257
Si apoi, chiar daca as putea crea lânga Niska, m-as simti umilit. Niska m-ar cunoaste larva, sobol munci
tor si orb, cu plânsul neputintei, cu fata descompusa de veghi, cu disperarile si înfrângerile deprimante. Nimic din seninatatea sigura, calma, aspra, distanta pe care o admira ea, de departe, în mine. M-as arata cu pacatele carnii, cu slabiciunile sufletului.
Toate acestea nu m-au împiedicat sa-mi fie draga Niska, mult, mult. Dar dragostea nu are nici o înrâurire asupra vietii de toate zilele. Ea va ramâne în suflet; nu ma înspaimânt s-o port, ani. De ce sa ma tem de dragoste? De ce sa încerc s-o ucid, pentru ca nu-i pot împlini chemarile?
Aceasta e o dovada a puterii: sa nu ma las purtat de dragoste, totusi, sa n-o urasc, sa n-o dispretuiesc.
Vreau ca singura lumina straina îngaduita în suflet sa fie Niska. Nu ma voi feri de ea, de acum. îmi va fi iarasi buna prietena si aproape. Ma voi coborî iara si în lume. Desi n-am înca dovada biruintei definitive."
*
Niska, îsi trimit Jurnalul meu intim, a carui ultima pagina am sfârsit-o acum, ostenit si istovit. Ma simt naruit, sfarâmat. De abia mai am puterea sa scriu.
Nici nu mai recitesc. Cred ca am scris multe fraze obscure. Mi se întuneca mintea. Mi-e somn si tremur de oboseala. Am fost puternic, Niska, crede-ma; am fost foarte puternic, am fost asa cum voiai tu sa fiu... Nu am lasat pe nimeni deasupra-mi... Iarta-ma.
Singurul tau prieten.
XIII
Prietene, iarta-mi tot ce ti-am scris. Cum sa-ti spun bucuriile si lacrimile care m-au covârsit citindu-ti Jurnalul? Am învatat aproape pe dinafara paginile din Italia. Daca eu as sti sa scriu, ti-as marturisi acum multe. Dar de ce trebuie
numaidecât sa scriu frumos? Cele ce vreau sa-ti spun, le pot spune sincer si fericit, asa cum e sufletul meu acum.
N-am vrut sa cred de la început; suna atât de ciudat "Mi-esti draga, Niska!..."
Ultimele tale fapte ma silisera sa te privesc ca pe un om care nu poate sa fie îndragostit. Te vedeam atât de sus, atât de izolat... si sufeream, eu care aveam nevoie de tine, si care nu ma puteam înalta...
Cum sa-ti spun? Mi-e teama sa scriu aici: mi-esti drag! Pentru ca stiu ca e mai mult decât aceasta. Mi-e teama sa nu crezi ca sunt îndragostita. Poate sunt, dar sunt si altceva. Dragostea fetelor e ciudata si nestatornica. A mea, nu ar fi putut fi altfel. Dar eu ma simt legata de tine mai adânc, mai definitiv. Nu esti pentru mine sotul ideal, nici logodnicul
suav, nici curtenitorul priceput. Esti ceea ce eu nu voiam sa cred ca exista, esti un Dumnezeu care m-ai facut si mi-ai dat suflet. Te-as vrea stapân, si nu sunt umilita, pentru ca te stiu un barbat. M-as târî la picioarele tale, si aceasta nu pentru ca sunt îndragostita de tine, ci pentru ca te simt puternic, mare si creator al luminilor mele. Tot ce e luminos în mine ti se datoreste. Tu stii, orice fata se îndragosteste, în fiecare primavara; dar dragostea trece, se uita, fara sa lase urme. Eu ma simt a ta, simt ca nu pot vietui decât alaturi de tine, pentru ca alaturi de tine gândesc si simt, asa cum vrei si cele ce vrei tu. Nu ne mai putem desparti. Nu trebuie sa ne despartim. De ce sa te chinui, de ce sa suferi si sa-ti risipesti puterile? Eroicul tau, care ma fascineaza si ma stapâneste, va fi de acum înainte rodnic. Tu ti-ai trecut probele vointei. Cele ce ai îndurat te-au calit îndeajuns. Nu duce renuntarea pâna la nebunie.
De ce sa ne despartim? Tu îmi spui ca îti sunt draga. Eu ti-as spune multe daca nu as fi atât de tulburata si atât de grabita.
Tu îmi marturisesti ca eu îti sunt fericirea concreta si autentica. Pentru mine...
De ce sa nu ramânem tovarasi, toata viata? Nu ne vom mai întâlni alta data.
Nu vom gasi, nici unul, care sa ne înlocuiasca. Tu m-ai creat, m-ai creat, asadar, pentru chemarile sufletului tau. De ce nu ma iei?
Acum, când stiu ca tu suferi mai mult, si din pricina mea, nu ma sfiesc sa te cer, sa ma daruiesc tie. Mai târziu, fericiti, tu puternic, eu aproape de tine, ai sa-mi multumesti. Viata ta îsi va pierde sensul fara mine. Apropierea noastra -
de trupuri si suflete - nu va dauna operei. Atunci când vei fi obosit, slab, deprimat, te voi mângâia. Nu m-ai învatat tu aceasta? Nu mi-ai sadit tu pretuirea feminitatii?...
Nu te teme ca vei fi larva informa si oarba. Voi sti sa uit atunci când opera va straluci perfecta. Pe mine, care am fost atât de slaba, nu ma înspaimânta slabiciunile omenescului. Stiu ca tu vei izbuti, întotdeauna, sa le înfrângi.
Tu vezi soarele în dimineata aceasta? Pe tine te nelinisteste primavara, te cheama, te sfâsie? Când vrei sa ne întâlnim? îmi voi lua si eu licenta în vara, si vom pleca. Sunt bogata si sunt libera. Cu atât mai rau de cei ce ramân în urma noastra; ne vor bârfi aflând ca am plecat fara sa fim soti. Noi vom fi soti, dar fara martori si fara oficiu. Nu e frumos asa? Nu e original, nu e nou si nu e, mai ales, real? Am putea pleca mâine. Vom astepta vara.
Ce sa-ti mai scriu? Sunt si eu obosita si fericita. As plânge mult, mult, ma simt înca trista. Prietene, spune-mi de ce sunt trista acum atât de aproape de bucuriile pe care înainte ma temeam chiar sa le visez? Primavara, altadata...
258
259
îti înapoiez Jurnalul, asa cum ai voit tu. As fi dorit, asta-noapte, citindu-l si recitindu-l, sa transcriu anumite pagini. Dar nu mai e nevoie. Jurnalul e al nostru, nu e asa?
Pentru ca, tu nu poti spune decât da, acum. Criza ti-a trecut. Nu mai ai nici un
motiv sa te împotrivesti vietii noastre. Nebunia ta trebuie sa se sfârseasca aici.
Gândeste-te ca tot ce ti-am scris nu se mai poate uita. Eu astept de la tine fericirea sau moartea. Tertium non...
Dar nu va fi decât fericirea. Pe amândoi ne cheama fericirea. Am fost destul tristi, întunecati. Te-am chinuit destul, si eu am suferit destul din pricina nebuniei tale. Cum ai putea spune nu, în primavara? Nostalgia plecarilor se va preface în fapt. N-ai dorit tu, din adolescenta, rataciri pe tarmuri, pe ape, printre munti, cu mine? Tu stii cum îmi ard flacarile plecarii? Sa colindam, sa colindam... Tu ai sa scrii amintiri; eu am sa te ascult, seara, si am sa-ti zâmbesc...
Câte nu vom împlini, împreuna? Te voi ajuta întotdeauna. Nu m-ai învatat tu sa-mi ajut tovarasul pe care îl voi alege? Te-am ales pe tine. Te cer, te vreau, îmi esti drag si îmi esti stapân. Nu mai stiu nimic, nu mai stiu nimic... Iar sunt trista. Când ne vom vedea? Am sa fiu atât de... Nu stiu, nu stiu ce sa-si scriu.
Ti-am spus atâtea... Ma simt rusinata.
Dar tu trebuie sa vii, sa îmi vorbesti, sa plecam. Tu nu mai ma poti lasa singura.
Acestea ti le scriu acum, sfârsita, lacramând fara sa înteleg pricina. Prietena, prietene, care e
Niska ta.
SFÂRSITUL PARTII A II-A
[PARTEA A III-A]
