„istoria" vieţii noastre împreună, pentru
MIRCEA ELIADE
412
că am pierdut singurul martor al acestei istorii. Sunt de acord. Dar ce ar trebui să fac ca să anulez faptul acesta?
Dacă ar fi să-l cred pe Biriş...
Dar se întrerupse brusc, ca şi cum şi-ar fi dat seama că vorbise deja prea mult, şi ridică din umeri, cu un zâmbet obosit.
— Ce faci tu acuma, nu e din dragoste pentru Ioana, începu deodată Irina cu aceeaşi voce liniştită. Ai fi putut face foarte mult cât timp eraţi împreună...
Se ridicase brusc de la birou şi începu să se plimbe prin cameră. Irina îl urmărea cu nedesluşită nelinişte.
— Acuma, trebuie să te gândeşti la noi, cei care am rămas, continuă ea. Trebuie s-o cauţi pe Ileana...
Se opri în faţa ei şi o privi cu o nestăpânită exasperare.
— De unde ştii tu de Ileana? o întrebă.
— De la Ioana. Ştia că o iubeşti, că din cauza ei ai plecat pe front. Ştia tot...
— Evident că ştia. Ţi-am spus de mult că eu am omorât-o; n-ai vrut să mă crezi. îmi pare bine că până la urmă
te-ai convins şi tu...
— Faci mare păcat dacă vorbeşti aşa, îl întrerupse Irina, căci te aşezi în locul lui Dumnezeu şi te judeci, pe tine, în numele Lui. Toate le-a hotărât Dumnezeu. Tu n-ai nici o putere. Cum ai fi putut schimba tu soarta hotărâtă de Dumnezeu? Dumnezeu ţi-a ursit să iubeşti două femei. Pe Ioana a chemat-o lângă el. Acum, trebuie s-o cauţi pe cealaltă...
Se apropie de fereastră şi o deschise. în odaie începu să pătrundă răcoarea serii de aprilie.
— Era prea mult fum, spuse ea. Mirosea a închis. Şi mobila şi pereţii miroseau a închis...
— Aşadar, tu îmi ceri să renunţ pentru totdeauna la o parte din viaţa mea, începu deodată Ştefan. Să spun, ca Iov, Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvântat! — şi să încep de la capăt o altă
viaţă, ca şi cum viaţa mea dinainte ar fi fost un vis, ar fi fost o nălucire ca a schivnicului Narada din basmul indian povestit de Biriş!...
— Tu ştii că Dumnezeu nu-ţi cere asta, vorbi Irina. Tot ce-ai trăit nu este nici vis, nici nălucire — ci astea rămân la Dumnezeu, pentru vecie, şi când vei pleca şi tu, le vei găsi pe toate lângă Dumnezeu. Dumnezeu le ştie şi le ţine minte pe toate, şi când cheamă un om lângă El, îi dăruieşte din nou viaţa lui întreagă, toate câte i s-au întâmplat, până în cele mai mici amănunte, lucruri pe care omul le-a uitat de mult, dar pe care Dumnezeu nu le uită. Şi i le înapoiază pe toate, îi dăruieşte din nou viaţa lui întreagă, aşa cum n-a cunoscut-o el niciodată, căci omul îşi trăieşte viaţa bucată cu bucată, şi când trăieşte un an, uită ce-a trăit în anii care au trecut, dar Dumnezeu nu uită nimic. I le dă pe toate deodată. îi dă din nou pe toţi oamenii cu care s-a legat şi pe care i-a iubit 413
NOAPTEA DE SÂNZIENE
el. De aceea numai sufletele odihnite cunosc fericirea; pentru că un suflet, în Cer, le are pe toate deodată, în timp ce noi oamenii vii le avem pe rând, şi nici nu înţelegem bine ce avem. Numai după ce ne cheamă Dumnezeu la El, înţelegem...
Ştefan o ascultase cu o mirată atenţie, privind-o fix.
— E foarte interesant ce-mi spui, făcu el târziu. Deci, tu crezi, ca şi mine, că singura, adevărata beatitudine e posibilă numai atunci când scăpăm de Timp. Prin moarte, ca şi prin sfinţenie, omul scapă de Timp şi contemplă o eternă simultaneitate...
Irina zâmbi încurcată.
— Nu înţeleg ce-mi spui, şopti. Eu n-am învăţat carte multă...
— E totuşi interesant că şi tu, în felul tău, ai fost preocupată de problema Timpului.
— Nu, n-am fost, îl întrerupse Irina. Eu îţi vorbesc adevărul. îţi spun ce se întâmplă lângă Dumnezeu...
Fără voia lui, Ştefan oftă lung şi-şi stinse ţigara. Apoi se ridică şi închise fereastra. Reîntorcându-se la birou îşi zvârli în treacăt ochii pe ceas.
— lartă-mă că te-am ţinut atât, spuse Irina. E târziu. Trebuie să mă duc acasă. Am venit doar să-ţi spun că
trebuie s-o cauţi pe Ileana. Şi ea ţi-a fost ursită.
— De unde ştii că mi-a fost ursită? întrebă Ştefan nereuşind să-şi ascundă tulburarea.
— Dacă ai iubit-o atâţia ani, şi o iubeşti şi acum, ţi-a fost ursită. Numai că tu ai greşit...
Se întrerupse şi-şi plecă ochii, încurcată.
— N-a fost vina ta, adăugă după o clipă. Amândouă îţi erau ursite, pentru că le iubeai pe amândouă, dar tu ai crezut că le-ai putea iubi deodată, aşa cum iubesc sufletele în Cer, şi asta nu se poate. Asta a fost nălucirea ta.
Acolo, în Cer, după moarte, toate lucrurile îţi sunt date deodată. Asta o face Dumnezeu, Şi noi nu putem înţelege.
Tot ce-am iubit într-o viaţă întreagă, pe rând, acolo le avem împreună, căci ni le înapoiază Dumnezeu şi ni le înapoiază pe toate deodată... Dar tu ai crezut că viaţa din Cer o poţi trăi aici, pe pământ...
— De unde ştii tu toate lucrurile astea?
— Păcatul tău este că vrei să trăieşti moartea aici, pe pământ, continuă Irina ca şi cum nu l-ar fi auzit. Dar pe pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască
moartea Pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi...
— Dar sfinţii cum de pot iubi toţi oamenii şi toate lucrurile deodată? o mtrerupse el agitat.
MIRCEA ELIADE
414
415
NOAPTEA DE SÂNZIENE
Irina îşi plecă ochii, intimidată, şi tăcu.
— Sfinţii, stărui el.
— Asta o face Dumnezeu, spuse ea târziu. Noi nu suntem sfinţi. Şi e mare păcat că vrei să trăieşti ca sfinţii când nu te-a învrednicit Dumnezeu. Dumnezeu te-a ursit să trăieşti ca oamenii vii, pe pământ...
Se opri deodată şi se ridică.
— Mă duc, spuse. Venisem doar să-ţi spun că trebuie s-o cauţi pe Ileana.
