insecte si ca ma pui sa aduc apa la bucatarie. Vorbesc foarte
serios. Seful, exasperat de aceasta scena care se repeta din trei în trei zile, îmi spune:
- Hai, du-te; si vezi de nu întârzia si tu atât...
- Eu stau pâna ce gasesc o xilophega violaceea.
Pornesc agale printre copaci. De cele mai multe ori vânez într-adevar gânganii sau culeg plante caracteristice. Altadata, însa, ma întind la umbra si dorm pâna ce ma apuca foamea. Atunci prind repede vreun fluturas, îmi încarc bratul cu buruieni - daca gasesc vreo sopârla moarta, cu atât mai bine - si pornesc spre tabara, cu un aer preocupat sau multumit, dupa împrejurari.
- Admirabile ranunculacee si un exemplar de Rosa vulgara cum n-am întâlnit pâna acum. Trebuie sa fie o varietate noua... Dar ia priveste microlepidopterul acesta (si-i arat un fluturas saracacios, cu aripile scuturate de polen). Hai? Ce zici?
Seful, baiat cumsecade, dar neinitiat în tainele entomologiei, ma priveste lung, încurcat si multumit în acelasi timp ca are sub ordinele lui un cercetas atât de savant.
- Ce sa zic? Frumos. Dar, unde dracu l-ai gasit?
- P-asta? Dac-ai sti cât am alergat dupa el... M-am facut numai apa... Dar nu pot sa ma plâng. Microlepidopter ca asta n-are nici Muzeul.
Seful, cum nu se poate mai vesel, ma invita sa ma cinsteasca cu ciocolata, în dosul lui, eu, milos, dau drumul fluturasului.
Mai greu o duc când, dupa o asemenea zi de lene, ma întâlnesc cu comandantul taberei. îmi face semn cu mâna de departe sa vin la el, în fata cortului. încruntat, calcând indiferent, ca un adevarat savant, eu vin cu iarba sub brat si cu sopârla în mâna dreapta.
- Cum merge, naturalistule?
- Admirabil! Chiar azi... -Ei?
- Am gasit niste specii de chinocinocialiaginacee (numele e nascocit sub inspiratia momentului) rarisim, domnule comandant, jarisim.
-Numai spune!...
- Daa! Ma mir si eu de atâta noroc...
