Poate am sa scriu romanul în vacanta.
X. CAPITOLUL ÎN CARE APAR FECIOARE, CASTELE SI BERETE SPANIOLE
Eu cred ca m-am înselat în toate paginile caietului acesta. Cred ca acum încep sa ma cunosc mai bine. Sunt eu ambitiosul care îsi sfarâma pumnii strângându-i si care ar vrea sâ-muste cu dintii din carnea pulpelor fierbinti ale femeilor de neam mare? As vrea eu sa-mi vad chipul în toate vitrinele si sa se vorbeasca de mine, si sa am patru fecioare pe luna, asa cum am auzit ca avea d\'Annunzio?...
Poate eram necajit si excitat când scriam toate acestea. Acum ma înteleg altfel. Acum stau în padure si mi-e sila de acel eu din Bucuresti, rautacios, ascuns, mincinos si profitor de lucruri ce nu se pot capata. Aici, in Dumbrava, m-am schimbat, pentru ca in Bucuresti stateam în mansarda si respiram praf si dogoare, iar acum stau sub stejari...
Romantic? Nu, scriu foarte sincer. Dar ma întreb: am dorit eu întotdeauna pulpe fierbinti sau numai mi se parea ca doresc? Poate ca doream, poate ca nu doream. Dar trebuie sa aflu ceva sigur, si bag de seama ca n-am sa izbutesc niciodata sa ajung la aceasta. Pentru ca eu nu mai ma recunosc. Nu trebuie sa afle nimeni aceasta, dar asa e. Nu ma recunosc nici în mansarda, nici la biblioteca, nici încruntat, nici scrâsnind din dinti. Nu sunt eu acela; o stiu sigur.
Dar atunci, care sunt eu? Acela care scriu acum? Dar la Bucuresti, cine era?
Nu mi-e necaz ca nu pot dezlega problema aceasta. Nu ma intereseaza. Ma aflu foarte bine asa cum sunt, fara nici o ambitie si fara nici un gând ascuns. Acolo trebuia sa port cu grija o masca, pentru ca nu cumva sa-mi zareasca cineva, cât de cât, fata. Aici însa, nu-mi pasa de nimic. Spun ce gândesc si nu se supara nimeni.
Trebuie ca exagerez. Am recitit rândurile de mai sus si am înteles: încerc sa ma conving ca devin angelic. Oare ma schimb eu aici, în Dumbrava? Daca m-as schimba, ar baga de seama ceilalti, ar baga de seama Dinu, si s-ar mira, mi-ar pune întrebari. Dar vad ca toti ma socotesc cel dinainte; simpatic si "original".
Atunci, ce e adevarat din toate acestea? Unde ma mint eu, acum? Poate m-am schimbat, dar port înca masca? însa ceea ce era caracteristic la mine pâna acum era masca, iar daca m-am schimbat, trebuie sa lepad masca. Si atunci, daca m-am schimbat, de ce cred ceilalti ca sunt acelasi, ca port deci masca?
Cine ma sileste s-o port?
Dumneata pricepi ceva din toate astea?
325
Totusi, sunt convins ca m-am schimbat. M-am schimbat mult, deoarece idealul meu din Bucuresti mi se pare aici searbad si josnic. Acum as vrea altceva. Eu as marturisi ce vreau, dar mi-e teama ca am sa râd prea mult când mi-oi veni în fire. Pentru ca eu tot stiu ca nu m-am schimbat.
A doua zi
E ciudat. Devin din ce în ce mai melancolic. Caut sa ramân singur, sa ma gândesc la cele ce-mi plac mie. Mie îmi plac acum lucruri foarte curioase. îmi plac fetele din Sibiu, care vin la noi în tabara si râd de toate nimicurile. Eu n-am cunoscut pe nici una, pentru ca mi-e teama de ele, si când vin, eu pornesc în padure. Mi-e teama ca nu cumva sa-mi placa vreuna si sa încep sa oftez, sa lacramez si sa scriu epistole amoroase. Ceilalti le cunosc aproape toti si se plimba cu ele, si le saruta. îmi pare rau ca nu le pot saruta si eu, dar sunt prudent si mi-e groaza de ridicol.
Dar nu-mi plac numai fetele din Sibiu. îmi mai place sa visez o prietena cu parul scurt, cu care sa pornesc dupa insecte prin padure. Eu stiu de ce îmi închipui prietena mea patimasa dupa entomologie, ca sa cred eu ca nu ma leaga de ea decât o tovarasie stiintifica. Dar nu e asa. Pe fata cu parul scurt o iubesc.
Ce?
Ei, parca ma aude cineva?! O iubesc, si pace. Nu e nevoie sa-mi mai reamintesti cosii si miopia, pentru ca ai început sa devii banal. Si-apoi n-ai avea nici un succes. Poti sa ma zugravesti ca o broasca purulenta, ca un motan bubos, ca un hoit de bivol în care colcaie viermii, si tot am sa sustin ca-mi iubesc tovarasa cu parul scurt. Recunoaste-te de data aceasta învins. Daca vei putea mai târziu sa râzi, cu atât mai bine. Deocamdata, lasa-ma sa ma plimb cu tovarasa mea cautând insecte.
Am spus ca are parul taiat. E foarte frumoasa, foarte inteligenta, foarte culta si ma iubeste foarte mult. Mi-a spus-o, iar eu am fost fericit si am sarutat-o pe gura. Lucrurile s-au petrecut astfel. Gasisem amândoi un cuib de Bombus terrestris si ne asezaram pe jos, ca sa nu ne scape nici un exemplar. Când ea potrivea batista la gura cuibului, parul îi aluneca peste urechi si-i flutura obrajii.
Are o ceafa foarte frumoasa. Am uitat sa spun ca are o ceafa foarte frumoasa.
Eu i-am spus, fara sa rosesc:
- Te iubesc.
Iar ea mi-a raspuns înrosindu-se:
- Si eu te iubesc.
Si atunci am sarutat-o pe gura.
Ma întrebi daca nu s-a întâmplat si altceva? Nu, pentru ca pe aceasta o iubesc.
Era în puterea mea, îsi lasase trupul pe bratele mele si închisese ochii. Mi se pare ca am auzit-o chiar soptind ceva. Dar, pentru ca o iubesc, nu s-a întâmplat nimic. Altminteri, cadea si ea victima poftelor mele, cum au cazut acum un an fetele din Sacele.
Si ceea ce e mai frumos, e ca sunt melancolic, încât nici nu pot mânca ca lumea. Am crezut la început ca e gluma; dar nu era. Nu mai mi-e foame. Ma simt stingher, simt ca-mi lipseste ceva. Nu râd, si-mi fixez ochii pe solnita în tot timpul prânzului. Dorm mult, dar nu se poate chema ca dorm, pentru ca ma trezesc de zeci de ori pe noapte, asteptând sa aud tipetele fetei pe care trebuie s-o salvez. Stiam de mult ca menirea mea e sa salvez fete, dar acum lucrul acesta ma împiedica sa dorm. Si când visez, visez castele cu parcuri imense, în care stapâneste o desavârsita melancolie. Perechi, perechi, îndragostitii se plimba pe malurile lacului. Eu fac parte, în acelasi timp, din fiece pereche. Sunt uimitor de frumos si port un costum din vremea Renasterii. Nu mai am parul rosu, ci niste plete negre, cârliontate. Mai am o sabie lunga si o pelerina violeta. Ma cam încurca ochelarii, care nu prea s-ar potrivi cu bereta mea spaniola, dar ii îndepartez cu cea mai mare usurinta, cu toate ca sunt sase dioptrii. îmi plac mai ales ochii. Niste ochi mari, tristi, mai ales tristi, cu genele lungi si tremurânde, cu pleoapele negre ca la actorii de cinematograf, cu o expresie... Eu, aceasta ma bucura, ochii mei cei tristi mai pastreaza înca expresia ochilor din timpul zilei, pe care îi cunosc toti, dar nu-i admira nimeni.
Nu ma întrebati cum se face aceasta; nu datoresc lamuriri.
Pe lac sunt si lebede, dar nu despre lebede vorbesc eu admiratoarelor mele. Le vorbesc despre lucruri abstracte, metafizice, care le fac multa placere. Vorbesc foarte frumos, si toate fetele din parcul imens se pierd de dorul meu; eu ramân de cele mai multe ori impasibil. Când, însa, una din admiratoarele mele are parul retezat si citeste pe Fabre, o sarut pe gura. Asa sunt eu.
Si nu ma intereseaza faptul ca parcul imens seamana cu codrul nostru de stejar, castelul cu tabara noastra, lacul cu lebede cu lacul din Dumbrava, iar fetele care ma admira cu fetele din Sibiu, care nu ma cunosc. Plimbarile cu prietena mea - de obicei, o cheama Milly - prin padure sunt delicioase. Ele îmi lasa în suflet o melancolie nesfârsita, care ma face sa cedez portia mea de varza cu carne lui Pake. Pake se mira de binefacerea mea; dar ce-mi pasa mie de Pake? Ar fi în stare, vreodata, sa aibe si Pake o Milly a lui? Nici nu ma întreb daca tovarasa mea l-ar putea place pe Pake. Pake = om cu carne si oase multe. Dar eu, - ah! eu - atât de subtil, atât de trist, atât de chinuit de problemele metafizice. Eu, fiinta adorabila, care cu adevarat pot iubi o fata cu parul scurt; eu, care ma multumesc sa sarut numai pe buze o fata ce-mi sopteste cuvinte placute în timp ce Pake... Eu, melancolic, ca un adevarat întelept ce iubeste, eu, care singur din întreaga tinerime româna pot 326
327
procura fetelor acele clipe sublime de dragoste abstracta, eu... si Pake! Dar ce-mi pasa mie de Pake?...
Ma duc cu Aura - e mai frumos asa: Aura - si în Sibiu. Ea zâmbeste si ma soarbe din ochi. Zâmbesc si eu, si o tin de mâna. E atât de frumoasa Aura! Mergem si ne cumparam cutii pentru insecte, iar lemnarul ne priveste fericit. E fericit, pentru ca i-a fost dat si lui sa admire o pereche atât de potrivita.
Eu nu mai port costumul din Renastere; acela e rezervat cuceririlor din timpul noptii. Când ma duc în Sibiu, însa, îmi pun un costum de cercetas, care ma prinde de minune. Am un brâu rosu, care îmi încinge mijlocul si-mi vadeste o
talie, de-si sucesc fetele ochii ca sa ma vada. Am o bluza verde si niste pantaloni verzi.
Aura e în culmea bucuriei. O duc la cofetarie si o silesc sa manânce cât mai multe prajituri. îi dau sa duca si acasa; pentru ca, asta se stie: Aura locuieste în Sibiu si e singura la parinti. Mie ce-mi pasa? Am gasit geanta cu franci francezi si cheltuiesc cât ma îndeamna inima. Am de unde.
Dar nu, zau, prea sunt melancolic. îmi dau foarte bine seama ca sunt de o melancolie apasatoare, nitelus caraghioasa si direct romantica. Nu numai ca îmi dau seama, dar ma si distrez din pricina aceasta. Dar nu ma pot vindeca.
Sunt trist, sunt foarte trist, si visez pe M.lly (pentru ca asa o cheama).
Am voit sa iau notite pentru Romanul unui om sucit. Mi-a fost peste putinta; în loc sa însemn asa cum simt, eram ispitit sa batjocoresc putin. Si aceasta nu se poate, pentru ca Romanul unui om sucit va fi un roman obiectiv, unde faptele si starile sufletesti vor fi înregistrate fara suparare si fara batjocura.
Si de câte ori ma gândesc la Roman, ma conving ca ar fi foarte bine sa-l încep la toamna, imediat dupa corigenta. La Craciun va fi sfârsit, iar dupa Pasti va aparea.
Are sa fie atât de placut sa pot observa fetele domnilor profesori...
A treia zi Ś
Dar asta nu se mai sfârseste! Dar am sa devin ridicol. Dar sunt. ridicol.
Visez ziua întreaga si tânjesc. Câteodata uit ca ma aflu în Dumbrava Sibiului si soptesc cu ochii pe jumatate închisi.
- Vino, Milly! Te astept, Milly! Sunt atât de trist, Milly... Atât de trist, Milly!...
Ce te-a apucat baiete?
A patra zi Peste putinta sa-mi vin în fire. Au început sa observe si baietii.
- Ce-i cu tine, doctore? Nu mai prinzi nici o insecta?
- Nu mai prind. Ce am eu cu insectele?
